Sfantul Teofan Zavoratul : Cum incepe in noi viata crestina autentica?

Unul din Sfintii Parinti ai Ortodoxiei secolului XX,  Teofan Zavoratul a fost o figura si personalitate luminoasa in zona orasului Kiev unde s-a nascut la inceput de secol  XIX in familia unui preot. Prin harul si mila Domnului el a devenit prin ravna dovedita in slujirea Bisericii si a Domnului Hristos episcop de Tambov si Vladimir.

Atunci cand a venit vremea de a trece din aceasta viata la Domnul, afost inmormantat a fost inmormantat in Catedrala Kazan din orasul Sankt Petersburg.

Cuviosul Teofan ne-a lasat o bogata mostenire duhovniceasca si culturala, cartile intocmite dupa adormirea sa fiind numeroase. A comentat toate „Epistolele” Sfantului Pavel, afara de Epistola catre Evrei, si a tradus „Filocalia”, in cinci volume, precum si „Randuielile monahale”, „Razboiul nevazut” si „Cuvantarile Sfantului Simeon Noul Teolog”.

Postul, rugaciunea neincetata, privegherea , meditatiile si scrisul au facut parte din programul zilnic al Sfantului Teofan.

sfantul_teofan_zavoratul_7

Fiind un fervent nevoitor intru ascultarea poruncilor Lui Hristos si ajungand sa cunoasca in adancime esenta si importanta lor in drumul spre mantuire si ducand  o adevarata viata de crestin, el ne-a sfatuit din suflet si ne-a demonstrat  din trairile si experientele lui precum si prin cunoasterea Sfintei Scripturi ce trebuie sa facem sau sa evitam ca sa putem ajunge lao viata crestineasca matura care sa ne intareasca credinta , s-o faca de nezdruncinat.

Spicuiesc cateva paragrafe din invatatura lui privitor la inceperea , cresterea si desavarsirea vietii crestinesti in noi. Viata lui pe pamant este in sensul acesta un exemplu desavarsit.

Cum incepe, creste, se maturizeaza, se intareste si se desavarseste in noi, viata crestina

“Se cuvine sa ne lamurim, cand si cum incepe viata cu adevarat crestina, ca sa vedem daca s-a pus in noi temelia acestei vieti si in cazul in care nu s-a pus, sa stim cum s-o punem, si in ce masura depinde acest lucru de noi.

Poti sa te numeri printre crestini si sa nu fii crestin. Acest lucru il stie oricine.

collage-2015-02-01

Exista un moment, un moment foarte limpede pentru un ochi avizat, care distinge clar in demersul vietii noastre – cand cineva incepe sa traiasca crestineste. E momentul cand, intr-un astfel de suflet incep sa iasa la iveala toate trasaturile distinctive ale vietii crestine.

Viata crestina este ravna si puterea de a petrece in comuniu­ne vie cu Dumnezeu, potrivit cu credinta noastra in Domnul nostru Iisus Hristos, cu ajutorul harului dumnezeiesc prin implinirea sfintei Sale vointe, intru slava Prea Sfantului Sau nume. Fiinta vietii crestine consta in comuniunea cu Dumnezeu intru Iisus Domnul nostru; in comuniunea cu Dumnezeu care la inceput este de obicei ascunsa nu numai pentru altii, ci si pen­tru tine insuti. Caci ceea ce se vede sau se simte inlauntrul nos­tru nu este decat marturia focului unei ravne vii, care arde numai pentru a placea lui Dumnezeu in intelesul crestinesc, cu o deplina jertfire de sine si cu detasare fata de tot ce e potriv­nic.

Astfel, cand incepe sa arda acest foc al ravnei, atunci se pune inceputul vietii crestine; si omul in care acest foc lucreaza neincetat traieste crestineste.

Asupra acestei trasaturi distinctive trebuie sa ne oprim ceva mai mult atentia noastra. «Foc venit-am ca sa arunc pe pamant, si cat as vrea sa fie acum aprins!». Aceasta o spune El despre viata crestina si o spune pentru ca marturia ei vazuta este alcatuita din ravna de a placea lui Dumnezeu, ravna care este aprin­sa in inima de Duhul lui Dumnezeu si care seamana cu focul, caci asa cum focul mistuie materia in care patrunde, tot astfel ravna pentru o viata in Hristos mistuie sufletul care a primit-o de toate impuritatile vietii. Şi asa cum in timpul unui incendiu flacara cuprinde toata cladirea, tot astfel si focul primit al ravnei cuprinde si umple intreaga fiinta omeneasca.

din lucrarea „Sf. Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire”

puteti parcurge mai multe fragmente din aceasta carte , deosebit de folositoare crestinului care doreste sa progreseze, sa seinalte in viata sa duhovniceasca , aici :

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/01/13/sfantul-teofan-zavoratul-cum-incepe-in-noi-viata-crestina-autentica-un-crestin-fara-ravna-este-un-rau-crestin-molesit-slabit-fara-viata-nici-cald-nici-rece-si-o-asemenea-viata-nu-este-viat/

Doresc sa inchei postarea mea cu doua din cugetarile duhovnicesti si sfaturi totodata, ale sfantului:

„Domnul daruieste harul, dar El vrea ca omul saIl caute si sa doreasca a-L primi, inchinandu-se cu toate ale sale Lui Dumnezeu.”

‘Cand lucrul nu va permite sa va savarsiti pe deplin pravila de rugaciune, savarsiti-o pe scurt. Dar niciodata nu trebuie sa va grabiti.

Dumnezeu este pretutindeni. Dimineata sa-I dati multumire si sa-I cereti binecuvantare cu cuvintele voastre, facand cateva metanii  si este de ajuns!”

Postare si comentarii  Cristina David

 

Sentimente inseparabile

Bunatatea si rabdarea – nu sunt posibile fara iubire… si invers
 
Cineva care nu are in inima lui bunatate fata de cei din jurul sau, cu care convietuieste sau pe care ii cunoaste de-a lungul vietii sale in diverse imprejurari , cineva care nu are puterea de a rabda greutatile si inconvenientele vietii pricinuite de semenii sai (pentru ca nu are intelegere decat pentru sine, dar pentru ceilalti catusi de putin, din cauza unui ego exacerbat) , arata clar ca nu este capabil de iubire , acel sentiment care este liantul intregului univers. Dumnezeu, Creatorul a toate , este Iubire. El daruieste in egala masura lumina Lui, caldura dragostei Lui tuturor oamenilor. Aceia dintre noi care simt acest lucru ajung sa-L si cunoasca in sufletul lor si Ii intorc iubirea primindu-L cu inima deschisa nemaivoind sa-L piarda deoarece au inteles ca si ei ar fi pierduti in valtorile acestei lumi ,fara Dumnezeu .
gerontas-efraim-tis-amerikis-2
Iata ce ne spune  Avva Efrem Filotheitul, in „Sfaturi duhovnicesti” , carte cuprinzand cuvintele intelepte ale marelui duhovnic contemporan , in legatura cu iubirea, rabdarea si bunatatea pe care un crestin adevarat trebuie sa le manifeste :
„Când un om nu are îndelungă-răbdare, bunătate, acestea vădesc că nu are iubire înlăuntrul lui. Iarăşi, când nu rabdă îndelung, nu are bunătate, generozitate sub toate aspectele, este lipsit de iubire, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul mărturisea: „Am aflat că două iubiri mântuiesc, şi acestea sunt: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele!”. Dacă aceste două mari virtuţi lipsesc, toate celelalte n-au nici un fundament.
 
Noi, creştinii, prin luminarea de la Dumnezeu, avem multe să oferim, putem să dăruim multă milostenie, şi în special milostenie sufletească, virtute care are mare valoare. Toţi trebuie să ne asumăm o nouă cruciadă a milosteniei faţă de aproapele. Să-l ajutăm, nu atât material, cât duhovniceşte pe semenul nostru.”
st-anthonys-arizona-217Manastirea Sf Antonie din Florence, Arizona
NOTA – Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord.
st-anthonys-arizona-123
postare si comentarii Cristina David

Pacea inimii – Bucuria noastra in Hristos

CU SIGLA

Parintele Ioan , un om sfant inca din timpul vietii lui pamantesti , a fost cu totul daruit credintei si iubirii in Hristos , nu s-a abatut de fel de la ceea ce considera el ca este de datoria lui sa faca pentru a propovadui fiecarui om cuvantul, invatatura Mantuitorului sufletelor noastre.

Nu s-a crutat de autoanaliza zilnica , s-a aplecat asupra lui insusi cu multa  asprime , a cautat sa afle cu cea mai mare sinceritate ce anume a gresit in fata Domnului , cu ce se afla vinovat in ce priveste neascultarea poruncilor Lui.

In viata mea duhovniceasca inceputa in copilarie prin stradania celor dragi si apropiati , pe care ma straduiesc de multa vreme s-o imbogatesc pe cat pot , Sfantul Ioan de Kronstadt mi-a devenit unul din cei mai indragiti sfatuitori. Taria credintei, sinceritatea desavarsita , studierea propriilor ganduri si comportamente in conformitate cu ceea ce Domnul nostru ne invata si ne porunceste sa facem spre mantuirea sufletelor noastre – uimitor de profunde – mi-l arata ca pe un exemplu pe care sa-l am in vedere zi de zi, cu toate ca, recunosc, este greu de urmat.

Mi-a ramas in minte si inima un sfat al sfantului atat de apropiat sufletului meu . El, sfantul imi este apropiat, caci sfatul este mai…departat ca implinire. Lupta cu „impatimirile” lumesti, cu relele pe care le vezi, auzi si chiar traiesti in lumea de astazi , nu este ceva lesne de castigat. Dar ce altceva ne ramane de facut , ce datorie mai sfanta avem – ca niste urmasi ai Lui Hristos – decat sa ne intarim vointa prin credinta si rugaciune ca sa ajungem la dezideratul exprimat in cuvintele parintelui Ioan?

„Trebuie să vă siliţi, rugându-vă lui Dumnezeu şi sfinţilor, a le­păda toate împătimirile lumeşti faţă de oameni şi de lucruri, altfel spus orice părtinire faţă de oameni şi de lucruri, şi a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată bunăvoinţa, ca pe voi înşivă.”

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

 

Ajuta-ne , Sfinte Ioan , sa iti urmam pilda si calea , sa ajungem mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi care trece !

 

postare – Cristina David

Rugaciuni catre Sfanta Treime

Sa ne rugam cu Parintele Cleopa!

Sa ne rugam cu Parintele Cleopa!

In Legea darului, inca de la inceputul slujirii Mantuitorului, Prea Sfantul Dumnezeu S-a aratat ca fiind un Dumnezeu in trei fete, sau in trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mantuitorului S-a aratat Sfanta Treime la Iordan. Caci Parintele a zis de sus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit” (Matei 3, 17), Duhul Sfant a pogorat in chip de porumb[el], iar Fiul, intrupat in firea noastra, era in apele Iordanului. Iata de ce Biserica canta: „In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat”.

Dar care sunt oare rugaciunile cele mai potrivite pentru Sfanta Treime?

1sfantatreime
Cea dintai rugaciune, cea mai scurta si mai mantuitoare, este aceasta, pe care o auziti mereu in Biserica: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Acesta e prima rugaciune catre Sfanta Treime si cea mai scurta si mai dreapta in continutul ei dogmatic, pentru ca prin aceste cuvinte slavim persoanele Sfintei Treimi deopotriva: intai pe Tatal, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel nascut mai inainte de toti vecii; al treilea, pe Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede, fiind de un scaun si de o fiinta cu Fiul si cu Tatal.

Si care este rugaciunea de cerere cea mai scurta catre Sfanta Treime? Rugaciunea incepatoare: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi”. Sa o zicem aceasta mereu, acasa si pe drum: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ma pe mine, pacatosul (sau pacatoasa)”. Si iarasi: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Acestea le poti zice oricand; si facand asa, te rogi Prea Sfintei Treimi cu rugaciune dreapta si preaputernica.

Dar mai este o rugaciune nu tare lunga si foarte dreapta in continutul ei dogmatic alcatuita de Sfintii Parinti ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”. Cand zicem „Sfinte Dumnezeule”, ne adresam Tatalui; cand zicem „Sfinte tare” Fiului; cand zicem „Sfinte fara de moarte” Duhului Sfant. Iar la urma, zicand „Miluieste-ne pe noi”, ne inchinam tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotriva, ca Unui Singur Dumnezeu in Treime. Si de aceea aceasta cantare exprima insusi miezul credintei noastre.

Iubitii mei frati, in incheiere va spun numai: oriunde mergeti pe drum, oriunde stati, ziceti catre Sfanta Treime, cu glas sau in gand: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, slava Tie!”, si apoi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”, iar la urma: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Amin.

(fragmente dintr-o predica rostita in 1968)
Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)parintele-cleopa-16

http://bisericasfantatreime.com/Cum-sa-ne-rugam.html

 

Dogma Sfintei Treimi , o denumire mai potrivita ar fi TAINA Sfintei Treimi

Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor şi nemuritor, veşnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătăţii şi al dreptãţii, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaşte cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voinţă. Căci poate pe toate câte le voieşte. Creeazã toate fãpturile, vãzute şi nevãzute, le ţine şi le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpâneşte pe toate, le conduce şi împărăţeşte peste ele în o împărăţie fără de sfârşit şi nemuritoare fără să aibă potrivnic, pe toate le umple şi nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl ţine şi îl domină. Străbate toate fiinţele fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice fiinţă, pentru că este suprafiinţială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desăvârşire. Ea delimiteazã toate începătoriile şi toate cetele şi stă mai presus de orice începãtorie şi ceatã, este mai presus de fiinţă, de viaţă, de cuvânt, de idee. Este însăşi lumina, însăşi bunãtatea, însăşi viaţa, însăşi fiinţa, pentru cã nu are existenţa sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existenţei pentru cele care există, al vieţii pentru cei vii, al raţiunii pentru cei care participă la raţiune şi pentru toţi cauza bunătăţilor.Cunoaşte toate înainte de facerea lor.

Credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăţie, cunoscută în trei ipostase desăvârşite, dar adoratã într-o singurã închinăciune, mărturisitã şi adorată de toată făptura raţională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, lucru care pare şi absurd.

Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19)

Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh.

11sfnta treime

Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui” , înţelepciunea şi puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl şi Fiul, care s-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, nefiind înainte de aceasta Tată, şi astfel s-a schimbat din a nu fi Tată în a deveni Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie. Căci este cu neputinţă să spunem că Dumnezeu este lipsit de facultatea firească de a naşte. Iar facultatea de a naşte constă în a naşte din El, adică din propria Sa fiinţă ceva asemenea cu El după fire. Este însă necucernic să spunem cu privire la naşterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme şi că existenţa Fiului este posterioară existenţei Tatălui. Deoarece spunem că naşterea Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintru început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatălui, anume că nefiind dintru început Tată a devenit pe urmă Tată. În adevăr, chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă, totuşi nu s-a făcut din fiinţa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voinţa şi prin puterea Lui, de la neexistenţă la existenţă; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu. Naşterea este actul prin care se scoate din fiinţa celui care naşte cel ce se naşte asemenea cu el dupã fiinţă. Zidirea şi crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zideşte şi se creează nu provine din fiinţa celui care zideşte şi creează, ci este cu totul deosebit de el.

o-duminica-binecuvantata-prieteni-dragi_dc1ce8d93e5bf8

De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatãl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârșeşte, dar nu se desăvârșeşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine.

Nu pot si nici nu indraznesc , simplu mirean cum sunt , sa comentez  adevarul revelat al Unicei Dumnezeiri in trei , nedespartite persoane  : Tatal,  Fiul si Duhul Sfant. Din Sfanta Scriptura am inteles acest fenomen , ne inchinam Dumnezeului nostru si ne adresam Lui , rugandu-ne , slavindu-L si cerandu-ne iertare : Slava Tatalui, Fiului si Sfantului Duh! AMIN

 

postare –  Cristina David

 

 

 

Pe urmele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul („Dor de pustie, dor de cer”) – sarbatorit in fiecare an la 5 august

O viata inchinata Domnului Iisus Hristos fara rezerva si fara indoieli din toata fiinta sa . Ani multi si grei petrecuti in nevointe , ascultare, ajutorarea celor necajiti si bolnavi , rugaciuni neintrerupte pentru ai sai din acelasi neam cu el si pentru tara sa.

s-ioan-iacob_0-210x300

A iubit in special linistea si pacea naturii , viata simpla , necomplicata inutil de griji si framantari nesubstantiate in fata grijii pe care ne-o poarta tuturor, de-I cerem ajutorul , bunul Dumnezeu. Asa s-a prezentat in fata Creatorului sau cel care a devenit parintele Ioan Iacob si mai apoi. dupa trecerea lui la vesnicie, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul.

Acest roman – ales de Dumnezeu a fi un vas ales – a vazut lumina ochilor in Tara binecuvantata a Moldovei ,din parinti credinciosi si cu frica de Domnul. Satul sau natal se afla in apropierea Dorohoiului , adica in frumosul tinut al Bucovinei.

Va invit sa urmariti cele doua filme care va ofera amanunte si intamplari deosebite din viata sfantului roman Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul),.

In continuare doresc sa prezint aici unele comentarii, aprecieri si sfaturi pline de intelepciune si dragoste crestineasca pentru semenii sai, indeosebi sfaturi adresate fratilor si surorilor din acelasi neam cu el…

FRĂŢEASCĂ URARE PENTRU SURORILE ROMÂNCE DE LA ELEON

Înainte de a începe vorba despre durerile noastre eu vă zic la toate: “Hristos a Înviat!”

De aş avea lacrămi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciune şi turburarea care domneşte între noi!

Cuvioaselor Maici, duhovniceştilor mele surori întru Hristos:

Ştiţi bine că nevrednicul ieromonahul Ioan a murit de multă vreme pentru Biserica românească de la Iordan şi nu mai stă la nimenea în cale.

Orice aţi zice despre el (fie de bine, fie de rău) el nu vă mai aude şi nci nu vă poate răspunde. Dar oricum este şi oriunde se află – aşa păcătos cum este – el nu încetează de a vă socoti ca pe nişte surori întru Hristos. Legătura cea firească a sângelui românesc şi cea duhovnicească a cinului călugăresc ne apropie sufleteşte, oricât de răsleţi am fi noi. Mă bucur şi eu când aud că sunteţi mulţumite şi împăcate, iar când sunteţi în tulburare, atunci simţesc şi eu o nelinişte în suflet, ca cel ce sunt de un sânge şi de un cin cu frăţiile voastre.

Noi toţi ne-am adunat sub acelaşi steag, sub steagul Sfintei Cruci şi ne-am îmbrăcat toţi cu acelaşi veşmânt negru al pocăinţii. Părăsind patria pământească, noi am pornit pe acelaşi drum, adică drumul cel strâmt al Crucii, drumul pătimirii pentru Hristos.

Toţi dintre noi năzuim către liman de mântuire şi râvnim la aceeaşi patrie cerească. În calea vieţii noastre, noi toţi ne luptăm cu acelaşi duşman al mântuirii şi ne folosim de aceleaşi arme duhovniceşti. Acelaşi blând Mântuitor ne stă la toţi în ajutor şi ne aşteaptă cu braţele deschise în Cămara cea de sus.

Deci nu suntem deloc străini, deşi trăim deosebit unul de altul. Legătura cea duhovnicească dintre noi este foarte puternică, fără să ne dăm seama.

Eu unul nu vă sunt nici dascăl, nici egumen şi Domnul ştie că nici nu râvnesc la asta, cu toate acestea starea frăţiilor voastre nu mă lasă nepăsător. Cuviinţa vieţii sfinţiilor voastre este şi pentru mine o cinste, o pricină de mângâiere. Iar neorânduiala şi sminteala pe care o faceţi în faţa străinilor, mă ruşinează şi pe mine şi mă amărăşte.

Eu nu mai caut astăzi cinstea mea (căci ea de mult s-a feştelit de cei ce bine mi-au voit), ci caut numai cinstea neamului meu românesc şi a cinului călugăresc. Valea Hozevei adeseori aduce răsunetul sfezilor şi a tulburărilor care se stârnesc între sfinţiile voastre, spre ruşinea neamului nostru şi paguba mântuirii. Sunteţi pe locul acela sfânt unde a răsunat glasul Domnului, atunci când se înălţa la ceruri, zicând: De Ierusalim să nu vă despărţiţi! Vorbele acestea au fost rostite către Sfinţii Săi Apostoli, dar ele au un înţeles tainic pentru noi toţi. Numele “Ierusalim” se tâlcuieşte “Sfânta Pace”.

Deci Domnul ne porunceşte la toţi şi mai ales Sfinţiilor Voastre ca să nu vă depărtaţi de Ierusalim, adică de Sfânta Pace. Glasul Mântuitorului răsună mereu deasupra Eleonului (pentru Sfânta Pace) dar nu mai este cine să-L asculte. “Căci toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut (cum zice Sf. Prooroc David) nu este cine să facă bine, nu este până la unul!“.

Amarul vieţii noastre prin străini, noi singuri îl facem mai amar, căci ne mâncăm unul pe altul şi ne zavistuim de moarte! În loc să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul la altul, noi facem cu totul dimpotrivă.Trăim mereu în dezbinare şi când ne vine bine ne surpăm în groapă unul pe altul şi ne vindem prin tot felul de intrigi la cei străini. Nu mai zic de boldul clevetirii şi de cornul zavistiei, care totdeauna are de lucru la româncele noastre. Este viermele neadormit care ne roade toată osteneala şi ne lipseşte de plată.

În loc să acoperim în faţa străinilor pe cel bicisnic al nostru, noi dimpotrivă mai rău îl vădim, ca să cunoască străinii toată procopseala noastră şi să se bucure vrăjmaşii noştri!

Gândiţi-vă că trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului! Gândiţi-vă că toţi am rămas ca nişte orfani de părinţi, înstrăinaţi de ţară şi lipsiţi de sufletească hrană! Gândiţi-vă că vrăjmaşii credinţii noastre s-au înmulţit mai tare ca altă dată şi mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniţi la suflet n-are cine să ne vindece, iar de suntem în cădere, nu mai are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire şi de frăţească sprijinire. Chiar dacă nu suntem cu toţii la un loc, dar cel puţin sufleteşte să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul altuia cu îndurare.

De este unul mai neputincios la suflet sau bolnav cu trupul, să nu-l împungem cu vorba şi nici să-l clevetim la cei străini, ca nu cumva descurajându-l să ne facem cu asta ucigător de frate. Dacă putem să-l sfătuim duhovniceşte, bine este, iar ca să-i vădim neputinţele la alţii îndoită pagubă pricinuim: pe cel slab nu-l folosim şi pe noi ne osândim. Vădind pe fratele nostru, noi dăm pricină străinilor ca să ne asuprească mai rău, cu alte cuvinte noi singuri dăm armele în mână străinilor ca să ne lupte mai tare şi să ne ponegrească neamul nostru. Cu asta prind îndrăzneală şi vrăjmaşii credinţei (comuniştii şi ereticii) şi ne vânează mai uşor. Căci smintelile dintre noi, care se fac arătate, sunt armele cele mai puternice, pe care le dăm vrăjmaşilor ca să ne lupte pe noi. Destul ne este nouă amarul de la străini şi defăimarea, măcar între noi să nu ne sfâşiem şi să nu ne împungem. “Purtaţi sarcina unul la altul şi aşa pliniţi Legea lui Hristos!” strigă Sf. Apostol Pavel.

Dacă nu avem dragoste între noi, atunci nici pe Domnul nu-L avem cu noi (aşa grăieşte Sf. Scriptură), căci Dumnezeu dragoste este şi cea din urmă poruncă dată Sfinţilor Săi Ucenici a fost porunca dragostei. “Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit Eu aşa să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan cap. 13-14)”.

(din : Sfantul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer. Ierusalim, 1999“)

(sursa online)

prezentare realizata de Cristina David

Sfatul potrivit, omului potrivit – Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfatul potrivit, omului potrivit – Sfantul Ioan Gura de Aur

IoanGuraDeAur2

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?”

Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 372-373)

sursa : http://ceruloglinditinsuflet.blogspot.com/

Iertarea – Parintele Efrem Athonitul

Noi , multi dintre noi, gandim ca nu este drept sa iertam raul facut noua , uneori cu buna stiinta, de catre aproapele.

Asa ceva nu se poate, este peste puterile mele , ne spunem noua insine sau cu glas tare.

„Mi-a gresit , a pacatuit in fata Domnului ! M-a jignit ! Nu voi mai vorbi cu el niciodata !” Iar supararea nu ne trece usor. Tinem minte mult timp nedreptatea savarsita de aproapele intunecandu-ne astfel gandul dar si sufletul. Suferim. Insa la noi nu privim , nici prin minte nu ne trece sa privim in noi insine si in urma la timpul ce a trecut.  Caci atunci  constiinta noastra ne-ar aminti de greselile facute de noi  , pacate chiar mari in fata Domnului  si a celor carora le-am gresit ..dar uitate de mult…inchise undeva in loc  necercetat . Si s-ar putea sa ramanem surprinsi descoperind ca acele greseli au fost aceleasi su foarte asemanatoare cu cele facute de aproapele si pentru care noi am stricat prietenia cu el . Atunci abia inima ni s-ar inmuia incepand sa discearna , sa inteleaga ca si noi, ca toti ceilalti nu suntem fara de pacat , nu am fost si nici nu vom putea fi. Cu constiinta de fel limpede devenim mai aspri cu propria persoana si mai intelegatori fata de ceea ce s-a intamplat…Nu chiar deodata . Incepe sa se contureze incet, incet ideea iertarii omului care ne-a gresit. De ce? Pentru ca si noi dorim sa fim iertati asa ca sa ne putem ierta pe noi insine. Prin glasul dinlauntrul constiintei , Dumnezeu ne mustra, si ne trezeste la realitate , la raspundere in fata promisiunii de noi facute Lui „……precum si noi iertam gresitilor nostri” Conditie sfanta pe care trebuie s-o indeplinim.  Dorim din tot sufletul sa ni se ierte greselile noastre de catre Domnul Dumnezeul nostru si ne dam seama ca acest lucru nu se va intampla daca noi, intai , nu iertam pe gresitii nostri. Cateodata este nevoie de foarte multi ani din viata ca sa ajungem la intelegerea asta si sa ne dam seama o data pentru totdeuna ca rugciunea daruita noua de Insusi Mantuitorul cuprinde in ea cuvinte-angajament care ne obliga in fata Lui ,de care angajament depinde insasi  mantuirea sufletelor noastre.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti  sa ajungem sa constientizam faptul ca iertarea celuilalt nu este un simplu gest de bunatate/slabiciune , ea este o conditie fara de care nu obtinem iertarea Tatalui din ceruri.

 

Despre IERTARE – Parintele Efrem Athonitul

* Pe pamant nimeni nu este fara pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam cu noi pacatele cu care ne-au impovarat neatentia, patimile si slabiciunile noastre. Toti avem nevoie sa luam iertare de la Dumnezeu. Ca sa reusim iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem seama de cuvantul evanghelic care spune: daca le iertam oamenilor greselile lor, Parintele Ceresc ne va ierta si noua greselile noastre. Implinind acest cuvant vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povara a pacatelor pe care le purtam in spate. Ducem toti un catastif cu pacate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, in afara de Dumnezeu. Asadar, daca iertam, vom fi iertati, daca lasam, ne va lasa si noua Parintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putinta, in nici un caz, sa luam iertare de la Dumnezeu, daca noi nu-l iertam din inima pe aproapele nostru.

* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate daca ii dam si noi iertare fratelui nostru.

9b915cc297961824a17c951f42a7cc82_screen

* Asa cum vrem sa ne iubeasca Dumnezeu, sa ne ierte, sa ne poarte de grija, sa ne apere si sa ne ocroteasca prin Pronia Lui, daca oferim toate acestea aproapelui nostru, sa fim siguri ca le vom lua de la Dumnezeu cand ne vom intalni cu El. Toata viata noastra continuam sa pacatuim, cu gandul, cu inima, si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va cat de mare este izvorul pacatelor noastre. Daca ii iertam pacatele aproapelui nostru, secam tot acest izvor al pacatelor.

* Cand nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne paraseste.

* Iertarea pe care Dumnezeu o da omului este necuprinsa, si vine acum omul sarman, omul de lut, cel vinovat si impovarat cu osanda grea si indepartat de Dumnezeu, si nu vrea sa-i ierte seamanului sau un cuvant, o greseala mica. Cum ii va da Dumnezeu daca el nu da, daca nu-l iarta pe aproapele lui?

* Dumnezeul nostru este ocean nesfarsit de iubire, mila si iertare. Ganditi-va ce Dumnezeu avem! De aceea sa nu pierdem indrazneala si nadejdea pocaintei si intoarcerii noastre. Daca ne pocaim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisa… Daca talharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atat mai mult pocainta, intoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Imparatiei Cerurilor.

* Daca noi iertam greselile fratelui nostru, avem tot dreptul sa spunem: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iarta si Tu pacatele mele. Adica cu puterea, cu inima si cu hotararea cu care am daruit iertarea noastra, inmiit o vom primi inapoi. Iata calea pe care ne putem mantui!

* Cat putem, fiii mei, sa iertam cu toata inima noastra, ca sa ne ierte si noua Dumnezeu. Aceasta este conditia, invoiala lui Dumnezeu cu oamenii.

* Parintii Bisericii au avut grija sa il iubeasca pe aproapele lor, asa cum invata Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertand din toata inima noastra, vom fi iertati de Dumnezeu.

* Unul singur este adevarul, ca fiecare om va sfarsi odata viata sa si va ajunge in vesnicie. Si intrucat asa se va intampla, sa avem grija. Trebuie sa fim pregatiti, curatiti, spovediti, iubitori si celelalte. Sa facem asta acum, cand avem timpul la dispozitia noastra. Sa ne silim sa credem acest adevar, ca vom muri si vom fi judecati dupa Evanghelie. Sa luam Evanghelia si sa ne straduim sa o punem in practica.

* Omul care are dorinta de a se mantui va fi urmarit de mila lui Dumnezeu. Il va urmari pana in ultima clipa, pentru ca Dumnezeu gaseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mantuire din inima sa. Le va pune pe acestea in valoare si ii va da omului puterea de a se mantui pana la urma. Sfanta Evanghelie a lui Hristos aduce multa mangaiere si va povatuiesc mereu sa o cercetati ca sa aveti lumina Lui in viata voastra.

* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele in care sunt scrise pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem nici macar o pagina din greselile fratelui nostru? E nevoie de lupta impotriva tinerii de minte a raului, impotriva dusmaniei si a razbunarii. Ce au castigat toti cei care au plecat fara sa-i ierte pe ceilalti? Nu se vor cai acum amarnic, fara folos si fara indreptare?… De vreme ce ne aflam inca in aceasta viata, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a cazut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem inca ierta.

 

* Hristosul nostru este o ruga desavarsita, mangaiere inalta, larga si intinsa; nu are masura. Prin urmare trebuie sa-L iubim si sa pomenim cat putem de des numele Lui sfant.

* Hristos a venit sa ne invete cu intreaga Lui viata si exemplul Lui, cu felul in care a trait, cum trebuie sa traim si noi. Hristosul nostru este indurare, dragoste si milostivire catre aproapele nostru… De aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostintei noastre, sa-L iubim pe Hristos, sa-L cinstim, sa cugetam la El. Sa-I promitem ca vom asculta voia Lui. Sa ne recunoastem pacatele si sa-I multumim pentru indurarile Sale. Multumirea noastra implineste o datorie de recunostinta catre Dumnezeu si totodata Il provoaca si Il indeamna pe Dumnezeu sa ne dea si mai multe harisme decat ne-a dat pana acum.

* Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem sa ne iubeasca, sa ne ierte, sa ne poarte de grija, sa ne ocroteasca… Dar pentru a dobandi acestea de la Dumnezeu, trebuie sa le dam noi mai intai aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom darui iubire, blandete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguranta de la Dumnezeu.

* Va trebui sa ne petrecem cat mai mult timp cu Hristosul nostru. Sa-L iubim, sa-L cinstim, sa-L slavim, sa ne inchinam Lui, sa-L marturisim si sa-L urmam in exemplul Sau. Cand vom face toate acestea, sa credem neindoielnic ca luam in noi insusirile lui Hristos.

text preluat de pe site-ul Parohiei Sfanta Treime – Bobalna

articol alcatuit de Cristina David