Category Archives: Puterea Postului

In Postul Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos – ganduri si impliniri

Mai mult ca oricand in timpul anului , in perioada Postului Mare ne gandim , incercam si ne straduim sa implinim poruncile Domnului nostru Iisus Hristos  date noua spre a ne putea mantui si a fi rasplatiti cu viata vesnica.

Nici unul dintre cei care ne angajam sa respectam cerintele acestui post lung nu putem afirma ca este un lucru usor.

Impletirea binelui cu raul – pedeapsa grea pe umerii omului

Ne aflam de peste doua saptamani in Postul Mare al Invierii Domnului si inca nu ne-am dedat cum s-ar spune acelui fel de a fi , de a ne comporta, de a vorbi si judeca lucrurile – acelea care sunt bine placute Domnului , pe care El Insusi ni le-a predicat si exemplificat prin viata  Lui aici ,printre noi. Ne vine foarte greu, desi dorim si vrem, chiar incercam sa ne apropiem de acest mod exemplar de a ne trai viata.

indexnm

De ce oare ? In lumea noastra ( pe care singuri ne-am alcatuit-o , conform imperfectiunii noastre) precum si in noi insine, binele coexista cu raul , nu exista puritate absoluta aici pe planeta noastra minunata unde chiar frumusetile naturii ar trebui sa ne indemne mereu la o lucrare continua de desavarsire a sufletului , a mintii. Daca mintea ne-o imbogatim de-a lungul anilor prin studii de tot felul asa incat putem ajunge, unii dintre noi, la o cunoastere cuprinzatoare in domeniile pregatirii noastre , sufletul pare sa ramana neglijat , uitat aproape…iar ca urmare a nepasarii nostre pentru viata duhovniceasca, sufletul se innegreste de multe faradelegi si  rautati . Are loc paralizarea sufletului despre care vorbeste Sf Ioan de Kronstadt intr-o predica a sa in a doua Duminica din Postul Mare si se impune ridicarea nostra cat mai urgenta prin pocainta sincera, facuta din inima.

“Dar noi cum Ii rasplatim Domnului pentru toate milele Lui fata de noi? Ii rasplatim cu nerecunostinta, cu naravuri rele, cu invartosarea inimii, cu necredint, cu imprastiere, cu impotmolirea in pacate  si cu nepocairea pentru acestea. Dar vom putea face asta intotdeauna ? Nu se va umple in scurta vreme masura indelungii rabdari a lui Dumnezeu fata de noi?

Sa ne venim in fire, sa ne trezim, sa ne pocaim din suflet, cat mai este inca timp pentru pocainta. Sa invatam cuvantul lui Dumnezeu, mergand cu ravna la biserica, si sa ne indeletnicim cu binefa­cerile si milosteniile.”

<<In toata vremea postul este de folos celor ce-l tin pre dansul...>>, spune imnografia Bisericii noastre din vremea Postului Mare.  Sfantul Ioan Gura de Aur  intr-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice:

A trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului“.

Sa ne reamintim ca ne aflam in Postul Mare , iar Duminica trecuta s-a citit Evanghelia vindecarii slabanogului din Capernaum, acel om neputincios care a fost adus in fata Lui Iisus purtat pe o targa de prietenii lui, spre vindecare. Trupul lui era paralizat , nu se putea folosi de maini, de picioare . Dar  ii era paralizat si sufletul sau , omul era bolnav de “o paralizie duhovniceasca” pricinuita de multele pacate si patimi care il consumasera o viata intreaga, astfel fiind condamnat la moarte vesnica in intuneric.

saintjohnofkronstadt1908

“Orice pacat este insotit de paralizia sufletului, ca urmare a caderii de la Dumnezeu, in Care este viata si puterea noastrasi intrucat cu totii paca­tuim, cu totii suntem slabanogi, cu totii suntem paralitici. Cum sa ne vindecam de aceasta parali­zie, de acest inceput al mortii vesnice?  Prin poca­inta neprefacuta, adanca, deplina, pentru paca­te.”

Tocmai de aceea s-a si randuit sa se citeasca astazi Evanghelia despre slabanog, ca prin starea acestuia, care era urmare a paca­telor, sa miste inimile noastre si sa ne impinga la pocainta osardnica. Tocmai de aceea l-a vindecat Iisus Hristos pe slabanog, daruindu-i mai intai iertarea pacatelor.

Şi vazand Iisus credinta lor, adi­ca a celor care-l purtau pe slabanog, i-a zis slaba­nogului: „Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!” (Mc. 2,5).

Prietenii slabanogului au dovedit mare mila pentru el si starea deporabila in care se afla , auzisera de minunile facute de Iisus si au venit la El cu credinta .

Cum sa facem si noi acelasi lucru , mai ales in saptamanile postului care este randuit anume inainte de Sfanta Duminica  Invierii spre a ne aduce mai mult aminte de mila si dragostea Domnului Iisus Hristos care S-a jertfit pentru noi? Sa gandim in fiecare zi la cele petrecute atunci , la invatatura plina de miez duhovnicesc  a Mantuitorului  menita a ne lumina mintea si a ne inmuia inimile. Iar apoi, de la ganduri sa ajungem la fapte , la impliniri . Acum este vremea sa ne straduim cu vointa mare ca sa ne tamaduim sufletul vatamat de relele facute. Sa aratam milostenie aproapelui nevoias, sa ne rugam pentru cei bolnavi, sa gandim de bine la cei din jurul nostru , sa rezistam ispitelor de tot felul , cu alte cuvinte sa ne intarim duhovniceste intr-o asa masura incat cand postul ia sfarsit, noi sa avem deja armele de trebuinta pentru ingrijirea sufletului in continuare. Caci asa cum spunea marele ierarh Ioan Gura de Aur, trebuinta postului nu trece o data cu el.

Voi reda spre adancire a ideii continute in articol , ultima parte a cuvantului Sfantului Ioan de Kronstadt in Duminica a doua din Postul Mare :

Cu totii suntem bolnavi sau neferi­citi intr-o privinta sau alta, si cu totii dorim, din firescul instinct de conservare, sa fim sanatosi si in bunastare. Sa ne amintim ca bolile noastre, fiind adesea, in ce priveste obarsia, rodul propri­ilor noastre faradelegi, al propriei noastre lipse de prevedere sau vieti neinfranate, sunt la fel de des, in ce priveste puterea si lungimea, pedeap­sa dumnezeiasca pentru pacatele noastre. Daca vrem sa scapam de boli, trebuie mai intai sa nimi­cim pricina lor launtrica, pacatele: atunci, neno­rocirea dinafara va trece de la sine. Sa ne amin­tim ca bolile si moartea n-ar fi in neamul ome­nesc daca prin primul om n-ar fi intrat in lume pacatul. Oamenii n-au decat sa-si inchipuie ce pricini ale bolilor vor, dar daca vor patrunde in miezul lucrurilor vor ajunge la cea mai insemna­ta dintre pricinile lor, si anume la faptul ca firea trupului omenesc a fost candva vatamata puter­nic, fiind vatamata si acum de o anumita putere launtrica dusmanoasa, si tocmai de aceea este atat de simtitoare chiar si fata de cele mai mici schimbari ale stihiilor, tocmai de aceea a devenit atat de slaba si lesne de stricat.

Acum este vreme de tamaduire a sufletului. Asadar, sa fugim de pacate, care fac sufletul sa se imbolnaveasca si sa sufere, si tamaduirile noastre degraba vor rasari (Is. 58, 8). Amin!

articol postat de Cristina David

Sfantul Voievod Stefan cel Mare – om al rugaciunii – Minunea de la Podul Inalt

stefan_cel_mare_-_humor_0Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – om al rugăciunii

Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului.

Ştefan cel Mare a fost un om al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Măria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.

Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane, unite într-un Triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii.

Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului, aşa cum aminteşte documentul vremii că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Se înţelege că această pregătire – postul şi rugăciunea – era în vederea spovedirii şi împărtăşirii, împreună cu întreaga oaste, cu dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, potrivit rânduielii noastre creştineşti.

(Ștefan cel Mare și Sfânt – portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2011, p. 195-196)

 

linieMinunea de la Podul Inalt

Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu.

Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti multe ca frunza şi iarba.

Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea… dar cum să se încumeteze el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean era să i se împotrivească trei turci?

– Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.

Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…

Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.

– Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.

Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.

Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.

A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ştefan, aşa cum i se cădea.

Stefan cel Mare și Sfânt-portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 83-85)

articol alcatuit de Cristina David

Saptamana Alba

Saptamana Alba

Incepand cu 11 martie, ortodocsii intra in “Saptamana Alba sau a branzei”. In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea “harti”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.

Miercuri, 13 martie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul – “Doamne si Stapanul vietii mele”, rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

jKfUbXwaEnpQateqOWGV

In zilele de miercuri si vineri din “Saptamana Alba” nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice.

In Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost “luminati prin postire”. Aceasta zi este numita “a ascetilor”. Biserica ii aseaza ca modele, calauzitori pentru parcurgerea postului si a pocaintei:

“Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie, pe fiecare deosebit si pe toti impreuna si vietile acestora ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le …”.

Duminica, 17 martie, exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de “Duminica Iertarii”. Asadar, prima incercare de iesi biruitori din lupta cu pacatul este iertarea, reintoarcerea la iubire. Este dureros ca aceasta slujba unica lipseste din multe biserici. Faptul ca e intalnita mai mult in manastiri, denota despartirea noastra de duhul Bisericii. Aceste randuieli sunt trepte spre a deschide inima catre “o alta lume”. Din cauza pacatului, omul a pierdut puterea de a pasi in mod natural catre Dumnezeu. Si prin aceste randuieli, Biserica ne poarta incet catre unirea cu Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile pana la intrarea in Postul Sfintelor Pasti. Sa nu ne abatem de la el. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruieste Biserica spre a pune capat “celor vechi” si a intra intru “cele noi”. Indiferent cat de grele sunt conditiile in care traim si cat de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie sa ne opreasca din a lua in serios Postului Sfintelor Pasti.

Adrian Cocosila -crestinortodox.ro

NOTA  -  conform pravilei bisericesti inceteaza …noi o putem spune in fiecare zi . Insa ce putem incerca in post, cerand multa vointa si ajutor de la bunul Dumnezeu , este ca odata cu rostirea zilnica a acestei frumoase rugaciuni sa ne silim a nu repeta greselile noastre zilnice (ce zic eu zilnice, poate ca sunt in fiecare ceas cum spune Parintele Arsenie Boca). Doamne ajuta!

Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Despre lupta postului cu relele

 

Despre lupta postului cu relele

Cuvant tinut in Sfanta Biserica in ziua de 22.02.1942

 

Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Dintre toti cei care au avut de la Dumnezeu o slujba catre oameni chematorii la pocainta au fost cei mai curajosi caci toti au acoperit chemarea cu viata recunoscandu-se intre pacatosi cei dintai si daca a fost nevoie i-au chemat la pocainta cu pretul vietii lor. Caci cuvantul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu si ucigas de rele. Toti au vorbit tare si rascolitor de viata, de suflet. V-am spus acestea ca sa va deprindeti cu chemarea la pocainta si cu felul ei de a fi, ca sa razbata si-n urechile surzilor.

Din cuvantul trecut va aduc aminte ca sa afle toti ca nu vor fi spovediti si impartasiti la manastire decat cei ce de aici inainte vor tine posturile asa cum sunt randuite de Biserica. Parintii ne-au nascut din trup iar Biserica din apa si din Duh; si mai mare este nasterea duhovniceasca a Bisericii decat nasterea trupeasca a parintilor. De la nasterea duhovniceasca – Botezul – am primit pe ingerul pazitor tot in Biserica – de aceea se boteaza copii mici, orice ar zice altii – care sa ne apere de toata primejdia vazuta si nevazuta.

Deci daca Biserica ne naste ne si creste si printre povetele cu care ne creste spre masura barbatului desavarsit este si postul. Trebuie deci sa-i ascultam porunca si sa postim. Sfintii parinti cei de demult au bagat de seama ca toate relele de la stomac incep, de aceea am zis vorba aspra ca postul este poarta si patrafirul este usa iar toti ceilalti ne fura vremea

Astazi, din darul lui Dumnezeu urmeaza sa va dovedesc sa credeti toti: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.

Relele sau pacatele sunt de trei feluri. Iata-le:

1. pacate impotriva noastra insine.
2. pacate impotriva aproapelui.
3. pacate impotriva Duhului Sfant, impotriva adevarului.

Toate aceste trei feluri sunt si pacate inaintea lui Dumnezeu, caci tu nu esti al tau ci al lui Dumnezeu. Prin urmare si pacatele pe care le faci impotriva ta sunt intocmai si pacate impotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindca esti fiul lui Dumnezeu.

Astazi sa staruim cu deosebire asupra pacatelor impotriva noastra insine si asupra pacatelor impotriva aproapelui.

Pacatele impotriva noastra insine duc la invartosarea inimii – o cunoastem cu totii, o cunosc si eu – dar ele mai duc si la intunecarea simtirii de Dumnezeu. Sunt cele sapte pacate de capetenie sau pacate de moarte: mandria, iubirea de argint, desfranarea, lacomia, pizma, mania si lenea. Intre acestea sapte se afla si radacina relelor: lacomia stomacului sau dumnezeul cel mancacios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul si scos afara! Caci de nu va fi ars si scos afara iata sa vedeti cum creste si se intinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Si anume iata cum: lacomia stomacului odrasleste dintr-o data din radacina o puzderie de ramuri din care mai aratoase sunt trei: mania, desfranarea si iubirea de avere.

Trebuie sa mai stiti un lucru si anume ca pacatele sau patimile au doua fete: una a omului si alta a diavolului, sau doua laturi: una vazuta si-a doua nevazuta. De acolo din umbra sunt conduse si sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau capetenii pentru fiecare patima.

Asa sa intelegeti cum intotdeauna patimile le-au numit Sfintii parinti prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lacomiei de avere, dracul lacomiei stomacului, dracul maniei, dracul curviei si ceilalti. Le-au numit asa pentru ca aceste pacate sunt conduse din umbra de diavolul si le-au numit dupa capetenia care lucreaza din umbra.

Stiti din Noul Testament ca din Maria Magdalena care s-a apropiat de Iisus cu gand ispititor Iisus a scos sapte draci. In ea erau toate cele sapte capetenii ale raului. Si tot din Noul Testament stiti despre indracitul din laturea Gadarenilor in care intrase o legiune de draci incat abia le-a ajuns o turma de porci, care s-a aruncat in mare.

Acum sa luati seama ca am sa va invat, ca sa puteti si voi sa prindeti, si sa vedeti in voi insi-va lucrarea duhului rau. Vorbesc deschis, sa nu se supere nimeni. Altii mai subtiri la nas se supara. Noi insa trebuie sa vorbim deschis caci toti suntem ispititi.

E foarte usor sa-i descoperi lucrarea lui necurata care se face in noi. De pilda cu lacomia stomacului, bagati de seama ca stomacul se umple dar pofta nu se satura. Iata lucrul dracului: pofta peste fire. Vedeti ce usor il poti prinde daca stii?!

E cunoscuta lacomia lupilor si totusi lupii nu mananca mai mult decat li-i foame. Acum daca lor le-a fost foame rau asta-i altceva. Cainii ascund painea care n-o mai pot manca. Iata dar ca fiarele, animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece caci numai pe om are diavolul manie si numai pe om il razboieste si-l cearca.

Iata de ce sa n-ascultati de pofta niciodata caci cine a ascultat de pofta a ascultat de diavolul. Asta s-o tineti minte in privinta stomacului. Si asa e cu toate patimile. Cand va fi vreme mai multa va voi spune si despre acelea.

Razboiul stomacului insa e primul razboi pe care l-a pierdut omul si prima biruinta a diavolului. Si cu el nadajduieste sa castige si pe oameni si sa-i desfaca de Dumnezeu. Si sa stiti ca de nu-si vor trage de seama oamenii, diavolul va birui. Iata de ce strigam s-auda toti: ‘napoi la post caci fara de post ne merge rau! Si iata cat de rau:

Cine nu se leapada de carne si de grasime repede va fi-ncoltit de manie si de desfranare, celelalte doua laturi ale lacomiei stomacului. Sa vedeti cum:

Mancarea de carne, si mai ales mancata cu impingerea necurata a poftei, ca sa se faca sange are nevoie de fiere care este otrava – veninul nostru. Fierea aceasta topeste carnea si grasimea intocmai cum topeste soda slanina cand fac femeile sapun. Fierea e o otrava tare. Daca sporeste mancarea de carne sporeste si otrava cu care trebuie topita. Si-atata sporeste cat nu mai incape in besica ficatului si-atunci simti dureri la capatul pieptului caci sta besica sa crape de plina. Fierea cata nu incape umbla prin sange de sus in jos fara rost si otrava cum e ataca nervii, ii slabeste si de aici vine nerabdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mania, din fierea care ataca nervii. Aici e cheia: de ce se supara unii asa de usor din nimicuri, din fleacuri, sa moara de suparare: ca li-e plin sangele de fiere si li se rup telefoanele – ca asa le zic la nervi – si cea mai usoara vorba ii aprinde si-i chinuie grozav si ei la randul lor ii chinuie pe altii.

Deschideti usa ca sa auda si cei de afara. Deschideti-o bine. Dar deschideti si voi toti usile sufletelor voastre ca sa intre duhul luminii, ca sa auziti si sa nu va aflati numai auzitori ci si implinitori!

 

Vedeti dar ca fierea este petrolul, nervii sunt fitilul si mania para diavolului. El a aprins fitilul caci el vrea sa darame cu orice pret si pe orice cai acest locas al Duhului Sfant care e propriul vostru trup. Acest trup care nu este al nostru ci e templu a Duhului Sfant. Credeti voi aceasta! Doar sta scris! Si vedeti cu ce a inceput? Cu lacomia stomacului adica cu pofta peste fire.

In mancarea de carne mai sunt si alte primejdii, o multime de otravuri care inca darama casa de pe noi. Acelea aduc: bolile de inima, durerile de rarunchi, de ficat si altele.

Toate se tamaduiesc de la sine inlaturand pricina care le-a adus, curatind sangele prin post. Caci toate bolile sunt cu putinta daca sangele este otravit. Vrei sa te insanatosesti, fa calea intoarsa.

Deci luati aminte la ce mancati caci uite asa pedepseste Dumnezeu nesocotirea postului cu boli si inca unele fara leac cum de pilda e cancerul sau …cul care se face din mancarea foarte deasa a creierului de dobitoace. De aceea e mai mult boala orasenilor si a macelarilor la sate. Paralizia sau slabanogirea unei jumatati de trup tot din nesocotirea postului se trage. De obicei cu paralizie pedepseste Dumnezeu pe toti nesatuii de avere. Ea poate fi mostenire. Si-atunci daca simti acest lucru ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult. Dar cum am zis, cu paralizie pedepseste Dumnezeu pe toti nesatuii de avere. Si-au facut socoteala gresita zicand ca daca postesc nu mai pot alerga si lucra. Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au facut o socoteala gresita inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti harnicii sa ia aminte si sa tina post ca nu cumva dupa multa alergatura desarta sa vina o vreme sa trebuiasca sa stea la pat tot restul vietii. Dar si aceasta de li s-ar intampla tot mila de la Dumnezeu sa o socoteasca deoarece le da prilej de a cumpani si de asi cunoaste greseala. Caci Dumnezeu nu pedepseste spre moarte ci spre intoarcere. Caci trupul nu plateste nimic cand din el scoti unealta rea. Sfintii au scos cu totul altceva: sfesnic a Duhului Sfant.

Prin urmare cine nu pazeste postul i se va aprinde in gura para maniei, de unde incepe toata vrajba, iar in trupul lui vor incolti boli peste boli.

Nu pot lasa sa nu va spun ca din lacomia stomacului mai naste si curvia. Despre aerul dracesc al ei nu se mai indoieste nimeni: asta-i focul iadului.

Acum luati aminte caci nu am ragaz sa va spun mai pe larg ci numai ceva din propriile voastre dureri. Nunta intru atat e binecuvantata de Dumnezeu cat e spre nastere de fii. Incolo chiar intre soti legiuiti e desfranare si pentru ea vine bataia lui Dumnezeu pe oameni in fel si fel de chipuri.

Desfranarea intre soti e pricina pentru care vine vremea de se bat, de li se sparge casa. Pentru nepazirea postului si-a sarbatorilor nu se pot infrana de la pofta trupeasca si asa zamislesc copii in zile neingaduite, peste care nu se afla darul lui Dumnezeu ci pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru nepazirea de pofta trupeasca pe care o ai intiparit-o in ei in vremea celor noua luni de sarcina se nasc copii indaratnici, neascultatori si fara frica de Dumnezeu. Acestia vor cadea in curvie toti si noroc in viata nu vor avea.

Luati aminte parintilor ca nu e gluma cu viata copiilor pe care ii ai sau vrei sa-i ai. Esti raspunzator de ei si de toata viata lor caci cum le-ai dat-o asa o au! Si copiii tai te vor judeca pe tine dupa cum bine stiti si bine patiti. Iar cand te-or supara fii cuminte si nu-i blestema, ascultand de diavolul pana in sfarsit, ci trage-ti de seama ca ei iti aduc aminte pacatele tale cale nemarturisite si neispasite. Roaga-te pentru ei si roaga-te si pentru tine, chiar cand te-or blestema, sa te ierte Dumenezeu.

Paziti despre latura poftirii trupesti frica si cuviinta crestineasca si nu va amagiti de trup de vreti sa va bucurati de copiii vostri; iar de nu asa vor spori relele cat va junghia fiul pe tata-sau, si va sugruma fiica pe mama-sa! Scrie! Ca asa va fi in vremea din urma.

Luati prin urmare seama si invatati pe copiii vostri si curatati duhul necurat cu care v-ati deprins a fi. Luati seama ca daca vreti sa nu cadeti din crestinatate si daca vreti sa vina chipul lui Dumenezeu in noi si nu a diavolului, prin patimile sale, luptati-va din rasputeri cu arma postului caci dupa cum vedeti postul este ucigasul patimilor pentru ca este si dar de la Dumnezeu dat tuturor celor ce lupta lupta cea buna. Faceti incepatura aceasta si veti vedea cum vi se va innoi viata si vi se va linisti casa.

Preot Arsenie Boca – Cuvant tinut in Sfanta Biserica in ziua de 22.02.1942 (sursa: CrestinOrtodox.ro)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers

%d bloggers like this: