Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului „Vladimirskaia”

Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, sărbătoare stabilită în cinstea mutării Icoanei de la Vladimir la Moscova.
theotokos of vladimir vladimirskaia

Sub milostivirea Ta scăpăm Născătoare de Dumnezeu Fecioară.
Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necaz, ci ne izbăveşte din nevoi, Una curată şi blagoslovită.

Conform vechii tradiţii, Sf. Evanghelist Luca a zugrăvit trei icoane ale Maicii Domnului. Văzându-le, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a spus: „Harul Celui ce S-a născut din Mine şi al Meu să fie cu sfintele icoane”. Una dintre aceste trei este cea pe care noi o cunoaştem ca icoana din Vladimir.

Icoana Preasfintei Stăpâne până în anul 450 s-a aflat la Ierusalim, iar apoi a fost dusă la Constantinopol. În prima parte a secolului XII sfânta icoană a fost trimisă de către Patriarhul Constantinopoului Luca în dar marelui cneaz Iurie Dolgoruki, întemeietorului oraşului Moscova şi aşezată de el în mănăstirea pentru fecioare din Vâşgorod. Satul Vâşgorod aparţinuse în trecut sfintei întocmai cu apostolii cneaghine Olga, iar din 1155 a devenit moştenirea fiului cneazului Iurie – Andrei Bogoliubski, care era foarte evlavios şi cucernic.

Mulţimea minunilor săvârşite de la icoană îi erau comunicate cneazului. Printre altele, cneazului i s-a povestit că sfânta icoană de câteva ori şi-a părăsit locul şi s-a aflat în aer; cneazul a înţeles din cele povestite că trebuie să schimbe locul icoanei.

Andrei Bogoliubski constituie o epocă întreagă din istoria poporului rus: crearea nucleului statal al ţării. Exista un principiu deosebit al vieţii de stat, în comparaţie cu cel de la sud, pe care cneazul Andrei l-a refuzat şi a plecat spre nord. Hotărând să se strămute din Vâşgorod în patria sa, moşiile Suzdalului, cneazul a luat cu sine, fără ştirea tatălui, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pe cale, înaintea ei neîncetat s-au slujit tedeumuri. Locuitorii oraşelor Vladimir şi Kleazma au întâmpinat icoana cu multă dragoste şi osârdie. Din Vladimir cneazul s-a îndreptat spre Rostov. Îndepărtându-se de Rostov zece verste, pe malul râului Kleazma caii s-au oprit şi nu voiau să meargă mai de parte. Au înhămat alţi cai, dar nici aceştia nu s-au urnit din loc. Uimit şi înspăimântat, cneazul a căzut înaintea icoanei Maicii Domnului şi s-a rugat cu lacrimi. Preasfânta Fecioară i s-a arătat în vis, având un sul în mână, poruncindu-i să lase icoana în Vladimir, iar în acest loc să zidească o biserică în cinstea Naşterii Ei.

Cneazul a aşezat icoana în Vladimir. Din acestă vreme – 1160 – sfânta icoană începu să se numească icoana Maicii Domnului din Vladimir.

În anul 1164 această icoană a fost purtată de cneazul Andrei în marşul împotriva bulgarilor de pe Volga. Înaintea luptei cneazul Andrei s-a mărturisit, s-a împărtăşit şi, rugându-se înaintea icoanei Maici Domnului, exclamă: „Tot omul ce nădăjduieşte în Tine, nu va pieri!” Şi toată oastea, urmând exemplul cneazului, a sărutat cu lacrimi sfânta icoană şi, chemând ajutorul Maicii Domnului, s-a dus la bătălie. Bulgarii au fost biruiţi. După victorie, încă pe câmpul de luptă, în faţa icoanei, s-a săvârşit un tedeum. În timpul slujbei în faţa tuturor ostaşilor s-a săvârşit o minune: de la icoană şi Crucea de Viaţă Făcătoare a strălucit lumină, care a luminat întreaga împrejurime. Fiindcă în aceeaşi zi împăratul bizantin Manuil a văzut lumină de la Crucea Domnului şi, întărit de acest semn, a biruit saraţinii, de comun acord cu cneazul Andrei Bogoliubski şi împăratul a fost instituită ziua de 1 august, sărbătoarea „Scoaterii Cinstitului Lemn a de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului”.
În anul 1175, în timpul răzmeriţei din Vladimir, cneazul Andrei Bogoliubski a fost omorât. Oraşul căzuse în mâinile tâlharilor. Atunci un preot cu numele Nicolai a purtat icoana pe străzile oraşului şi răscoala s-a potolit.

Multe minuni s-au făcut de la sfânta icoană. În anul 1135 catedrala unde se afla icoana Maicii Domnului din Vladimir a ars până în temelie, dar sfânta icoană a rămas neatinsă. În anul 1237 icoana făcătoare de minuni şi alte sfinţenii au suferit de la hoardele tătarilor: de pe ea a fost scos veşmântul preţios, însă icoana a rămas întreagă şi neschimabată. În anul 1395 Tamerlan cu hoardele de tătari a năvălit asupra pământului rusesc şi se apropia de Moscova. Poporul avea o singură nădejde: ajutorul lui Dumnezeu. Marele cneaz al Moscovei Vasilii a poruncit să fie adusă icoana Maicii Domnului din Vladimir la Moscova. Zece zile a durat calea icoanei spre Moscova. Pe marginile drumului stătea poporul îngenuncheat şi, întinzând mâinile spre icoană, cerea: „Maica Domnului, mântuieşte pământul nostru!” La Moscova icoana a fost întâmpinată cu o mare solemnitate. O procesiune formată din tot clerul moscovit, familia marelui cneaz, boierii şi toţi locuitorii Moscovei au ieşit din oraş în câmpia Kucikov şi, întâmpinând icoana, au însoţit-o până la catedrala Adormirii din Kremlin.

„Tor oraşul a ieşit să întâmpine icoana”, povesteşte letopiseţul. Mitropolitul şi marele cneaz, „bărbaţi şi femei, copii şi prunci, orfani şi văduve, de la mic la mare, cu cruci şi icoane, cu psalmi şi cântări duhovniceşti, dar mai cu seamă, cu lacrimi, că nu puteai afla om să nu plângă cu suspine neîncetate şi bocete”, zice letopiseţul.

Maica Domnului nu i-a lăsat pe cei ce nădăjduiau în Ea. În momentul întâmpinării sfintei icoane la Moscova Tamerlan dormea în cortul său. Deodată văzu în vis un munte înalt, de pe care coboarau spre el sfinţiţi ierarhi cu toiege de aur. De asupra lor, într-o măreţie negrăită, într-o strălucire puternică a razelor se afla o Femeie luminoasă. Nenumărate mulţimi de Îngeri erau în jurul Femeii şi ţineau în mâini săbii de foc. Ridicându-le în sus s-au năpustit asupra lui Tamerlan… El s-a deşteptat, tremurând de spaimă. Înţelepţii şi tălmacii chemaţi să tâlcuiască visul au zis că Femeia văzută de el în vis este Ocrotitoarea ruşilor, Maica Dumnezeului creştin şi puterea Ei este de neînvins. „Atunci noi nu mai avem ce face”, a exclamat Tamerlan şi a dat ordin oastei să se întoarcă înapoi. Şi tătarii, şi ruşii au fost profund uimiţi de acest eveniment. Iar letopiseţul, descriind cele întâmplate, adăugă: „Şi a fugit Tamerlan, alungat de puterea Preasfintei Fecioare!”.

Renumitul predicator, arhiepiscopul Inokentie al Hersonului, meditând la minunatul ajutor al Maicii Domnului, spunea: „E cu neputinţă să nu cădem până la pământ cu duh de mulţumire înaintea Maicii Domnului”. De aceea cu vrednicie şi cu dreptate să-i cântăm şi s-o lăudăm pe Ocrotitoarea noastră Cerească, pentru că întotdeauna, când ne aflam pe muchia prăpastiei şi pierdeam orice nădejde, afară de nădejdea la ajutorul cel de sus, Preasfânta Stăpână, Maica Domnului ne dăruieşte slăvita Sa apărare.

În prezent, cu multă părere de rău, această icoană, ca şi icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov se află în Galereia Tretiakov şi doar în anumite cazuri este expusă în biserica Sf. Nicolai din preajmă, spre închinare.

Icoana, fereastra spre Dumnezeul Cel Viu

Nevoia launtrica de a ne inchina la icoane

Ce reprezita icoanele pentru credinciosii ortodocsi? Chipul zugravit pe ele este simtit de sufletul nostru ca insasi sfinii respectivi, ca Maicutza Domnului cea grabnic ajutatoare , ca Domnul nostru Iisus Hristos. Nu icoana in sine este cinstita si adorata, noi ingenunchem in fata celor carora le multumim, sau le cerem ajutorul. Ne plecam in fata celor infatisati de icoana , nu veneram icoana in sine ca simplu obiect. Noi suntem cu gandul la Mantuitorul Hristos, la maica Domnului si la sfinti. Sufletul nostru zboara spre ei, se adanceste in ei. Ii cheama in ajutor , ii slaveste si le multumeste . Le spunem pacatele , ne exprimam amarnica parere de rau si le cerem fie mijlocirea la Dumnezeu spre iertare ,fie cerem direct Domnului iertare , curatire si mantuire.

Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.

Exista multe icoane vestite care sunt cunoscute ca fiind facatoare de minuni. La ele alearga multime de credinciosi cu multa convingere ca vor primi ajutor de la acea persoana sfanta care este infatisata in ele, caci multe minuni s-au facut prin sfintii Domnului, prin Maica Domnului de-a lungul timpului.

Multe şi nebănuite sunt minunile săvârşite de icoanele făcătoare de minuni. Prin harul lui Dumnezeu, ele emană lumină taborică, necreată, răspândesc mireasmă, izvorăsc mir, plâng, se întunecă (nu de vreme, ci prevestind necazuri şi scârbe), izvorăsc sânge; icoanele se înnoiesc, luminându-se brusc, prevestind venirea unor vremuri noi; icoanele li se arată oamenilor în viziuni, în vise, se transpun prin aer – deseori la mii de kilometri, în alte ţări; icoanele plutesc pe mări, atârnă în aer, însă în aşa fel, încât este imposibil să le clinteşti din loc; icoanele nu se mistuie în foc, îngropate sub ruinele bisericii dărâmate, ele rămân întregi şi nevătămate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Maica Domnului Hodighitria

Icoana Maicii Domnului „Indrumatoarea” este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, facatoare de minuni, pastrate in Sfantul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvantul grecesc „hodigos”, care inseamna „calauza”, ori „aratatoare a caii”, adica „povatuitoare”.

Sunt mai multe copii ale celebrei Icoane , intre care aceea de la Manasirea Mihai Voda din Bucuresti. Ctitorie a Marelui Voievod Mihai
Viteazul, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma
unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae.Ea a fost daruita de catre monahi de la Muntele Athos ctitoriei Voievodului Mihai Viteazul.

indrumatoarea-de-la-mihai-voda

Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului
maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al
Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum
spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în
Biserica Albă-Postăvari (demolata în timpul regimului comunist). Aici s-a
rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa
o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost
ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al
Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest
om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat
Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea
Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, în prezent monument

UNESCO.https://www.youtube.com/watch?v=9ofNJqLlBYM

 

Vom continua prezentarea sfintelor icoane facatoare de minuni si unde avem rugaciuni speciale la aceste icoane le postam.

postare de Cristina David cu surse : crestinortodox.ro

Un mare pictor iconar – ajuns in zilele noastre aproape de anonimat – Irineu Protcenco

Doamne ajuta!

Va doresc in continuare un post de inaltare duhovniceasca prin lucrarea Domnului in inimile si sufletele dumneavoastra , Cel Care calmeaza asperitatile si chiar dusmaniile intre semeni. Suntem in asteptarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos,care ne-a adus ” pace pe pamant si buna intelegere intre oameni.”( Evanghelia Sf Apostol Luca 2:14)

In vara care a trecut am revazut tara mea draga, unde am petrecut timp mai indelungat , iar cu aceasta ocazie am aflat si multe lucruri pe care pana atunci le stiusem intr-o forma vaga , nici vreme nu avusesem ca sa le aprofundez, din pacate.

Fac referire acum in mod special la un artist plastic de exceptie care s-a nascut in Ucraina insa i-a fost dat sa ajunga pe taram romanesc, mai exact la una din frumoasele noastre manastiri din zona Neamtului : Manastirea Sihastria.

Numele lui este Ioan-Irineu Protcenco, nu multi cunosc amanunte despre viata si lucrarile sale in domeniul picturii iconografice. Nu vazusem pana atunci decat doua minunate icoane din numarul impresionant al lucrarilor lui :

180px-Ecce_homo

 

ECCE HOMO prelucrare dupa Tizian

 

Maica Domnului care plange I Protcenco - Sihastria

Maica Domnului care plange – Tanguirea Maicii Domnului

 

Acelora dintre noi care au trecut pe la Sihastria Neamtului ne-a ramas in ochii mintii celebra icoana “Tanguirea Maicii Domnului”. Prea putini stiu insa cine este pictorul al carui har dumnezeiesc se afla in realizarea acestei icoane. Nici eu nu am stiut…pana acum cateva luni.

Astazi navigand pe net am dat de un blog -oare din intamplare?-https://anomismia.wordpress.com/2014/12/09/o-biografie-vizuala-a-lucrarii-iconarului-calugar-ivan-irineu-protcenco/( in care am aflat postat un video in care este prezentat chiar acest mare pictor iconar pe numele lui , Ioan Protcenco , iar dupa calugarirea sa , Irineu Protcenco. De origine ucraineana , el „s-a intamplat” sa ajunga si sa se stabileasca la Manastirea Sihastria din Muntii Neamtului. Prezentarea, desi succinta, are meritul de a ne povesti esentialul , fiind foarte documentata si inspirat alcatuita. Felicitari realizatorilor !

un alt site care ne ofera amanunte despre pictorul Protcenco si arta sa este : http://doarortodox.ro/2009/10/08/irineu-protcenco-iconarul-calugar/

postare Cristina David

, ,

Dupa ce poate omul sa recunoasca o icoana ortodoxa a Maicii Domnului? – Sfantul Nicolae Velimirovici

 

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.

dositeeablogspotcomMDSihastria1-1

Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.

Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.

Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.

resize_of_hpim1897_0

În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.

Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia – Press, 2002, p.58)

Cuvine-se cu adevărat a te ferici Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită făr-de-asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

articol alcatuit de Cristina David

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Sfanta Liturghie este cea mai de pret lucrare lasata oamenilor de Mantuitorul Iisus Hristos, dupa Inaltarea Sa la cer. In cadrul acestei slujbe, darurile de paine si vin se prefac in Trupul si Sangele indumnezeitor al Mantuitorului. Sfanta Liturghie este calea spre Viata, implinind urmatorul cuvant al Mantuitorului: „Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan 6, 53).

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Randuiala liturgica a acestei dumnezeiesti slujbe nu a fost insa dintotdeauna aceeasi. Astfel, in primele secole crestine, Sfanta Liturghia avea o randuiala deosebit de simpla, intreaga actiune avand loc in jurul a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taina. Preotul slujitor rostea cateva rugaciuni ample si alte cateva mai scurte (ectenii). La rugaciunile rostite de preot, credinciosii raspundeau, zicand „Amin!”, iar la cele cateva ectenii, ei raspundeau, zicand „Da, Doamne” si „Doamne, miluieste!”. In aceasta perioada, rugaciunile Sfintei Liturghii erau rostite de preot cu voce tare, in timp ce credinciosii ascultau, tacand.

Treptat insa, sfintitii episcopi au inceput sa adauge acestei slujbe citiri biblice, cantari din Psalmi, omilii (predici) si imne crestine cantate. Dupa secolul al IV-lea, cand crestinismul ajunge sub protectia statului, prin Sfantul imparat Constantin cel Mare, viata liturgica ajunge sa se bucura de o dezvoltare fara precedent. Astfel, pentru o vreme, randuiala Sfintei Liturghii, desi asemanatoare in esenta, nu era aceeasi in tot locul, fiecare scaun patriarhal randuind slujba potrivit nevoilor locale.

Dezvoltarea vietii liturgice si a teologiei ortodoxe a facut in asa fel incat sa se dezvolte si randuiala Sfintei Liturghii. In cadrul secolelor V-XIV, randuiala Sfintei Liturghii se dezvolta simtitor, in cadrul acesteia fiind asezate imne liturgice intelept alese. Din pricina randuielii ample la care s-a ajuns, rostirea rugaciunilor in intregime cu voce tare a inceput a nu mai fi posibila.

Cantarea bisericeasca, inteleasa ca raspunsuri liturgice oferite de credinciosi preotului slujitor, este o forma concreta prin care acestia participa la Sfanta Liturghie. Cantarea omofona si imnele randuite de Biserica spre a fi cantate indeplinesc un deosebit rol catehetic, pastoral, misionar si duhovnicesc.

http://www.youtube.com/watch?v=wePLTBm-aWk

Pentru a se evita intinderea exagerata a sujbei si greutatea credinciosilor de a urmari cu atentie toate rugaciunile si cantarile, rugaciunile rostite de preot au inceput a fi citite in taina. Ecteniile de dupa aceste rugaciuni au fost rostite cu voce tare pana astazi. Oarecum, s-a randuit un fel de „slujire paralela”, una a preotilor, in Sfantul Altar, si alta a credinciosilor, in biserica. O parte a slujbei este savarsita in taina, in Sfantul Altar, de catre preoti, in vreme ce alta parte a slujbei este rostita in biserica, de tot poporul. Prin cantari si raspunsuri ample se intareste libertatea credinciosilor de a participa la sfanta slujba.

Odata cu citirea in taina a rugaciunilor si cu instalarea catapetesmei a crescut si caracterul de taina al Sfintei Liturghii. Abia spre sfarsitul secolului al VI-lea apare slujirea in taina a Altarului, randuita tocmai spre a intari bogatia intelesului de taina al Sfintei Liturghii. Catapeteasma apare si ea abia pe la sfarsitul secolului al VII-lea, ca element de propovaduire al invataturii de credinta privind sfintele icoane.

Sfarsitul rugaciunilor rostite de preot in taina se vor spune insa in continuare cu voce tare; aceste cuvinte de final ale rugaciunilor sunt numite „vosglasuri” sau „ecfonisuri”. Prima parte a fiecarei rugaciuni se rosteste in taina, iar sfarsitul fiecareia se rosteste cu voce tare. Spre exemplu, rugaciunea rostita de preot inainte de cantarea numita „Antifonul intai”, este urmatoarea: „Doamne, Dumnezeul nostru, a Carui stapanire este neasemanata si slava neajunsa, a Carui mila este nemasurata si iubire de oameni negraita, Insuti Stapane, dupa milostivirea Ta, cauta spre noi si spre sfanta biserica aceasta, si fa bogate milele Tale si indurarile Tale cu noi si cu cei ce se roaga impreuna cu noi. (Cu glas tare, preotul zice ecfonisul:) Ca Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.”

Randuiala actuala a Sfintei Liturghii este una autoritara si neschimbabila, ea fiind stabilita de Sfintii Parinti pe o durata de multe secole. Chiar daca rostirea cu voce tare a rugaciunilor Sfintei Liturghii ar aduce un spor de cunoastere teologica poporului, acest lucru se cade a fi savarsit mai ales prin cateheze sistematice. Reintroducerea vechii practici a rostirii cu voce tare a rugaciunilor liturgice trebuie sa tina cont de realitatile vremii, precum si de randuielile canonice si liturgice stabilite si practicate de Biserica secole de-a randul. Aceasta practica poate fi reactivata numai daca este de un real folos vietii duhovnicesti a poporului, si atunci numai cu binecuvantarea unei autoritate bisericesti superioare.

Teodor Danalache

Icoana DEISIS

Icoana Deisis

Deisis este o icoana care Il reprezinta pe Hristos ca imparat, asezat pe tron, tinand Evanghelia inchisa si binecuvantand. El are in dreapta Sa pe Fecioara Maria, iar in stanga pe Sfantul Ioan Botezatorul, amandoi in picioare, rugandu-se. Termenul „deisis” vine din limba greaca si inseamna rugaciune. Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania precizeaza ca in cazul de fata nu este vorba de orice rugaciune, ci de aceea pe care cineva o face pentru altcineva sau pentru altii. Astfel, sfintia sa spune ca numele „deisis” vine de la Maica Domnului, cea care sta in dreapta Fiului, implorandu-L. Sfantul Ioan Botezatorul este martorul omenitatii noastre slabanogite de pacat. Prezenta Fecioarei Maria si a Sfantului Ioan Botezatorul alaturi de Hristos, a fost explicata si in sensul ca in Hristos este recapitulata intrega omenire: Fecioara Maria reprezentandu-i pe cei de dupa El, iar Ioan Botezatorul pe cei din Vechiul Testament. Hristos devine implinirea istoriei, avand de-o parte si de alta prorocii si Biserica.

Interesant este ca in ritualul Proscomidiei, cele dintai miride (particele de paine), scoase dupa Sfantul Agnet, sunt aduse in cinstea Sfintei Fecioare Maria si a Sfantului Ioan Botezatorul.

Icoana Deisis este asezata pe catapeteasma in mijlocul sirului de icoane care reprezinta pe cei 12 Apostoli, in registrul din mijloc. In bisericile din Moldova, se zugraveste pe peretele de apus al naosului, in legatura cu friza ctitorilor; iar in unele bisericii muntene se afla pe peretele de nord (in naos), inconjurata de sfinti militari.

In biserica Sfanta Sofia din Constantinopol supravietuieste un mozaic de o exceptionala frumusete, care poarta numele Deisis. El a fost salvat la timp din mainile unui paznic, care desprindea din el cubulete de aur si le vindea turistilor. Hristos, personajul central, retine atentia prin faptul ca privirea, gura si mana Sa sunt redate intr-un mod aparte, parca facute sa se contrazica intre ele. Ochii lui Hristos sunt aceia ai Judecatorului. Privire Sa pare a fi pornita sa citeasca’n sufletul omului. Indiferent de pozitia in care te afli, daca privesti aceasta icoana, observi ca nu esti lipsit de privirea lui Hristos.

Gura, insa, exprima o imensa tristete. Aceasta reprezentare poate aduce’n amintire un tablou al lui Octav Bancila, pastrat in tezaurul artistic al Mitropoliei din Iasi. In acest tablou, Hristos este descult, in camasa alba, incununat cu spini si isi acopera ochii cu pumnii, ca sa nu mai vada ce-a vazut… Se spune ca tabloul, ramas neterminat, urma sa infatiseze macelul unui camp de razboi. E tristetea unui Dumnezeu care a creat omenirea din iubire si pentru iubire si care acum, la sfarsitul veacurilor, o vede plutind intr’o mocirla de sange. Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania vorbind despre acest tablou spune: Te uiti indelung la gura lui Iisus si-ti vine sa soptesti: Doamne, cum sa nu fii trist daca noi Te-am intristat?…

Iar mana lui Hristos din „Deisis” binecuvinteaza iertand, iertare care nu este prefigurata nici de ochi si nici de gura.

A.C. preluat de pe Crestin Ortodox

Scrisoare catre Parintele Arsenie Boca – de la Nichifor Crainic (despre picturile de la Biserica Draganescu)

Nichifor Crainic

Scrisoare către părintele Arsenie Boca

Iubite părinte Arsenie,

A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se desumfle la comandă ca şi cum n-ar fi fost?

Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre.

Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.

E o pictură nouă ca şi predica de atunci.

Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.

Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradiziace pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din nuanţe încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă şi diafană care, cu cerescul Prunc în braţe, apare să întărească pe sinodali că ea e într-adevăr Maica lui Dumnezeu – Theotokos.

Notă:

Această scrisoare a fost dată de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual Părintele Arsenia Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din satul Drăgănescu din Bucureşti, pe care Părintele începuse să o picteze.

După mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său ajuns părinte duhovnicesc de statură filocalică.

Monahia Zamfira Constantinescu

Preluat din revista Gândirea (seria nouă)