Bunul simt ne spune sa o cinstim pe Maica Domnului

Foarte frumos spus, cuvintele izvorasc din bunul simt al constiintei si apeleaza la bunul simt al nostru.

10898092_845867275455385_1375387132759330527_n

Cunoastem lipsa de respect a multor denominatii crestine in lumea aceasta intinata inca de multe secole de vederi neortodoxe. Ascultand cuvantarea Arhimandritului Hrisostom pe care a tinut-o cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului in acest an la data de 15 august,  nu putem decat sa ne spunem ca asta gandeam si noi, asta simteam si simtim noi, crestinii ortodocsicare o cinstim si avem mare evlavie la Maica Domnului nostru Iisus Hristos si Maica noastra a tuturor.

Cateva cuvinte de prezentare a Manastirii Sihastria Putnei , pe care sa nu o confundam cu Manastirea Sihastria din tinutul Neamtului.

Manastirea Sihastria Putnei

sihastria-putnei

Situata in nordul Bucovinei, la 4 km de Manastirea Putna, Sihastria Putnei reprezinta astazi un liman de liniste, pace si binecuvantare, ce izvorasc dintr-un trecut multisecular de sfintenie si nevointa. Data exacta a infiintarii Sihastriei Putnei nu poate fi stabilita cu deplina certitudine, din cauza lipsei izvoarelor. Potrivit Istoricului Sihastriei Putna, avandu-l ca autor pe egumenul Sila (1753-1781), Sihastria Putnei a fost intemeiata in timpul domniei Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant, cand aflam si despre cel dintai vietuitor al Sihastriei cunoscut cu numele: un tatar increstinat, calugarit apoi cu numele de Atanasie, venit aici de la Manastirea Putna. In opinia multor istorici, nu numai calugari din Manastirea Putna s-au asezat in jurul cuviosului, ci, dupa 1470, cand Sfantul Daniil Sihastru s-a mutat la Voronet, unii dintre ucenicii sai s-au urcat pe valea paraului Putna si s-au stabilit aici, atrasi printre altele si de frumusetea imprejurimilor si de incarcatura spirituala deosebita a locului.
Cititi in continuare mai multe detalii aici : http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sihastria-putnei-67878.html

manastirea-sihastria-putnei

Toti credinciosii care au vizitat acest loc binecuvantat au invariabil aceasta descriere : „mergeti sa-l vedeti caci este un adevarat colt de rai”.

Personal, nu am vizitat decat Manastirea Putna , in cateva randuri , insa nu am ajuns pana la locurile acestui sfant lacas , pana in prezent. Sa-mi ajute  Bunul Dumnezeu si Maica Lui, de voi fi vrednica , sa pot pune si eu piciorul in acest minunat „colt de rai”.

sursele folosite sunt materialele aflate in site-urile la care trimit link-urile.

Doamne ajuta-ne si Te milostiveste de noi toti si de neamul nostru romanesc !

postare Cristina David

Marele si Sfantul Post – prilej de curatire a sufletului si a mintii , intarire a credintei si smereniei

Am intrat, incepand din seara trecuta a Duminicii Iertarii le vremea Vecerniei, in Postul Mare – lung, aspru , dar prilej binevenit de spalare, limpezire si in final curatare a sufletului nostru.2-ru-4252df33e23b2926c906961fbf6d7f3e

Cu fiecare post randuit in timpul anului, ni se cere noua, credinciosilor mireni, sa ne dam mai multa silinta si sa fim foarte atenti la felul in care implinim poruncile. Pana aici lucrurile suntdestul de  clare . Mai stim , am aflat ca psotirea nu presupune numai abtinerea de la mancare multa dar mai ales infranarea limbii de la barfa , inlaturarea gandurilor de judecare a semenului si inlocuirea acestor porniri veninoase pentru minte si suflet , si multa, multa rugaciune. Asemenea, postirea presupune nu istovire fizica dar eliminarea cu desavarsire a inclinarii spre trandavie.

“Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim (Sfantul Serafim de Sarov staret la Manastirea de la Sarov – Diveevo)  drept care le poruncea maicilor sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”.

„Sa nu postim in intelesul stramt: sa fim multumiti ca nu mancam carne, oua, branza sau altceva, dar mancam carne de om, muscand cu vorba, clevetind, osandind, min­tind sau jurand stramb” spunea Parintele Arsenie Boca

“Postul adevarat este abtinerea de la orice lucru rau”. (Sf. Teodor Studitul) – spuse pe care le apreciez in mod deosebit . Asadar a posti inseamna, in cele mai putine cuvinte , a te abtine de la orice lucru rau facut si repetat de nenumarate ori. Cand ne dam seama ce inseamna acest „RAU” , cand il constientizam in toate faptele, cuvintele si gandurile noastre, se trezeste in noi parerea de rau, remuscarea .

„Am intrat în limanul Postului Mare.Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: usile pocaintei se deschid pentru noi mai larg ! ” (Sfantul Ignatie Briancianinov – din predica in lunea primei saptamani a Postului Mare)

Intrarea in Marele Post inseamna si trebuie sa fie o chemare la pocainta, deci.

La inceputul Postului, ca un “preludiu” al acestuia, ca un “acordaj” inainte de “armonia” deplina, aflam Marele Canon de Pocainta al Sfantului Andrei Criteanul – Impartit in patru parti, este citit la Vecernia cea Mare, in serile primelor patru zile ale Postului.

Rolul si scopul Canonului cel Mare este sa ne descopere pacatul si, astfel, sa ne conduca spre pocainta sa descopere pacatul nu prin definitii si insiruiri ale faptelor noastre ci printr-o adanca meditatie asupra maretei istorii biblice, care este, cu adevarat, o istorie a pacatului, a pocaintei si a iertarii. (preot Alexander Schmemann)

Aceasta meditatie ne dezvaluie cu o viziune total diferita asupra omului, asupra vietii sale, asupra telurilor si motivatiilor sale. Ea ne aduce la recunoasterea pacatului prin aplecarea spre interiorul nostru – o analiza temeinica si aprofundata prin care pocainta devine din nou posibila.

Tot Parintele Arsenie Boca sublinia insemnatatea Postului si semnificatia lui in viata noastra – stradania credinciosului de a se inalta sufleteste indeprtandu-se de pacat.

Ce este postul? – Ucigasul pacatelor.

Vremea postului:

–  vremea pocaintei,

–  vremea marturisirii pacatelor,

–  vremea iertarii,

–  vremea insanatosirii de boli,

–  vremea infranarii poftelor.

De ce? – Ca sa fie peste noi ocrotirea lui Dumnezeu.

As adauga ca pe toate acestea le putem obtine sporind smerenia si inmultind rugaciunea.

 

 

10991589_10202802520738896_6612318324661185696_o

In completare va invit sa cititi din invataturile Sfintilor Parinti cu privire la POST  –  un indreptar deosebit de folositor pentru cei care doresc lamuriri amanuntite de la oameni mult sporiti duhovniceste.

http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfinti-parinti/poruncile-postului-in-invataturile-sfintilor-parinti/

postare Cristina David

 

 

 

 

 


 

Acel ce pururi are grija – poezie crestin ortodoxa si Imnul Heruvimic

e4956bd03f1e8930d45d29622fb49c40_screen

Acel ce pururi are grijă – poezie de Traian Dorz

 

Acel ce pururi are grijă
de orişicine-i în necaz
îţi numără şi ţie paşii
şi lacrimile pe obraz

Să nu pierzi la necaz credinţa
şi nici nădejdea când ţi-e greu
nici dragostea când eşti la bine
– că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu

El ştie cât să-ţi lase lupta
de greutăţi şi de-ndoieli
la timp îţi va trimite harul
prin care sufletul să-ţi speli

El ştie cât să-ţi lase-n lume
viaţa-n bine să-ţi răsfeţi
Şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă
comoara veşnicei vieţi

El ştie când e de mustrare
nevoie spre-ndreptarea ta
şi ştie-n flacăra-ncercării
cât poţi să stai-şi când s-o ia

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul
îţi dă în viaţă-n de-orice fel
pe El Il ai când ai credinţa
Nădejdea şi iubirea-n El

Heruvicul

Element caracteristic al Intrării Mari, cu mare impact asupra credincioşilor, Heruvicul este cântarea lentă şi măreaţă intonată la strană în care melodia şi cuvintele se unesc pentru a ne pregăti duhovniceşte să-L primim pe Hristos, Împăratul tuturor, Care se jertfeşte pentru noi. Denumirea de Heruvic sau Imn heruvimic vine de la afirmaţia acestei cântări ca noi, cei care participăm la Sfânta Liturghie, îi închipuim tainic pe heruvimii care intonează cântarea întreit sfântă „făcătoarei de viaţă Treimi”. Prin extensie tot denumirea de Heruvic se foloseşte şi pentru imnele speciale care se cântă în timpul Intrării Mari în Joia şi Sâmbăta Mare şi anume „Cinei Tale celei de Taina” şi respectiv „Să tacă tot trupul”. Conceput iniţial să fie cântat continuu, heruvicul este întrerupt, din secolul al XII-lea de pomenirile rostite de preot cu voce tare, păstrându-şi însă unitatea.

Heruvicul a fost introdus în anul 574

Heruvicul nu a fost prezent de la început în rânduiala Sfintei Liturghii ci a fost introdus doar în a doua jumătate a secolului al VI-lea. În primele secole, ritualul Intrării Mari fiind foarte simplu, darurile erau aduse de către diaconi în tăcere, în timp ce credincioşii îşi dădeau sărutul păcii. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, deşi aducerea darurilor capătă o solemnitate deosebită fiind interpretată ca purtarea lui Hristos spre patimă şi mormânt, ea se săvârşeşte în continuare în tăcere. Această tăcere, consideră Teodor de Mopsuestia, este impusă de reculegerea şi teama cu care trebuie să participăm la acest moment.

 

Corul: Care pe heruvimi cu taină închipuim, şi Făcătoarei (de viaţă) Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească, acum, să o lepădăm.

articol alcatuit de Cristina David

Canonul Sfantului Andrei Criteanul – Cine este Sfantul Andrei Criteanul?

Cine este Sfantul Andrei Criteanul ?

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in „Fratia Sfantului Mormant” – Ierusalim, fapt pen­tru care a fost mai tarziu supranumit si „Ierusalimiteanul”.

Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).

Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se in­credinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biseri­ca bizantina din acea vreme.

In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A con­struit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun pre­dicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.

Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau nu se afla in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Sursa – Crestin Ortodox

Cuviosul Serafim Rose – Durerea inimii si Minunile Lui Dumnezeu

“De ce par a fi atat de putine minuni astazi? Pentru ca noi nu prea mai stim ce este durerea inimii… Durerea inimii este conditia cresterii duhovnicesti si a aratarii puterii lui Dumnezeu. Tamaduirile si celelalte minuni se intampla celor deznadajduiti, inimilor indurerate, dar care totusi continua sa se increada si sa nadajduiasca in ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucreaza Dumnezeu. Lipsa (partiala) a minunilor din ziua de azi arata lipsa durerii inimii din oameni si chiar din multi crestini ortodocsi – prinsi de racirea tot mai mare a inimilor din vremurile de pe urma (…) Viata duhovniceasca incepe atunci cand cand lucrurile par a fi absolut ‘disperate’, caci de-abia atunci invatam sa ne intoarcem catre Dumnezeu, iar nu sa ne punem nadejdea in slabele noastre eforturi si idei“

(Cuviosul Seraphim Rose).

Sa apelam la Dumnezeu sa inmoaie inimile noastre , sa-L chemam ca pe singurul nostru ajutor in toate necazurile nostre!

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Sfanta Liturghie este cea mai de pret lucrare lasata oamenilor de Mantuitorul Iisus Hristos, dupa Inaltarea Sa la cer. In cadrul acestei slujbe, darurile de paine si vin se prefac in Trupul si Sangele indumnezeitor al Mantuitorului. Sfanta Liturghie este calea spre Viata, implinind urmatorul cuvant al Mantuitorului: „Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan 6, 53).

Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie

Randuiala liturgica a acestei dumnezeiesti slujbe nu a fost insa dintotdeauna aceeasi. Astfel, in primele secole crestine, Sfanta Liturghia avea o randuiala deosebit de simpla, intreaga actiune avand loc in jurul a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taina. Preotul slujitor rostea cateva rugaciuni ample si alte cateva mai scurte (ectenii). La rugaciunile rostite de preot, credinciosii raspundeau, zicand „Amin!”, iar la cele cateva ectenii, ei raspundeau, zicand „Da, Doamne” si „Doamne, miluieste!”. In aceasta perioada, rugaciunile Sfintei Liturghii erau rostite de preot cu voce tare, in timp ce credinciosii ascultau, tacand.

Treptat insa, sfintitii episcopi au inceput sa adauge acestei slujbe citiri biblice, cantari din Psalmi, omilii (predici) si imne crestine cantate. Dupa secolul al IV-lea, cand crestinismul ajunge sub protectia statului, prin Sfantul imparat Constantin cel Mare, viata liturgica ajunge sa se bucura de o dezvoltare fara precedent. Astfel, pentru o vreme, randuiala Sfintei Liturghii, desi asemanatoare in esenta, nu era aceeasi in tot locul, fiecare scaun patriarhal randuind slujba potrivit nevoilor locale.

Dezvoltarea vietii liturgice si a teologiei ortodoxe a facut in asa fel incat sa se dezvolte si randuiala Sfintei Liturghii. In cadrul secolelor V-XIV, randuiala Sfintei Liturghii se dezvolta simtitor, in cadrul acesteia fiind asezate imne liturgice intelept alese. Din pricina randuielii ample la care s-a ajuns, rostirea rugaciunilor in intregime cu voce tare a inceput a nu mai fi posibila.

Cantarea bisericeasca, inteleasa ca raspunsuri liturgice oferite de credinciosi preotului slujitor, este o forma concreta prin care acestia participa la Sfanta Liturghie. Cantarea omofona si imnele randuite de Biserica spre a fi cantate indeplinesc un deosebit rol catehetic, pastoral, misionar si duhovnicesc.

http://www.youtube.com/watch?v=wePLTBm-aWk

Pentru a se evita intinderea exagerata a sujbei si greutatea credinciosilor de a urmari cu atentie toate rugaciunile si cantarile, rugaciunile rostite de preot au inceput a fi citite in taina. Ecteniile de dupa aceste rugaciuni au fost rostite cu voce tare pana astazi. Oarecum, s-a randuit un fel de „slujire paralela”, una a preotilor, in Sfantul Altar, si alta a credinciosilor, in biserica. O parte a slujbei este savarsita in taina, in Sfantul Altar, de catre preoti, in vreme ce alta parte a slujbei este rostita in biserica, de tot poporul. Prin cantari si raspunsuri ample se intareste libertatea credinciosilor de a participa la sfanta slujba.

Odata cu citirea in taina a rugaciunilor si cu instalarea catapetesmei a crescut si caracterul de taina al Sfintei Liturghii. Abia spre sfarsitul secolului al VI-lea apare slujirea in taina a Altarului, randuita tocmai spre a intari bogatia intelesului de taina al Sfintei Liturghii. Catapeteasma apare si ea abia pe la sfarsitul secolului al VII-lea, ca element de propovaduire al invataturii de credinta privind sfintele icoane.

Sfarsitul rugaciunilor rostite de preot in taina se vor spune insa in continuare cu voce tare; aceste cuvinte de final ale rugaciunilor sunt numite „vosglasuri” sau „ecfonisuri”. Prima parte a fiecarei rugaciuni se rosteste in taina, iar sfarsitul fiecareia se rosteste cu voce tare. Spre exemplu, rugaciunea rostita de preot inainte de cantarea numita „Antifonul intai”, este urmatoarea: „Doamne, Dumnezeul nostru, a Carui stapanire este neasemanata si slava neajunsa, a Carui mila este nemasurata si iubire de oameni negraita, Insuti Stapane, dupa milostivirea Ta, cauta spre noi si spre sfanta biserica aceasta, si fa bogate milele Tale si indurarile Tale cu noi si cu cei ce se roaga impreuna cu noi. (Cu glas tare, preotul zice ecfonisul:) Ca Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.”

Randuiala actuala a Sfintei Liturghii este una autoritara si neschimbabila, ea fiind stabilita de Sfintii Parinti pe o durata de multe secole. Chiar daca rostirea cu voce tare a rugaciunilor Sfintei Liturghii ar aduce un spor de cunoastere teologica poporului, acest lucru se cade a fi savarsit mai ales prin cateheze sistematice. Reintroducerea vechii practici a rostirii cu voce tare a rugaciunilor liturgice trebuie sa tina cont de realitatile vremii, precum si de randuielile canonice si liturgice stabilite si practicate de Biserica secole de-a randul. Aceasta practica poate fi reactivata numai daca este de un real folos vietii duhovnicesti a poporului, si atunci numai cu binecuvantarea unei autoritate bisericesti superioare.

Teodor Danalache

Ortodoxia in lume – 2

Ortodoxia in lume.