Category Archives: Biserica de la Draganescu – langa Bucuresti – pictata de Parintele Arsenie Boca

PARINTELE ARSENIE BOCA – SFANTUL ARDEALULUI – Marturii

Drumuri ascunse


Paraschiva Roman s-a nascut acum 75 de ani in Sebesul de Jos si l-a vazut pentru prima oara pe Parintele Arsenie cand acesta era staret la Manastirea “Sambata de Sus”. Chiar daca au trecut de atunci multi ani, amintirile ei sunt inca proaspete: “Aveam vreo paisprezece ani si stateam la o sora a mea care era morareasa la Vistea de Sus. De-acolo era foarte aproape de Sambata si mergea multa lume la Parintele. M-am dus si eu, cu un grup de femei, am trecut peste padure si, cand am ajuns acolo, l-am si vazut pe Parintele, care a venit drept la mine si mi-a zis: “Tu vii de la moara, de ce n-ai adus o tara de faina?”.

Era prin 41, tara se prabusise in foamete si lumea uitase de gustul painii. Daca nu mai fusesem la manastire, eu nu stiam ca trebuie sa duc cate ceva, ca Parintele sa poata imparti la cei nevoiasi. Dar ce m-a impresionat pe mine atunci a fost ca Parintele a stiut ca eu vin de la moara, desi nu ma mai vazuse vreodata. Pe atunci, Parintele era tanar si subtirel. Era inalt, avea barba si umbla cu haina calugareasca pe el. Dupa aceea am auzit ca Parintele a plecat la Prislop si apoi la Draganescu, langa Bucuresti. Am fost si acolo, pentru ca am avut copilul bolnav. De trei ori l-am cautat pe Parintele. Trebuie sa va spun ca plecam asa, pe ascuns, ca stiam ca Parintele a avut necazuri si ca era urmarit si acolo, la Draganescu, unde n-avea voie sa tie slujba in biserica, ci picta. Prima data l-am ascuns pe baiat intr-o caruta cu fan si asa l-am dus pana la gara. I-am lasat loc numai in dreptul gurii, ca sa rasufle. Ne-am dus cu trenul pana la Bucuresti, apoi am luat un tramvai si la urma un autobus, pana in sat. Cand am coborat din masina, l-am luat pe brate pe baiat si l-am dus vreo doi kilometri, pana la biserica unde era Parintele.

M-a ajutat un vecin, Vasile Posea, care mai fusese si stia ce mare har are el. Era plina biserica de oameni cand am ajuns, si eu am ramas mai langa usa. Nu indrazneam sa ma duc mai aproape, eram mai rusinoasa si nacajita cu copilul bolnav. Dar Parintele m-a vazut si a venit drept la mine si eu i-am spus de baiat. Nu m-o certat ca pe altii, o pus numai mana pe capul baiatului si pe spate si-l tot mangaia. Mi-o spus ca boala lui se trage de la un pacat din partea neamului barbatului meu si ca are sa traiasca baiatul, dar n-are sa se faca bine niciodata. Poate asa sa fi fost, pentru ca socrul meu s-o impuscat, si soacra l-a tot blestemat ca de ce a lasat-o singura, cu sase copii. Poate de acolo sa se fi tras, cine stie? I-am dus atunci 1 kg de lumanari din ceara curata si Parintele a luat lumanarile si a zis: “Binecuvantati sa fie bostinarii, ca au umplut toata tara de ceara!”. Si dupa ce s-a uitat un pic la mine, mi-a mai spus sa mananc multa miere de stup, ca acela-i leacul meu. Dar io nu-i spusesem Parintelui ca as avea ceva, desi eram tare bolnava cu fierea si ficatul. Nu-i spusesem, pentru ca grija mea era baiatul, nu ma mai gandeam la mine. Si Vasile asta, vecinul care m-a dus la Parintele, tare s-a minunat: “Tu Chiva, tu, tot esti tu buna la Dumnezeu, da io asa ceva n-am mai vazut, sa-ti ghiceasca cineva boala si sa-ti spuie si leacul”. Am mai fost de vreo doua ori la Parintele si totdeauna ne-a primit tot cu vorbe bune. Simteai asa, o mangaiere sufleteasca, cand erai in preajma lui. Cand se uita la tine, parca avea privirea lui Iisus din icoane. Avea un chip frumos, aparte, ochi albastri si un pic de barba. Dar avea o voce aspra. Stand acolo si asteptand sa vorbim cu Parintele, multe am auzit.”

Achim Roman, baiatul Paraschivei, tine minte ca avea 15 ani cand mama lui l-a dus pe brate la Parintele Arsenie. Mai stie ca a calatorit in acelasi autobus cu Parintele, de la Bucuresti pana in Draganescu, fara sa stie, dar ca de la inceput, de cand a urcat in masina, i-a atras atentia un om care a stat cu doua scaune inaintea lui si care a tacut tot timpul drumului. “Avea ochelari grosi pe ochi si era tare frumos la chip. Cand a coborat din masina, dupa ce am ajuns, mergea asa, parca un pic intr-o parte. Dar s-a dus asa de repede, de nu ne-am putut tine dupa el. Cand am ajuns la biserica, era plin de lume, si acolo am vazut ca omul acela din autobus era tocmai Parintele. El statea de vorba cu oamenii fara sa se fereasca. Nu se retragea cu ei, ci vorbea tare, le spunea direct ce avea de spus. Ascultai acolo si puteai invata multe din ce auzeai. Si mie mi-a zis ca o sa ma simt mai bine dupa ce o sa implinesc 25-30 de ani, dar ca n-o sa ma vindec de tot niciodata, ca o sa raman asa, mic de statura, numai cat o jumatate de om. Mi-a mai spus sa invat o meserie, ca sa nu ajung cersetor, sa nu fiu la mila nimanui. Mi-a spus sa aleg sa fiu croitor, cizmar ori frizer. Am ales croitoria si acum pot zice ca nu traiesc pe spinarea nimanui. Cat imi trebuie mie pot sa muncesc. Sunt cu sufletul impacat ca l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Nu pot spune ca am simtit ceva deosebit atunci cand el mi-a pus mana pe cap si pe spate, dar am simtit in timp binefacerea lui. “Ma copile”, mi-a zis a doua oara cand am fost la Draganescu si cand m-am asezat pe niste lemne care erau langa biserica, ca nu mai puteam sta inauntru de durerea picioarelor, “ma copile, tu esti ursit sa te faci ca si covrigul la spinare, dar om face cumva sa nu ajungi chiar asa”. Avea numai vorbe intelepte Parintele si ne tot spunea sa ne ferim de cei bautori. Veneau oameni din toata tara la dansul. Multi l-au cautat, dar putini l-au gasit, pentru ca nu se arata oricui. Era un noroc si un dar sa poti sta de vorba cu dansul.”

NOTA – dupa cum am promis, incerc sa ma tin de cuvant postand cat mai multe articole, texte, marturii care au stransa legatura cu marele nostru duhovnic Parintele Arsenie Boca . Campania oficiala pentru canonizarea celui care inca in viata de aici uimea prin sfintenia purtarii si sfaturile date celor care – cu miile – apelau la el ,a inceput in mod oficial ; Parintele a fost vazator cu sufletul si a compatimit pe toti oamenii pe care i-a cunoscut si cu care a venit in contact direct sau indirect (buni, rai).

Rugaciune la Parintele Arsenie Boca

Un film frumos care mi-a mers la suflet , aflat de mine nu intamplator , de acest lucru sunt sigura. Atmosfera ce o creaza , cele redate intr-o maniera aparte din care razbate o veneratie cu totul deosebita fata de subiectul prezentat mi-au dat si mie curajul, dorinta sa scriu cateva impresii , ganduri si sentimente personale. Multumesc autorului….

“Nu stiu altii cum sunt….” , nu stiu cum si ce gandesc altii precum nu am cum sti ce si cum simt ceilalti, dar stiu ce si cum simt si gandesc eu : sufletului meu, dintre toti daruitii duhovnici mult placuti si binecuvantati de Dumnezeu cu har , cel mai apropiat imi este Parintele (asa il numea duhovnicul bucuriei si ucenicul sau, Teofil Paraian) , supranumit cu dragoste si evlavie mare Sfantul Ardealului . Toti crestinii care l-au cunoscut , i-au cautat sfaturile si i-au stiut viata , l-au venerat ca pe un mare iubitor de Hristos care si-a urmat Mantuitorul cu jertfelnicie pana la ultima suflare. Fara cea mai mica ezitare sau urma de compromis.

Un suflet mare destinat sa poarte nu doar crucea harazita siesi ci si multimea de cruci ale neamului sau mult credincios …a stat de straja la portile manastirilor carora le-a daruit viata refacandu-le din ruine , Omul ales de Dumnezeu spre a fi cat se poate de potrivit la locul potrivit. Se poate spune fara urma de exagerare ca a sfintit cu harul daruit de Sus acele locuri care si astazi stau marturie devotiunii si ravnei lui neintrecute. Tot astfel a pazit cu strasnicie stramoseasca noastra ortodoxie . Ne-a fost daruit de Tatal spre a ne fi indrumator neobosit si exemplu viu in ale credintei. Dumnezeu il odihneste acum cu sfintii , il avem ajutor mare si grabnic ascultator la rugaciunile noastre catre el, acest lucru ni l-a lasat ca mostenire duhovniceasca si noua celor care nu am avut bucuria de a-l cunoaste in persoana.

La mormantul lui ingrijit cu dragoste si sfintenie mare de maicutele Manastirii Prislop unde a slujit multi ani ca duhovnic (fusese staret pe vremea cand vietuiau calugari acolo) se perinda in tot anul zeci de mii de pelerini care au aflat de minunile faptuite de sfant in toate cazurile in care rugile au fost sincere si cu mare credinta rostite. Ni se spune ca florile nu mor niciodata pe mormantul sau. Dupa cum sufletul lui nu a murit ci este printre noi. Cei care merg sa se inchine si sa se roage la locul sau de veci au mare nadejde in mijlocirea sfantului catre Dumnezeu pentru toate necazurile si suferintele lor. De ce ar merge altfel?
Imi tin ca pe o sfanta datorie , ca un canon bine primit , citirea tuturor spuselor lui intelepte pe care ni le-a lasat din dorinta arzatoare de a fi cunoscute si insusite tocmai spre a ne fi inlesnire in calea noastra catre o viata mai curata , mai aproape de modelul sufletelor noastre : Domnul Iisus Hristos. Ele sunt inmanuncheate in carti de mare pret pentru o adevarata implinire duhovniceasca. Personal sunt inca departe de a le fi parcurs in intregime si nici pe sfert…dorinta este mare insa si tintesc spre mult mai mult cu sprijin din partea sfantului si a lui Dumnezeu.

Alaturi de Rugaciunea Inimii ( “Doamne Iisuse Hristoase , Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa/pacatosul”) pe care Parintele o recomanda ca obligatorie in cadrul pravilei zilnice a fiecarui credincios , ma straduiesc sa repet cat mai des in mintea mea cuvintele pe care el le rostea mereu : “Invredniceste-ma , Doamne , sa fiu martor marturisitor martir al dumnezeirii Fiului Tau Iisus Hristos pe pamant”.
Cu totii sa ne dorim sa putem fi marturisitori neobositi ai Mantuitorului nostru , Sfantul Arsenie a fost! Amin

Cristina David

Scrisoare catre Parintele Arsenie Boca – de la Nichifor Crainic (despre picturile de la Biserica Draganescu)

Nichifor Crainic

Scrisoare către părintele Arsenie Boca

Iubite părinte Arsenie,

A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se desumfle la comandă ca şi cum n-ar fi fost?

Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre.

Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.

E o pictură nouă ca şi predica de atunci.

Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.

Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradiziace pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din nuanţe încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă şi diafană care, cu cerescul Prunc în braţe, apare să întărească pe sinodali că ea e într-adevăr Maica lui Dumnezeu – Theotokos.

Notă:

Această scrisoare a fost dată de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual Părintele Arsenia Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din satul Drăgănescu din Bucureşti, pe care Părintele începuse să o picteze.

După mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său ajuns părinte duhovnicesc de statură filocalică.

Monahia Zamfira Constantinescu

Preluat din revista Gândirea (seria nouă)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers

%d bloggers like this: