Parintele Teofil Paraian VORBE DE DUH

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune.  Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata , trebuie sa-ti faci randuiala in minte , iar daca nu-ti faci randuiala in minte , nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara : asa cum moara macina ce bagi pe moara , tot asa si mintea – macina ce bagi in minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti : daca ai ganduri conforme cu voia Lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune , esti om bun ; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Publicat în Duhovnici, Sfaturi duhovnicesti | 13 comentarii

Iara si iara… Postul Mare ne readuce in fata Domnului spre sincera pocainta

Continuarea predicii Sf. Ignatie Briancianinov din lunea primei săptămâni a Postului Mare pe care o puteti urmari aici:

https://cristinadavidniculiu.wordpress.com/2012/02/27/predica-in-lunea-primei-saptamani-a-postului-mare-de-sf-ignatie-briancianinov-fragmente/

“„Părinte! Ce să fac? Am căzut!” Bătrânul i-a răspuns: „Ridică-te”. Fratele a zis: „M-am ridicat, şi am căzut iarăşi”. Bătrânul a răspuns: „Iarăşi ridică-te”. Fratele i-a întors cuvânt: „Dar până când să mă tot ridic?” Bătrânul a răspuns: „Până la sfârşitul zilelor tale”.“

“Pocăinţa este atotputernică, fiind aşezământ al atotputernicului Dumnezeu. Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Ea este dar dat firii omeneşti căzute; ea este rămăşiţă a neprihănirii întru care a fost zidit Adam, fiind recunoaştere a acelei neprihăniri şi tânguire pentru pierderea ei; ea este înnoire a botezului; ea este legătură a pământului cu cerul, scară către cer. Prin ea e curăţit, e şters orice păcat. Chiar dacă eşti împovărat cu cele mai grele păcate, să nu şovăi nicicum a te apropia de pocăinţă.

Toată Sfânta Scriptură, toată istoria Bisericii sunt pline de nenumărate pilde ce dovedesc marea putere a pocăinţei.

Un oarecare tâlhar, povesteşte Paladie în Lavsaicon, a fost prins la locul faptei şi dus în Arsinoe, cetate din Tebaida. După multe cazne, l-au osândit la tăierea capului. In vreme ce mergea, păzit de ostaşi, la locul unde săvârşise fărădelegea, aflat la şase stadii depărtare de cetate, era urmat de un monah necunoscut, care dorea să privească la moartea lui. Tâlharul, văzându-l pe monah că merge în urma lui, i-a zis: „Avvo! Oare nu ai chilie şi rucodelie?” Monahul a răspuns: „Am”- La care tâlharul: „Şi atunci de ce nu stai în chilia ta să plângi pentru păcatele tale?” Monahul a răspuns din nou: „Frate! Sunt foarte leneş; sufletul meu nu are umilinţă: drept aceea, am venit să văd cum vei muri. Poate că această privelişte va deştepta în mine umilinţa”. Atunci i-a zis tâlharul: „Avvo! Şezi, pentru Dumnezeu, în chilia ta, binecuvântează şi laudă pe Mântuitorul Hristos: de când S-a înomenit şi a murit El pentru noi, păcătoşii, omul nu mai moare”.

„Aşadar, pentru ce să întârziem?” continua Sfantul Ignatie ca apoi sa adauge :

Să nu-i răsară cuiva gândul viclean:„Uşor se primeşte iertarea prin pocă­inţă: aceasta ne îngăduie să nu fim aspri faţă de noi înşine, să cutezăm a ne deda plăcerilor păcătoase. Mai mult: ea priveşte cu îngăduinţă înnoirea căde­rilor grele”. Nu! Nu aşa este dăruită iertarea păcatelor în pocăinţă. Ea este dă­ruită cu condiţia ca cel căzut în păcate de moarte să le părăsească. Asta reiese limpede chiar din cuvintele Mântuitorului: după ce a iertat-o pe curva adusă înaintea Lui la judecată de către farisei, El i-a zis: Du-te, şi de acum să nu mai pacatuieşti (In. 8, 11).

http://www.cuvantul-ortodox.ro/nu-e-pacat-care-sa-tina-piept-pocaintei-pentru-ce-sa-intarziem/

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Când ne rugăm pentru cineva, îi transmitem dragoste, grijă și curaj

Lupta duhovniceasca prin rugaciunea pentru altii – sfaturi de la Parintele Arsenie Boca

Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).

Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie… Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele!

În ce priveşte, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 84-85)

sursa – doxologia.ro

Cristina David

 

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

Cu cât cârtește cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine

Învățături ale Cuviosului Paisie

O intrebare adresata Parintelui Paisie:

– Părinte, cui se datorează cârtirea și cum poți scăpa de ea?

– Ea se datorează ticăloșiei omului și este alungată cu doxologia. Cârtirea naște cârtire, iar doxologia naște doxologie. Când cineva nu cârtește pentru o greutate pe care o întâmpină, ci slăvește pe Dumnezeu, atunci diavolul plesnește și se duce la altul care cârtește, pentru a-i încurca aceluia și mai mult lucrurile. Căci cu cât cârtește cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine. Uneori ne fură Aghiuță și ne face să nu ne mulțumească nimic, în timp ce te poți bucura de toate în chip duhovnicesc prin doxologie, primind astfel binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cârtirea atrage blestemul. Este ca și cum omul s-ar blestema pe sine însuși, după care vine urgia lui Dumnezeu. În Epir am cunoscut doi țărani. Unul era familist și avea vreo două ogorașe, dar întotdeauna le încredința pe toate lui Dumnezeu. Lucra cât putea, fără stres. „Voi face atât cât voi apuca” spunea. Uneori o parte de snopi de grâu ce rămâneau pe câmp, putrezeau din pricina ploii, pentru că nu apuca să îi strângă, iar pe alții îi împrăștia vântul. Dar pentru tot ce se întâmpla spunea: Slavă Ție, Dumnezeule! și toate îi mergeau bine. Celălalt avea multe terenuri, vaci etc. și nu avea nici copii, dar dacă îl întrebai „Cum îți merge?”, răspundea: „Lasă-mă, nu mă întreba!”. Niciodată nu spunea: Slavă Ție, Dumnezeule!, ci mereu cârtea. Și să vedeți ce i se întâmpla, uneori îi murea vaca, alteori pătimea altceva. Le avea pe toate, dar pricopseală nu făcea.

De aceea spun ca doxologia este un lucru mare. Depinde de noi să gustăm sau nu binecuvântările pe care ni le dă Dumnezeu. Dar cum să le gustăm, dacă atunci când Dumnezeu ne dă, de pildă, banane, noi ne gândim ce mâncare bună mănâncă cutare bogătaș? Câți oameni nu mănâncă numai posmag, dar zi și noapte slavoslovesc pe Dumnezeu și se hrănesc cu dulceață cerească! Acești oameni dobândesc o sensibilitate duhovnicească și cunosc mângâierile lui Dumnezeu. Dar noi nu le înțelegem pe acestea, deoarece inima  noastră ni s-a învârtoșat și nimic nu ne mai satisface. Nu înțelegem că fericirea o aflăm în veșnicie, iar nu în deșertăciune.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 158

Cristina David

 

 

 

 

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

Spune trei rugaciuni scurte!

Spune 3 rugăciuni scurte!

Așa îi învăț pe oameni să se roage: ”Spune 3 rugăciuni scurte!”. ”N-ar trebui să spun mai multe?” ”Spune 3 rugăciuni scurte, zilnic. Și te vei hrăni mai mult mai târziu. Și când vei începe să simți cât de dulce este Domnul, vei vrea mai mult și atunci ți se va da mai mult”. Şi mai apoi nu va mai fi nevoie să ţi se dea, ci vei avea îndrazneala să ceri chiar tu mai mult. Pentru că ai gustat şi ai văzut că bun este Domnul.

Așa începem. Nu singuri, pe cont propriu, ci cu ajutorul cuiva, a cuiva care să-ți spună cât să primești până când vei fi capabil să decizi singur.

Dar atunci când ești plin de mândrie și de iubire de sine, te apuci să spui rugăciuni zi și noapte, reziști o zi sau două și apoi te simți doborât şi renunţi. Deci sfatul meu pentru cei ce se luptă:

Încearcă! Și păstrează tăcerea! Este foarte greu. Dar găsește-ți un loc, nu contează momentul zilei, în care să poți fi singur. Poate fi chiar și baia, dacă e liberă, încuie ușa și începe să rostești rugăciunea! Domnul este pretutindenea.

Și spune doar atât: ”Doamne, vreau să gust și să văd cât de bun ești! Hrănește-mă!” Și o va face. Începe cu o singură rugăciune. Și încearcă sa faci acea rugăciune din inimă: ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”. El îți va spune: ”Uită-te în jurul tău, aici sunt”. Și ți se va schimba inima. ”Doamne, învață-mă să iubesc!”. Aceasta este rugăciunea. Și apoi ia mintea ta și așaz-o întru Domnul. ”Umple-mă, Doamne, nu Te vreau decât pe Tine! Pentru că nu este nimic în afară de Tine. Și eu sunt nimic fără Tine.” Aceasta este rugăciunea.

Toate rugăciunile scrise (formale) pe care le avem sunt foarte importante pentru că sunt scrise de oameni care au început cu: ”Doamne, vreau să Te iubesc!”, ”Doamne, vreau să văd Fața Ta!”, ”Doamne, ajută-mă să simt cât de bun ești!”. Și, prin aceste rugăciuni scurte, ei au învățat să-L iubească pe Domnul. Și apoi au scris aceste frumoase rugăciuni din care reiese incredibila cunoaștere de Dumnezeu pe care au dobândit-o. Și, astfel, rostim aceste rugăciuni atunci când avem nevoie să ne păstrăm mintea și inima în Domnul.

Parintele Ioachim Parr – New York – Convorbire la Mănăstirea Optina din Rusia, 2013

sursa Cuvantul Ortodox

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat | Lasă un comentariu

Gandurile si viata noastra

 

Am gasit spus, sau scris, ca gandurile rele sunt un prilej de poticnire pentru noi dar si pentru ceilalti. Iar pentru a dobandi si a pastra in noi cat mai mult timp o stare buna sufleteasca, pe care s-o transmitem celor din jur, este necesar sa putem deosebi gandul cel bun de cel rau si aici remarc iar ca am gasit scris, dar este si la bunul simt, ca tot ce este rau in mintea noastra provoaca stari de tulburare , de intristare si chiar deznadejde. O inima indreptata catre Dumnezeu si plina de incredere si nadejde nu poate simti stari negative, asta este un lucru ce-l simtim si il putem constata. Cu siguranta acest fel de ganduri fac mult bine , ne intaresc si ne incurajeaza , ne dau bucurie si multa liniste in suflet. Binele, bucuria, linistea, sunt stari de la Dumnezeu si noi ar trebui sa le avem mereu pentru a contribui la o pace si o armonie care sa fie continui in viata noastra. Parintii induhovniciti care au acumulat multa intelepciune ne dau sfaturi si explica toate aceste lucruri pentru a ne veni in ajutor tuturor celor ce dorim si vrem binele in viata. Starețul Tadei de la Vitovnița, ca un fin psiholog, pe linia tradiției ascetice consacrate, invoca legătura dintre gândurile noastre și modul de viață zilnic . Este cunoscuta afirmatia dansului devenita adevarata axioma duhovniceasca: „cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața”.

„Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ  şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.

             Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde. Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers.

            Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptuim armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni. Dacă ne preocupă gânduri negative, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în familie, în mediul în care ne aflăm. Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare. Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule! Căci gândurile nimicitoare, rele ne nimicesc pacea, şi atunci nu mai avem pace şi nici linişte.

            Noi întotdeauna începem greşit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă. Când fiecare va începe cu sine, atunci va fi pace pretutindeni! Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul. Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul.

            Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor). Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gândurile şi dorinţele sale rele. Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune, trebuie deci să ne schimbăm. De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.”

sursa : https://buna-vestire.net

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

Mania este rodul egoismului- sfaturi de la Parintele Efrem Athonitul

Parintele Efrem Athonitul ne da un sfat bun si care ne ajuta mult la stapanirea de sine si autocontrol atunci cand suntem tulburati din cauza ca ego-ul nostru este (sau ni se pare) atacat, un sfat lesne de aplicat, la indemana celor care apeleaza la rugaciune in mometele grele. Nu vom observa un rezultat pozitiv chiar de la prima incercare insa perseverand ca si cu orice lucru bun, vom avea sansa pe care ne-o daruieste Dumnezeu ca sa scapam de o pornire  rusinoasa si foarte daunatoare celor din jur dar si noua insine.

188826_213971125283513_100000118810162_906921_1686360_n
„Fii bland si nu te mânia, caci mânia este rodul egoismului si al voii proprii, pe cand blândetea este roada unei inimi smerite si a tăierii voii de sine. Când cineva se mânie, mintea sa isi pierde discernamantul, si, prin urmare, isi pierde echilibrul si este purtata in a rosti vorbe necuvenite.

Chiar daca Sfintii Parinti au asemanat toate patimile cu betia, au asemanat cu aceasta indeosebi mânia, caci atunci cand cineva este beat, isi pierde demnitatea si se face de ras in fata tuturor – la fel se petrece cand o persoana irascibila isi iese din fire.

Domnul ne spune: „Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29). Pentru a ne afla pacea constiintei, trebuie sa inabusim si sa starpim fiara mâniei, al carei ascunzis este egoismul.

Cand cineva se intample sa te critice, fie cu dreptate, ori din lipsa de tact, controleaza-te, stapaneste-ti tulburarea dinlauntru, inchide-ti gura, si incepe sa rostesti rugaciunea launtrica, si dintr-o data vei vedea fiara ca se inabusa! Dar fiecare izbanda are trebuinta de lupta. Daca vrei sa-ti supui si sa starpesti patimile, invata sa iubesti smerenia si osandirea de sine. Doar asa pot fi patimile slabite si nimicite.

Cand esti cuprins de mânie, trebuie sa realizezi ca tu esti cel ce o hraneste, doar spre a o afla, data viitoare, mai puternica. Dar, daca atunci cand se ridica, o inabusi asa cum am spus mai sus, atunci vei constientiza ca o infometezi, asa incat data viitoare cand se va ridica, va fi mai slaba, iar data urmatoare si mai slaba, si, putin cate putin, te vei tamadui de mânia ta.”

NOTA – Parintele Efrem Athonitul este un „parinte al pustiei” contemporan, a le carui viata si invataturi sunt pline de duhul si traditia vechilor sfinti ai pustiei. Aceasta dovedeste ca invataturile si practicile parintilor din vechime nu numai ca exista si acum, dar sunt si la fel de relevante prin ceea ce trateaza pentru credinciosul din ziua de azi la fel cum erau in acele vremuri. Parintele Efr e m a fost staretul manastirii Filoteu din Sfantul Munte.

Sursa – https://www.impantokratoros.gr/efrem_athonitul.ro.aspx

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

In viata este bine sa luam aminte la toate

 

In viata este bine sa luam aminte la toate

“Luarea aminte, – spune Sfântul Simeon Noul Teolog, – trebuie să fie atât de legată şi nedezlipită de rugăciune pe cât este de legat trupul cu sufletul, care nu pot fi despărţiţi, şi nu pot exista unul fără altul“. Luarea aminte trebuie să preîntâmpine şi să ne păzească de vrăjmaşi ca o strajă; ea este cea dintâi care trebuie să se nevoiască împotriva păcatului, să se împotriveasca gândurilor viclene ce vin în inimă; iar luării aminte să-i urmeze rugăciunea, care distruge şi omoara imediat toate gândurile viclene; gânduri viclene cu care luarea aminte a început lupta, cea dintâi, dar pe care ea singură nu le poate omorî. De rezultatul acestei lupte, săvârşita de luare aminte şi de rugaciune, atârnă viaţa sau moartea sufletului.

Dacă vom păzi rugăciunea curată prin mijlocirea luării aminte, atunci vom spori. Dar dacă nu ne vom strădui să o păstram curată, ci o vom lăsa fără pază, atunci o vor spurca gândurile viclene, – şi noi ne vom face netrebnici şi lipsiţi de sporire. Vai! Vai! si iar Vai!

(Sf. Teofan Zăvorâtul – ”Pravila de rugăciune şi vederea păcatului meu”, Ed. Pelerinul)

 

In aceeasi problema vitala dar si spinoasa a luarii aminte , a bagarii de seama, ne atrage atentia Sfantul Ignatie Briancianinov in urmatoarele cuvinte :

„Poruncile lui Hristos nu au fost date numai omului dinafară, ci mai vârtos celui lăuntric: ele cuprind toate gândurile şi simţămintele omului, până si cele mai subţiri mişcări ale lui. A păzi aceste porunci este cu neputinţă fără priveghere statornică şi adâncă luare aminte. Privegherea şi luarea aminte nu sunt cu putinţă pentru cel ce duce viaţă împrăştiată. Păcatul şi cel ce foloseşte păcatul, diavolul, se furişează pe nesimţite în minte şi în inimă. Omul este dator să stea necontenit de strajă împotriva vrăjmaşilor săi nevăzuţi. Cum va sta la această strajă, dacă este dedat împrăştierii?”

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 43)

sursa : https://www.ganduridinierusalim.com

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu