Category Archives: Sfaturi duhovnicesti

Pe urmele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul („Dor de pustie, dor de cer”) – sarbatorit in fiecare an la 5 august

O viata inchinata Domnului Iisus Hristos fara rezerva si fara indoieli din toata fiinta sa . Ani multi si grei petrecuti in nevointe , ascultare, ajutorarea celor necajiti si bolnavi , rugaciuni neintrerupte pentru ai sai din acelasi neam cu el si pentru tara sa.

s-ioan-iacob_0-210x300

A iubit in special linistea si pacea naturii , viata simpla , necomplicata inutil de griji si framantari nesubstantiate in fata grijii pe care ne-o poarta tuturor, de-I cerem ajutorul , bunul Dumnezeu. Asa s-a prezentat in fata Creatorului sau cel care a devenit parintele Ioan Iacob si mai apoi. dupa trecerea lui la vesnicie, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul.

Acest roman – ales de Dumnezeu a fi un vas ales – a vazut lumina ochilor in Tara binecuvantata a Moldovei ,din parinti credinciosi si cu frica de Domnul. Satul sau natal se afla in apropierea Dorohoiului , adica in frumosul tinut al Bucovinei.

Va invit sa urmariti cele doua filme care va ofera amanunte si intamplari deosebite din viata sfantului roman Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul),.

In continuare doresc sa prezint aici unele comentarii, aprecieri si sfaturi pline de intelepciune si dragoste crestineasca pentru semenii sai, indeosebi sfaturi adresate fratilor si surorilor din acelasi neam cu el…

FRĂŢEASCĂ URARE PENTRU SURORILE ROMÂNCE DE LA ELEON

Înainte de a începe vorba despre durerile noastre eu vă zic la toate: “Hristos a Înviat!”

De aş avea lacrămi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciune şi turburarea care domneşte între noi!

Cuvioaselor Maici, duhovniceştilor mele surori întru Hristos:

Ştiţi bine că nevrednicul ieromonahul Ioan a murit de multă vreme pentru Biserica românească de la Iordan şi nu mai stă la nimenea în cale.

Orice aţi zice despre el (fie de bine, fie de rău) el nu vă mai aude şi nci nu vă poate răspunde. Dar oricum este şi oriunde se află – aşa păcătos cum este – el nu încetează de a vă socoti ca pe nişte surori întru Hristos. Legătura cea firească a sângelui românesc şi cea duhovnicească a cinului călugăresc ne apropie sufleteşte, oricât de răsleţi am fi noi. Mă bucur şi eu când aud că sunteţi mulţumite şi împăcate, iar când sunteţi în tulburare, atunci simţesc şi eu o nelinişte în suflet, ca cel ce sunt de un sânge şi de un cin cu frăţiile voastre.

Noi toţi ne-am adunat sub acelaşi steag, sub steagul Sfintei Cruci şi ne-am îmbrăcat toţi cu acelaşi veşmânt negru al pocăinţii. Părăsind patria pământească, noi am pornit pe acelaşi drum, adică drumul cel strâmt al Crucii, drumul pătimirii pentru Hristos.

Toţi dintre noi năzuim către liman de mântuire şi râvnim la aceeaşi patrie cerească. În calea vieţii noastre, noi toţi ne luptăm cu acelaşi duşman al mântuirii şi ne folosim de aceleaşi arme duhovniceşti. Acelaşi blând Mântuitor ne stă la toţi în ajutor şi ne aşteaptă cu braţele deschise în Cămara cea de sus.

Deci nu suntem deloc străini, deşi trăim deosebit unul de altul. Legătura cea duhovnicească dintre noi este foarte puternică, fără să ne dăm seama.

Eu unul nu vă sunt nici dascăl, nici egumen şi Domnul ştie că nici nu râvnesc la asta, cu toate acestea starea frăţiilor voastre nu mă lasă nepăsător. Cuviinţa vieţii sfinţiilor voastre este şi pentru mine o cinste, o pricină de mângâiere. Iar neorânduiala şi sminteala pe care o faceţi în faţa străinilor, mă ruşinează şi pe mine şi mă amărăşte.

Eu nu mai caut astăzi cinstea mea (căci ea de mult s-a feştelit de cei ce bine mi-au voit), ci caut numai cinstea neamului meu românesc şi a cinului călugăresc. Valea Hozevei adeseori aduce răsunetul sfezilor şi a tulburărilor care se stârnesc între sfinţiile voastre, spre ruşinea neamului nostru şi paguba mântuirii. Sunteţi pe locul acela sfânt unde a răsunat glasul Domnului, atunci când se înălţa la ceruri, zicând: De Ierusalim să nu vă despărţiţi! Vorbele acestea au fost rostite către Sfinţii Săi Apostoli, dar ele au un înţeles tainic pentru noi toţi. Numele “Ierusalim” se tâlcuieşte “Sfânta Pace”.

Deci Domnul ne porunceşte la toţi şi mai ales Sfinţiilor Voastre ca să nu vă depărtaţi de Ierusalim, adică de Sfânta Pace. Glasul Mântuitorului răsună mereu deasupra Eleonului (pentru Sfânta Pace) dar nu mai este cine să-L asculte. “Căci toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut (cum zice Sf. Prooroc David) nu este cine să facă bine, nu este până la unul!“.

Amarul vieţii noastre prin străini, noi singuri îl facem mai amar, căci ne mâncăm unul pe altul şi ne zavistuim de moarte! În loc să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul la altul, noi facem cu totul dimpotrivă.Trăim mereu în dezbinare şi când ne vine bine ne surpăm în groapă unul pe altul şi ne vindem prin tot felul de intrigi la cei străini. Nu mai zic de boldul clevetirii şi de cornul zavistiei, care totdeauna are de lucru la româncele noastre. Este viermele neadormit care ne roade toată osteneala şi ne lipseşte de plată.

În loc să acoperim în faţa străinilor pe cel bicisnic al nostru, noi dimpotrivă mai rău îl vădim, ca să cunoască străinii toată procopseala noastră şi să se bucure vrăjmaşii noştri!

Gândiţi-vă că trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului! Gândiţi-vă că toţi am rămas ca nişte orfani de părinţi, înstrăinaţi de ţară şi lipsiţi de sufletească hrană! Gândiţi-vă că vrăjmaşii credinţii noastre s-au înmulţit mai tare ca altă dată şi mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniţi la suflet n-are cine să ne vindece, iar de suntem în cădere, nu mai are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire şi de frăţească sprijinire. Chiar dacă nu suntem cu toţii la un loc, dar cel puţin sufleteşte să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul altuia cu îndurare.

De este unul mai neputincios la suflet sau bolnav cu trupul, să nu-l împungem cu vorba şi nici să-l clevetim la cei străini, ca nu cumva descurajându-l să ne facem cu asta ucigător de frate. Dacă putem să-l sfătuim duhovniceşte, bine este, iar ca să-i vădim neputinţele la alţii îndoită pagubă pricinuim: pe cel slab nu-l folosim şi pe noi ne osândim. Vădind pe fratele nostru, noi dăm pricină străinilor ca să ne asuprească mai rău, cu alte cuvinte noi singuri dăm armele în mână străinilor ca să ne lupte mai tare şi să ne ponegrească neamul nostru. Cu asta prind îndrăzneală şi vrăjmaşii credinţei (comuniştii şi ereticii) şi ne vânează mai uşor. Căci smintelile dintre noi, care se fac arătate, sunt armele cele mai puternice, pe care le dăm vrăjmaşilor ca să ne lupte pe noi. Destul ne este nouă amarul de la străini şi defăimarea, măcar între noi să nu ne sfâşiem şi să nu ne împungem. “Purtaţi sarcina unul la altul şi aşa pliniţi Legea lui Hristos!” strigă Sf. Apostol Pavel.

Dacă nu avem dragoste între noi, atunci nici pe Domnul nu-L avem cu noi (aşa grăieşte Sf. Scriptură), căci Dumnezeu dragoste este şi cea din urmă poruncă dată Sfinţilor Săi Ucenici a fost porunca dragostei. “Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit Eu aşa să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan cap. 13-14)”.

(din : Sfantul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer. Ierusalim, 1999“)

(sursa online)

prezentare realizata de Cristina David

Sfatul potrivit, omului potrivit – Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfatul potrivit, omului potrivit – Sfantul Ioan Gura de Aur

IoanGuraDeAur2

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?”

Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 372-373)

sursa : http://ceruloglinditinsuflet.blogspot.com/

Iertarea – Parintele Efrem Athonitul

Noi , multi dintre noi, gandim ca nu este drept sa iertam raul facut noua , uneori cu buna stiinta, de catre aproapele.

Asa ceva nu se poate, este peste puterile mele , ne spunem noua insine sau cu glas tare.

“Mi-a gresit , a pacatuit in fata Domnului ! M-a jignit ! Nu voi mai vorbi cu el niciodata !” Iar supararea nu ne trece usor. Tinem minte mult timp nedreptatea savarsita de aproapele intunecandu-ne astfel gandul dar si sufletul. Suferim. Insa la noi nu privim , nici prin minte nu ne trece sa privim in noi insine si in urma la timpul ce a trecut.  Caci atunci  constiinta noastra ne-ar aminti de greselile facute de noi  , pacate chiar mari in fata Domnului  si a celor carora le-am gresit ..dar uitate de mult…inchise undeva in loc  necercetat . Si s-ar putea sa ramanem surprinsi descoperind ca acele greseli au fost aceleasi su foarte asemanatoare cu cele facute de aproapele si pentru care noi am stricat prietenia cu el . Atunci abia inima ni s-ar inmuia incepand sa discearna , sa inteleaga ca si noi, ca toti ceilalti nu suntem fara de pacat , nu am fost si nici nu vom putea fi. Cu constiinta de fel limpede devenim mai aspri cu propria persoana si mai intelegatori fata de ceea ce s-a intamplat…Nu chiar deodata . Incepe sa se contureze incet, incet ideea iertarii omului care ne-a gresit. De ce? Pentru ca si noi dorim sa fim iertati asa ca sa ne putem ierta pe noi insine. Prin glasul dinlauntrul constiintei , Dumnezeu ne mustra, si ne trezeste la realitate , la raspundere in fata promisiunii de noi facute Lui “……precum si noi iertam gresitilor nostri” Conditie sfanta pe care trebuie s-o indeplinim.  Dorim din tot sufletul sa ni se ierte greselile noastre de catre Domnul Dumnezeul nostru si ne dam seama ca acest lucru nu se va intampla daca noi, intai , nu iertam pe gresitii nostri. Cateodata este nevoie de foarte multi ani din viata ca sa ajungem la intelegerea asta si sa ne dam seama o data pentru totdeuna ca rugciunea daruita noua de Insusi Mantuitorul cuprinde in ea cuvinte-angajament care ne obliga in fata Lui ,de care angajament depinde insasi  mantuirea sufletelor noastre.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti  sa ajungem sa constientizam faptul ca iertarea celuilalt nu este un simplu gest de bunatate/slabiciune , ea este o conditie fara de care nu obtinem iertarea Tatalui din ceruri.

 

Despre IERTARE – Parintele Efrem Athonitul

* Pe pamant nimeni nu este fara pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam cu noi pacatele cu care ne-au impovarat neatentia, patimile si slabiciunile noastre. Toti avem nevoie sa luam iertare de la Dumnezeu. Ca sa reusim iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem seama de cuvantul evanghelic care spune: daca le iertam oamenilor greselile lor, Parintele Ceresc ne va ierta si noua greselile noastre. Implinind acest cuvant vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povara a pacatelor pe care le purtam in spate. Ducem toti un catastif cu pacate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, in afara de Dumnezeu. Asadar, daca iertam, vom fi iertati, daca lasam, ne va lasa si noua Parintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putinta, in nici un caz, sa luam iertare de la Dumnezeu, daca noi nu-l iertam din inima pe aproapele nostru.

* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate daca ii dam si noi iertare fratelui nostru.

9b915cc297961824a17c951f42a7cc82_screen

* Asa cum vrem sa ne iubeasca Dumnezeu, sa ne ierte, sa ne poarte de grija, sa ne apere si sa ne ocroteasca prin Pronia Lui, daca oferim toate acestea aproapelui nostru, sa fim siguri ca le vom lua de la Dumnezeu cand ne vom intalni cu El. Toata viata noastra continuam sa pacatuim, cu gandul, cu inima, si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va cat de mare este izvorul pacatelor noastre. Daca ii iertam pacatele aproapelui nostru, secam tot acest izvor al pacatelor.

* Cand nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne paraseste.

* Iertarea pe care Dumnezeu o da omului este necuprinsa, si vine acum omul sarman, omul de lut, cel vinovat si impovarat cu osanda grea si indepartat de Dumnezeu, si nu vrea sa-i ierte seamanului sau un cuvant, o greseala mica. Cum ii va da Dumnezeu daca el nu da, daca nu-l iarta pe aproapele lui?

* Dumnezeul nostru este ocean nesfarsit de iubire, mila si iertare. Ganditi-va ce Dumnezeu avem! De aceea sa nu pierdem indrazneala si nadejdea pocaintei si intoarcerii noastre. Daca ne pocaim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisa… Daca talharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atat mai mult pocainta, intoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Imparatiei Cerurilor.

* Daca noi iertam greselile fratelui nostru, avem tot dreptul sa spunem: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iarta si Tu pacatele mele. Adica cu puterea, cu inima si cu hotararea cu care am daruit iertarea noastra, inmiit o vom primi inapoi. Iata calea pe care ne putem mantui!

* Cat putem, fiii mei, sa iertam cu toata inima noastra, ca sa ne ierte si noua Dumnezeu. Aceasta este conditia, invoiala lui Dumnezeu cu oamenii.

* Parintii Bisericii au avut grija sa il iubeasca pe aproapele lor, asa cum invata Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertand din toata inima noastra, vom fi iertati de Dumnezeu.

* Unul singur este adevarul, ca fiecare om va sfarsi odata viata sa si va ajunge in vesnicie. Si intrucat asa se va intampla, sa avem grija. Trebuie sa fim pregatiti, curatiti, spovediti, iubitori si celelalte. Sa facem asta acum, cand avem timpul la dispozitia noastra. Sa ne silim sa credem acest adevar, ca vom muri si vom fi judecati dupa Evanghelie. Sa luam Evanghelia si sa ne straduim sa o punem in practica.

* Omul care are dorinta de a se mantui va fi urmarit de mila lui Dumnezeu. Il va urmari pana in ultima clipa, pentru ca Dumnezeu gaseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mantuire din inima sa. Le va pune pe acestea in valoare si ii va da omului puterea de a se mantui pana la urma. Sfanta Evanghelie a lui Hristos aduce multa mangaiere si va povatuiesc mereu sa o cercetati ca sa aveti lumina Lui in viata voastra.

* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele in care sunt scrise pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem nici macar o pagina din greselile fratelui nostru? E nevoie de lupta impotriva tinerii de minte a raului, impotriva dusmaniei si a razbunarii. Ce au castigat toti cei care au plecat fara sa-i ierte pe ceilalti? Nu se vor cai acum amarnic, fara folos si fara indreptare?… De vreme ce ne aflam inca in aceasta viata, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a cazut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem inca ierta.

 

* Hristosul nostru este o ruga desavarsita, mangaiere inalta, larga si intinsa; nu are masura. Prin urmare trebuie sa-L iubim si sa pomenim cat putem de des numele Lui sfant.

* Hristos a venit sa ne invete cu intreaga Lui viata si exemplul Lui, cu felul in care a trait, cum trebuie sa traim si noi. Hristosul nostru este indurare, dragoste si milostivire catre aproapele nostru… De aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostintei noastre, sa-L iubim pe Hristos, sa-L cinstim, sa cugetam la El. Sa-I promitem ca vom asculta voia Lui. Sa ne recunoastem pacatele si sa-I multumim pentru indurarile Sale. Multumirea noastra implineste o datorie de recunostinta catre Dumnezeu si totodata Il provoaca si Il indeamna pe Dumnezeu sa ne dea si mai multe harisme decat ne-a dat pana acum.

* Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem sa ne iubeasca, sa ne ierte, sa ne poarte de grija, sa ne ocroteasca… Dar pentru a dobandi acestea de la Dumnezeu, trebuie sa le dam noi mai intai aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom darui iubire, blandete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguranta de la Dumnezeu.

* Va trebui sa ne petrecem cat mai mult timp cu Hristosul nostru. Sa-L iubim, sa-L cinstim, sa-L slavim, sa ne inchinam Lui, sa-L marturisim si sa-L urmam in exemplul Sau. Cand vom face toate acestea, sa credem neindoielnic ca luam in noi insusirile lui Hristos.

text preluat de pe site-ul Parohiei Sfanta Treime – Bobalna

articol alcatuit de Cristina David

Inedit: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric (II)

Insemnari din manuscrisele de la Sinaia

 

Adevărata creştere spirituală e să-ți cunoşti neputințele şi să te lupți cu ele.
Singura neputință pe care ți-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
În cartea vieții te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănțui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.
Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Să cultivăm energia voinței.
Cuvintele noastre sunt ființe vii şi ne însoțesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne mențină în stare de umilință şi smerenie.
Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
Prin supărări, tulburări, ceartă, iuțeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îți ia mâna toată.
Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezența chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveți ceva foarte bun în voi. Dați ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îți îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu. Nu te poți lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse…”, şi nu poți zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.

Faceți măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiți să zici „Doamne Iisuse…”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştințele, îmbrăcămintea minții, nevoințele, ostenelile, te însoțesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.

Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoințele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alții.
Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viață. Dumnezeu primeşte şi îmbrățişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.
Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în fața oamenilor ca o floare supremă a umanității.
Răbdarea răului, iertarea fraților şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.
Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenție neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
Gândirea călugărului e ca o albie între maluri, iar cele două maluri sunt ascultarea şi lepădarea de sine.
Ca să scapi de uriaşul minții (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
Ori de câte ori ți se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îți trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
Feriți-vă de limbajul vulgar, obişnuiți-vă cu limbajul cărților sfinte. Trebuie curățată mintea, că limba altfel nu se curățeşte.
Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
Să nu răspunzi cu înțepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ți îmblânzeşti câinele.
Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ți auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ți-o.
Pe vârful limbii călăreşte satana.
Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
Luați aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
Aşa de atenți trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

Formele in care se dezvolta si se inmulteste mandria in suflet

Viața duhovnicească are multe greutăți de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importanței, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilință, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulțeşte mândria în suflet. Mândria şi toți puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulțumiri, de fățărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. Sub influența acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.

Ce e de făcut?

În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu. Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiința. Deci să ascultăm conştiința, nu dreptatea noastră. Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte. Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini

Inedit: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric (I)

 

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Adică fără ispite nu te poți mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

Alte cugetări duhovniceşti:

Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:

Când sunt de la diavol, simți tulburare.

Când sunt de la fire, ne apărăm.

Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simțim o pace, bucurie, mulțumire.

Să vă învățați să vorbiți puțin şi esențial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
Decât ceartă mai bine pagubă.
Ajungi la bătrânețe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferință nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poți câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
La mulți le-a zis: nu plecați din țară că țara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulți mucenici.
Să vă rugați să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
Să nu credeți că voi n-o să răbdați foame.
Să vă pregătiți pentru martiraj.
În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curățeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
Să vă aşteptați la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puțina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învățătura de credință.
Omul necurățat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credință.
Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
Noi să ne îmbogățim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieții. Iată adevărată bogăție care nu se va lua de la noi.

articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini (va urma)

 

Cuvinte de folos despre razboiul nevazut duhovnicesc folositoare oricand dar mai ales acum in Post

Despre lupta duhovniceasca – Cuviosul Parinte Porfirie Capsocalivitul

1. Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri.
2. Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
3. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
5. Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
6. Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care este in ascuns, iti va rasplati tie.
7. Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate.

Lucrarea duhovnicească pe care o faceţi în adâncul sufletului vostru să nu fie văzută

Lucrarea duhovnicească pe care o faceţi în adâncul sufletului vostru să fie tainică, să nu fie simţită nu doar de ceilalţi, dar nici de voi înşivă. Tot ceea ce face şinele vostru cel bun să nu fie cunoscut de către cel rău. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Stânga este şinele vostru cel potrivnic care, atunci când prinde de veste, le va strica pe toate. Potrivnicul este şinele nostru cel rău – îi spunem aşa din nobleţe. Nou este şinele nostru cel în Hristos, iar celălalt este cel vechi. E nevoie de meşteşug, ca să nu prindă de veste cel vechi. E nevoie de meşteşug şi, întâi de toate, de harul lui Dumnezeu.

Există câteva secrete. Evanghelia şi Hristos însuşi ne îndeamnă cum trebuie să ne ferim de anumite lucruri, care altfel ne vor îngreuia în lupta duhovnicească. Pentru aceea zice: Să nu ştie stânga ta…De pildă, vreţi să gustaţi o bucurie de la Dumnezeu? Care este aici secretul? Chiar şi dacă credeţi şi cereţi acea bucurie, şi ziceţi: „Nu se poate să nu mi-o dea Dumnezeu”, cu toate acestea El nu o dă. Iar pricina sunteţi voi înşivă. Nu că Dumnezeu nu vrea să-ţi dea această bucurie, dar tot secretul este simplitatea şi delicateţea noastră. Când lipseşte simplitatea şi ziceţi „O să fac asta şi Dumnezeu o să-mi dea ceea ce cer, voi face aia, voi face ailaltă…”, nu se împlineşte. Da, să fac asta, cealaltă, dar atât de tainic, cu atâta simplitate, atât de lin, încât nici măcar eu însumi, care cer, să nu prind de veste.

Simplu, lin să le faceţi pe toate. Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”, ci să lucraţi aşa, lin, fără să o ştiţi. Adică să vă rugaţi simplu şi fără să vă gândiţi la ce vă va dărui Dumnezeu înlăuntrul sufletului. Nu faceţi socoteli. Ştiţi, fireşte, ce dăruieşte Dumnezeu atunci când vii în atingere cu El, dar e ca şi când n-aţi şti. Să nu vorbiţi despre asta nici măcar cu voi înşivă. Astfel, când ziceţi rugăciunea „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o ziceţi lin, lin, şi să nu vă gândiţi la nimic altceva în afară de rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate şi este nevoie să lucreze harul lui Dumnezeu.

Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.

Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi (Cf. loan 10, 9; 14, 23.). Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.

în Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicateţe: Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (înţ. lui Sol. 1, 1-4).

Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc. Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură! „Sufletul viclean” este cel ce meşteşugeşte răul. Nici nu vine, nici nu sălăşluieşte înţelepciunea cea dumnezeiască într-un asemenea suflet. Acolo unde există stricăciune şi viclenie nu vine harul lui Dumnezeu.

Iubirea către Dumnezeu este mai înaltă atunci când se manifestă ca recunoştinţă. Este nevoie să iubim, nu ca o datorie, ci aşa precum este nevoie să mâncăm. De multe ori ne apropiem de Dumnezeu din nevoia de a afla un reazem, pentru că cele dimprejurul nostru nu ne odihnesc, şi ne simţim singuri.


(din cartea Ne vorbeste Pr.Porfirie) -articol preluat de pe tezaurul-ortodox.com

TROPARUL PARINTELUI PORFIRIE

“Eu, chiar cand voi fi plecat, voi continua sa va vorbesc. Oare voi ma veti auzi?” (Parintele Porfirie Capsocalivitul). Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Pofirie si in mijlocul careia sedea insusi parintele Porfirie. Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie! Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a inregistrat! Acesta este troparul: “Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot astfel si acum roaga-te in ceruri, parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre”.

preluat de pe alt blog crestin — pris-aquila

NOTA – In perioada postului , mai ales , sfaturile sfintilor parinti si a marilor duhovnici , invataturile lor cu mare folos pentru suflet ne ajuta sa ne indreptam sufleteste si trupeste spre a lupta cu ispitele care ne pandesc la tot pasul . Dar nu numai in post , pe tot parcursul anului viata noastra duhovniceasca este bine a fi hranita si intarita de puterea minunatelor si inteleptelor cuvinte pe care ni le-au lasat marii traitori in Hristos anume in acest scop…

Post binecuvantat cu pace, liniste si mult folos duhovnicesc ! Doamne miluieste-ne si ne ajuta!

Cristina David

Abecedarul vietii duhovnicesti – extras dintr-o carte de rugăciuni tradusă din limba rusă – sfaturi de mare folos

Abecedarul vietii duhovnicesti

-Trezindu-te din somn aminteşte-ţi, în primul rând de Dumnezeu şi însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
-Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ţi cu ea ziua.
-Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
-Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaş al lui Dumnezeu.
-Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
-Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmaşul te împresoară cu indiferenţă; cel ce se nevoieşte spre rugăciune, când sufletul cade în nesimţire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
-Să cunoşti Noul Testament cu mintea şi cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăceşti după mintea ta ci să citeşti tâlcuirile sfinţilor părinţi sau să ceri explicaţii de la părintele duhovnic sau de la preoţi.
-Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului.
-Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfinţit de la moaşte, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele şi locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriţă (pe nemâncate, după ce ai primit prescura şi aghiasma).
-Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rosteşte-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
-În timpul liber citeşte scrierile sfinţilor părinţi – învăţători ai vieţii duhovniceşti, iar dacă nu le ai, cerele cu insistenţă de la cei care le au.
-În ispite şi necazuri întăreşte-te cu Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
-Atunci când demonii aruncă în tine săgeţile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor şi ale Sfintei Învieri, citeşte Canonul şi Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos şi Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfăşurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Îngerul Păzitor. Rosteşte cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”.
-Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomeneşte numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui şi te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar şi de nu înţelegi înţelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înţeleg şi vor fugi.
-Omul care îşi începe viaţa duhovnicească trebuie să ştie că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voinţa e mai mult plecată spre rău decât spre bine inima se află în afara curăţeniei din prcina fierberii patimilor,de aceea la începutul vieţii duhovniceşti totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătăţii duhovniceşti dimpreună cu smerenia.
-Postul ne aduce la porţile raiului, iar milostenia le deschide.
-Când e post, posteşte, însă trebuie să ştii că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abţinerea pântecelui, ci şi abţinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum şi abţinerea inimii de la patimi.
-Viaţa duhovnicească este un necontenit şi neobosit război cu duşmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufleteşte, duhul să-ţi fie întotdeauna treaz, şi cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului şi pe îngerul păzitor.
-Teme-te să te învoieşli la păcat şi să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, să ştii: aceste fapte sunt păcătoase.
-Aminteşte-ţi că neglijenţa pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
-Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădeşte-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
-Dăruieşte-ţi, fără de rezerve, întreaga ta inimă şi vei simţi raiul pe pământ.
-Credinţa ta se va întări de la permanenta pocăinţa şi rugăciune, precum şi de la comunicarea cu oamenii ce au credinţă adâncă în Domnul.
-Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmaşii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, Tu îi ştii pe ei, eu nu-i ştiu, dăruieşte-le lor credinţă adevărată, dragoste nefăţarnică, viaţă după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândeţe, înţelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi şi ale scrierilor sfinţilor părinţi, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace şi dragoste, iar dacă este cu neputinţă ca cei înrăiţi să se întoarcă, pune hotar răutăţii lor şi apără-i de vrăjmaşi pe aleşii Tăi”.
-Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei şi ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toţi, mila e mai presus de orice jertfă.
-Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendinţa de îmbogăţire, grija de multe sunt momelile vrăjmaşului vremurilor în care trăim.
-Cât mai puţin vorbeşte şi râzi, nu fi curios şi interesat de deşertăciuni.
-Nu te afla niciodată fără de lucru, cinsteşte duminicile şi sărbătorile bisericeştii făcând fapte hune şi citind Sfânta Scriptură.
-Să îndrăgeşti sfânta singurătate.
-Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, şi după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
-Smerenia biruie toţi dracii, iar răbdarea învinge patimile sufleteşti şi trupeşti. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviinţeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia şi dragostea pentru duşmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răb-dând corect insultele şi defăimările.
-La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăţi lacrimi de umilinţă şi râvna ta pentru mântuire.
-Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure şi să-ţi aducă mântuire.
-În relaţiile cu oamenii comportă-te precum cu moştenitorii Măreţei Împărăţii, dar şi cu teamă ca de foc. Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuşi. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
-Toate le iartă tuturor şi compătimeşte-i pe toţi în suferinţele lor.
-Nu-ţi uita aproapele.
-În cel ce caută aici odibnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu şi către aproapele său.
-Tristeţea şi neliniştea vin de la puţinătatea rugăciunii.
-În orice loc şi în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
-Grijeşte-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisi şi te vei împărtăşi cu Sfintele Taine bucură-te încetişor de slobozirea de ele.
-Cunoaşte-ţi propriile păcate, iar de cele străine cu străduinţă să te fereşti. Nu te omorî prin osândirea altora, cel ce osândeşte este antihrist.
-În ce păcat ai osândit pe aproapele tău în acela vei cădea şi tu.
-Să nu gândeşti despre nimeni de rău, ca să nu devii şi tu rău.
-În fiecare seară mărturiseşte-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele şi gândurile păcătoase care s-au întâmplat în timpul zilei.
-Înainte de somn, roagă-te cu lacrimi şi cu metanii şi împacă-te cu toţi din toată inima.
-Nu se cuvine să-ţi povesteşti visurile altora şi singur nu le crede. Nu o dată vrăjmaşul a ademenit şi a dus la pieire pe cei ce se încredeau visurilor.
-Să adormi însemnându-te cu Sfânta Cruce şi cu rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
-Rugăciunea de noapte este mai scumpă decât cea de zi.
-Nu piersde legătura cu părintele tău duhovnicesc, ai grijă să nu-l jigneşti sau să-l ofensezi, nu tăinui de el nimic.
-Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.
-A mulţumi in scârbe, în boli şi în necazuri este mai presus decât a fi drept.
-Plângerea lăuntrică a păcatelor este mai mântuitoare decât toate nevoinţele.
-Nu există cuvânt mai bun pre limba noastră decât: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, “Doamne, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”.
-Să îndrăgeşti slujbele bisericeşti şi să-ţi apropii viaţa de Dumnezeu.
-Obişnuieşte-te întotdeauna cu trezvie să-ţi urmăreşti simţirile exterioare. Prin ele vrăjmaşul intră în suflet. Cu multă atenţie ai grijă de gândurile tale.
-Văzându-ţi slăbiciunea şi neputinţa de a face bine, aminteşte-ţi că te mântuieş-te Mântuitorul tău, Domnul nostru Iisus Hristos.
-Credinţa să-ţi fie cetate de neclintit. Să ştii că nu doarme vicleanul vrăjmaş şi î-ţi urmăreşte fiecare pas. Iar Dumnezeu iubeşte sufletul curajos care se încrede în El.
-Cu Dumnezeu ne unesc scârbele, truda şi bolile. Nu cârti şi nu-ţi fie frică de ele.
-Nimeni nu s-a suit la cer, aflându-se în bunăstare şi trăind căldicel.
-Cât mai des, cu umilinţă şi cu inimă înfrântă, mărturiseşte-te şi te împărtăşeşte cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului Nostru Iisus Hristos. Numai prin ele trăieşti.
-Dacă ne vom pocăi, toate se vor îndrepta.
-De nu ar fi existat taina spovedaniei şi a pocăinţei nimeni nu s-ar fi mântuit, iar prin ele pământul s-a umplut de sfinţi.
-În viaţa aceasta împărăţia lui Dumnezeu vine atunci când ne mărturisim păcatele duhovnicului.
-Niciodată să nu uiţi că moartea ne poate răpi în orice clipă, nu uita că în curând va fi Judecata şi răsplata. Ţine minte că întotdeauna te afli în preajma Lui Dumnezeu şi sub Ochiul Lui Atotvăzător.
-Adu-ti aminte de cele ce a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El şi îndeplinesc poruncile Lui.
-Nu uita că pentru fiecare oră din această viaţă va trebui să răspundem în ziua Judecăţii.
-Nu te încrede pornirilor, fie ele şi bune, până nu vei primi binecuvântarea unui duhovnic înţelept. Nu da crezare inimii, controlează-te citind scrierile sfinţilor părinţi ortodocşi.
-E nevoie să te desparţi de vrăjmaşul din tine: fereşte-te de ceea ce doreşte vrăjmaşul tău.
-Biserica este raiul pe pământ. Fericit este cel ce o cercetează cât mai des.

Sursa : logos.md (extras dintr-o carte de rugăciuni tradusă din limba rusă)

Fragment din Cararea Imparatiei – Parintele Arsenie Boca

Cartea “Cararea Imparatiei” scrisa , in timp,  de ieromonahul Arsenie Boca (care cu ravna si rabdare a cules din Scriptura si Traditia Sfanta ceea ce dansul dorea sa constituie un indreptar folositor acelora care se angajeaza a merge pe intortocheata carare care conduce la Domnul), a fost tiparita in anii din urma cu binecuvantarea Prea Sfintitului Dr Timotei Seviciu Episcopul Aradului si Hunedoarei . Este un mare castig duhovnicesc pentru toti credinciosii crestin ortodocsi care asteapta , au chiar mare nevoie de sfaturi practice izvorate din viata traita in deplina credinta si ascultare a oamenilor cu har . Parintele Ieromonah Arsenie Boca a fost un ales al Lui Dumezeu (parerea mea) care s-a ostenit o viata intreaga sa fie la inaltimea duhovniceasca ce insusi si-o alesese  ca tel in trecerea sa in lumea noastra. Nu doar atat , a dus o lupta permanenta cu el insusi , cu firea  omeneasca pe care cu totii o ducem in spate ca pe un imens impediment si a dorit ca sa impartaseasca din lucrurile de folos sufletesc aflate din carti dar mai ales din propriile lui trairi . A simtit nevoia imperioasa sa ajute si sa tamaduiasca sufleteste pe cei in deznadejde , cu multe probleme (barbati, femei, copii) si a ajutat poate ca nici un alt monah nascut in tara noastra pe toti cei care i-au cerut ajutor si continua sa i-l ceara si acum , dupa plecarea lui la Domnul.

Cartea a ramas in forma de manuscris la moartea Parintelui , nu cred ca multi stiau de existenta ei….Cu durere in suflet insa simtind nevoia sa nu ascund adevarul , am inteles ca aflarea ei a starnit multa invidie si rautate in randul multora si chiar a acelora care ar trebui sa ne fie exemple de smerenie si iubire pentru aproapele – acele doua virtuti crestinesti care sunt foarte greu de dobandit , poate chiar de neatins de catre foarte multi dintre noi -. La timpul cuvenit , atunci cand Dumnezeu va binevoi , acest aspect trist semnalat de mine va fi luminat si lamurit….

Urmeaza ca sa citez cateva randuri revelatoare pentru enorma valoare intrinseca a lucrarii,  din prefata la Carte scrisa de Timotei  Episcop al Aradului si Hunedoarei (la vremea aceea) :

“Era de asteptat ca acela care atat de maiestrit a manuit penelul spre mijlocirea vederii celor nevazute , sa foloseasca in acelasi fel si condeiul , infatisand minunatele peisaje spirituale strabatute de Cararea Imparatiei. Cartea arata intr-adevar cate sunt caile, pildele ,chemarile , luptele ,problemele, dezlegarile si lucrarile vietii crestine in cele sapte parti , numar simbolic pentru tot ceea ce este sfant si din care chiar si cel mai smerit credincios poate gasi ca proprie macar o cararuie spre mantuire.”

Recomand din suflet celor cu dragoste de Dumnezeu si dorinta de a lupta spre a ramane langa El sa citeasca aceasta lucrare de capatai a ortodoxiei romanesti – un pretios indreptar de viata duhovniceasca pentru toti iubitorii de cele sfinte.

 

“Garantia si criteriul sinceritãtii este actul care taie incertitudinile si manifestãrile cele mai intime secrete pe care le ignori sau pe care ti le ascunzi tie însuti. Actul este o deosebire a stãrii noastre profunde. Arãtându-ne rãul spre care suntem înclinati, chiar si slãbiciunile pot sã serveascã ca avertisment prevestitor si reconfortant … descoperire cu atât mai importantã cu atât mai importantã cu cât e în contradictie cu ideea falsã ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai de grabã prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem spera sã ne vedem asa cum suntem si sã ne facem asa cum trebuie. Actiunile care rãsar din adâncurile vietii inconstiente trebuie sã ne slujeascã sã studiem curentele care ne duc uneori fãrã stirea noastrã…

Nu numai cã actiunea serveste sã ne descopere ceea ce în noi e mai tare decât în noi, ci ea mai constituie adesea în indiferenta si haosul stãrilor interioare un centru solid, care devine ca un sâmbure al caracterului. De câte ori nu voim decât dupã ce am actionat si pentru cã am actionat! Copilul are o viatã alternativã de dorinte opuse si de miscãri capricioase; el construieste si distruge, plictisindu-se repede de orice; e o anarhie vie. Pentru ca sã se organizeze în el un sistem si pentru ca fortele lui sã se grupeze într-un mãnunchi în el, trebuie sã învete a urma hotãrât una din tendintele sale, excluzând pe celelalte… Astfel sfârseste prin a nu mai sti ce vrea…

Astfel, reusim, actionând, sã vrem ceea ce ni se pãrea cã nu putem vrea la început, ceea ce nu voiam din lipsã de curaj si de fortã, ceea ce am fi vrut sã vrem

Dupã îndelungi deliberãri decizia este întotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odatã trecut, actul îsi desfãsoarã consecintele oricare ar fi fost fluctuatiile care le-au fi precedat. Trebuie sã trecem la faptã chiar când o facem cu oarecare silã. Pe urmã vine si plãcerea pentru acel lucru…

Chiar când nu simti tot ce zici sau ce faci, când nu ai decât o dorintã a adevãratelor dorinte, când cuvintele si actele ies mai putin din abundenta inimii si mai mult dintr-o constrângere seacã si dezgustãtoare, aceasta produce o impresie asupra noastrã, care coboarã putin câte putin în realitatea constiintei, devenind viata noastrã… Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi cât poti si cum poti, cãci nu vei voi multã vreme. Pentru cã orice actiune care se executã, se foloseste în chip necesar de constrângere pentru a aduna si disciplina fortele împrãstiate; pentru cã actiunea este semnalul unui rãzboi civil în care sunt morti si rãniti, pentru cã noi nu mãrsãluim decât zdrobind în noi si sub noi legiuni de vieti, lupta e declasatã orice am face; si dacã nu luãm ofensiva contra inamicilor vointei, se coalizeazã ei împotriva vointei. Trebuie sã ne batem; cel ce va fugi de luptã va prinde în chip necesar libertatea împreunã cu viata. Chiar în cei mai buni sunt comori de rãutate, de necurãtie si de pasiuni meschine. [pag. 167, 168]“

sursa :nistea.com

comentarii – Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Sfaturi intelepte

Cat de frumos ne reaminteste Parintele unele adevaruri duhovnicesti , sa le retinem

“Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii.”

“Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie”

“Cand Mantuitorul porunceste iubirea de vrajmasi, El n-o face ca sa te ingenuncheze in fata celui rau, ci ca sa te elibereze de raul din tine si in felul acesta sa-l limiteze.”
“Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.

“In credinţă, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Lui i se revelează, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunoştinţa lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajată viaţa lui. Sfantul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată.”

“Ştiinţa nu angajează viaţa, de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea.”

Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale.”

 

sursa : Cararea Imparatiei si alte lucrari de Parintele Arsenie Boca

Ortodoxia – Smerenie si Dragoste

Ortodoxia -Smerenie și Dragoste

Spunea Părintele nostru Sofian că trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei sunt smerenia şi dragostea. Cu aceste frumuseți şi puteri ale sufletului mărturisim şi noi ascultarea de Dumnezeu şi dăruirea către semenii noştri. Smerenia şi dragostea sunt roadele pe care ni le caută Dumnezeu la vremi de cercetare şi încercare… Întru acestea arătăm, de fapt, cât de ortodocşi suntem.
Prin smerenie şi dragoste devenim şi noi ucenici ai Domnului, ne integrămşi noi în trupul lui Hristos, în comunitatea Bisericii, răspunzând chemărilor Mântuitorului nostru: ”Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Matei 3, 2) şi ”Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35)
Cu smerenia punem începutul urcuşului duhovnicesc, al înnobilării şi îmbunătățirii vieții, iar cu dragostea deschidem şi altora acest drum pe care nu trebuie să-l săvârşim singuri. De fapt, cu cât deschizi mai multor semeni drumul către împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai mult înaintezi şi tu pe acest drum împreună cu ei. Nu este un drum uşor, nici larg. Nu are scurtături, nu poți face salturi. Cu toții trecem printr-un lanț de încercări, de examene ale credinței prin care Dumnezeu-Tatăl nostru ne ajută să creştem. Nu să cădem, ci să ne mai ridicăm cu câte o biruință peste noi înşine.
Oare am trecut toate examenele, oare le-am ratat pe cele mai multe? Suntem notați cumva în catalogul lui Dumnezeu, în ”cartea vieții” (Apocalipsa 3, 5)? Cum ne mai putem îndrepta din căderile trecute? Din examenele căzute? Tot prin smerenie şi dragoste. Căci Dumnezeu ne dă iară şi iară şanse să ne pocăim şi să iubim, să-L iubim smeriți şi să-L mărturisim senini prin fapte, prin cuvinte şi prin gânduri ziditoare de comuniune. Doar aşa-L mărturisim pe Dumnezeu. De aceea, să fim smeriți că suntem ortodocşi… Nu c-am fi meritat. Poate că nu puteam duce crucea căutării lui Dumnezeu în afara Bisericii, şi de aceea ne-a întărit şi binecuvântat El cu harul Duhului Său Sfânt şi Iubitor ca să-I mulțumim pentru aceasta şi să mijlocim smeriți mântuirea celorlalți semeni care nu-L cunosc încă. Iubindu-i şi pe cei ce nu-s ca noi, dorindu-le mântuirea lor precum ne-o dorim şi nouă.
Totuşi, mă tem… că din prea multă ”ortodoxie” nu le dorim mântuirea neortodocşilor. Poate nici a tuturor ortodocşilor… Şi tare mă tem să nu o ratăm şi noi… Ar trebui să ne bucurăm când întâlnim un neortodox, sau un ortodox rătăcit. Să mulțumim Tatălui nostru că ne-a dat o nouă şansă a mărturisirii iubirii Lui şi a lui rugându-ne pentru mântuirea lui, purtându-i neputințele, răbdându-i neştiințele, pansându-i rănile şi alinându-i durerile… Şi pentru el a venit Hristos. Şi ni l-a adus nouă înainte ca să-l îngrijim, nu ca să-l judecăm. Ca să-l luminăm prin iubire, nu ca să-l întunecăm prin izgonire. Ca să-l ajutăm, nu ca să-l anatematizăm. Ca să-l împodobim cu harul lui Hristos, nu ca să-l dezgolim de orice virtute… Nu care cumva din nedibăcia noastră vreun suflet să se smintească şi calea mântuirii să fie defăimată!
Ne trebuie, e drept, multă înțelepciune, multă răbdare şi gingăşie ca să-L mărturisim pe Hristos, fără agresivitate, fără aroganță, fără îndârjire. Să fim creştini adevărați, smeriți şi iubitori. Dar pe cât de râvnitori suntem când ne rugăm pentru noi, la fel de râvnitori se cade să fim şi când ne rugăm pentru ceilalți. Pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl nostru iubitor ”voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). Să ne rugăm şi noi împreună cu Sfântul Siluan Athonitul:
Aşa cum ai dat Apostolilor Tăi pe Duhul Sfânt
şi ei Te-au cunoscut pe Tine,
aşa, Doamne Iisuse Hristoase, dă tuturor oamenilor
să Te cunoască pe Tine
prin Duhul Tău cel Sfânt. Amin.
Cu pace si voie buna. Arhim. Mihail – Manastirea Antim

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers

%d bloggers like this: