Category Archives: Parintele Arsenie Boca – Sfantul Ardealului

De vorba cu Parintele Arsenie Boca

Recent mi-a cazut sub ochi un articol scurt, scris de Catalin DUMITREAN si publicat in Lumea Credintei. In el este pomenit parintele Alb Gheorghe despre care nu mai citisem , nici nu auzisem de fapt.

Am dorit sa aflu mai multe amanunte , pe cat posibil, si in http://ziaruldeapuseni.ro am gasit o relatare a parintelui Alb consemnata de Ioan Radu.

Despre cartile religioase ale preotului paroh din comuna Lupsa-Gheorghe Alb

christwater

Pentru cine doreste sa citeasca si acest articol alatur link-ul conducator la el :

http://ziaruldeapuseni.ro/despre-crile-religioase-ale-preotului-paroh-din-comuna-lupa-gheorghe-alb_1146.html

Adevarat este faptul ca , ajungand sa cunoastem multe, cat mai multe lucruri in anume domenii – in masura timpului si posibilitatilor – , ne luminam cumva mintea , ii largim capacitatea de cuprindere a unor aspecte pana atunci  necunoscute si deci, neintelese . Luminarea nu ne vine dinlauntrul mintii noastre , ea ne este daruita de credinta tot mai puternica , mai de nezdruncinat in maretia Lui Dumnezeu si atotputernica Lui  intru toate si peste toate .

Redau articolul din Lumea Credintei :

 

Nu-i asa, parinte Arsenie Boca?

Astă seară am vorbit cu Părintele Alb Gheorghe de la Valea Șesii… Despre iubire… De fapt a și predicat la Biserica Sfântul Ioan Iacob din Sibiu.

Ne-a rănit. A vorbit de noi, adică de lene, de neiubirea noastră fudulă, de lecțiile pe care le dăm la alții, de incapacitatea “practicanților” credinței de a se ruga mai mult… Doamne, ce ne-a făcut… Ne-a smerit și am meritat.
Acum știu,, știu, de ce vrem să cităm așa de mult din Părintele Arsenie. Ca să ne ascundem după citate… Că noi, oricum nu putem trăi ce zice dânsul…

Știu, știu, de ce îl cităm așa de mult pe părintele… Ca să ne folosim de asprimea lui și să punem la punct pe cei ce îi disprețuim. Pe cei ce ne contrazic. Pe cei ce au ceva cu noi. Pe cei ce ne descoperă slăbiciunile. Pe cei ce ne fură visele.

Da, de mâine propun să fim și mai aspri, că să ne camuflăm mai bine slăbiciunile. Să cităm și din alți Sfinți Părinți. Vă pot da și o listă. Să cităm enorm, să învățăm teologie, să scriem cărți, să facem forumuri pe net… Aspre, evident, cu toți”păcătoșii” pământului înfierați la stâlpul infamiei. Să nu iertăm nimic… Să arătam că iubirea lui Hristos e de fapt criza noastră psihologică și morală.

Of… Of… Bieți lampagii. Bieți bolnavi ai propiei noastre deznădejdi!

CREȘTINISMUL ARE DOAR TREI CUVINTE IMPORTANTE: IUBIRE, IERTARE, RUGĂCIUNE!

Nu-i așa părinte Arsenie?

http://www.lumeacredintei.com/marii-duhovnici-ai-neamului/nu-i-asa-parinte-arsenie-boca/

YARJunTxFXIJYqLpMPoK

 

Sa ne ascundem dupa citate? Dar cine se ghideaza sau se ascunde dupa citate…? Cineva care nu are o constiinta prea clara , asa gandesc eu…. Cineva care nu intelege, adesea, ce mult inseamna  si ajuta spusele intelepte de mult folos izvorate din trairile pline de nevointa ale atator si atator sfinti parinti si duhovnici cu adevarata dorinta de a se ridica duhovniceste si de a-i trage si pe altii dornici sa asculte , dupa ei. Sa le inteleaga si sa le aprofundeze  spre a le putea aplica in viata proprie. Nu ca sa se ascunda dupa ele, ci sa le puna in valoare silindu-se ca sa si le aproprie pe cat le sta in putere conlucrand cu Dumnezeu.

postare si comentarii  – Cristina David

 

Orbia ochilor și orbia rautatii – Parintele Arsenie Boca

Orbul din nastere – parintele Arsenie Boca

 

Multa vreme nu am inteles talcul orbului din nastere. Nu intelegeam explicatia lui Iisus. Nu-i de mirare, caci ce deosebire mare este intre noi si Iisus! Noi dam sa trecem cat mai repede pe langa “lazarii” lumii acesteia, neputand rabda suferinta lor, pentru ca suntem incapabili in fata ei.

Bani n-avem, putere n-avem, inima n-avem – n-avem nimic in fata suferintei. Deci fugind de “lazari”, fugim de propria noastra nimicnicie. Asa si ucenicii, delegatii nostri de langa Dumnezeu, il intrebau pe Iisus: “Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Cand nu poti nimic, faci “stiinta”, intrebi de cauza, iar cand cauza e un pacat, faci morala. Oricum, chiar incercuiti in neputinta, incercam o masura preventiva. Ceea ce au patit altii, tu poti sa nu patesti daca ocolesti greselile lor. Se vede ca Iisus vorbea cu ucenicii despre puterea dezastruoasa pe care o au pacatele, greselile impotriva vietii, tendinta de a schimonosi viata omului si a o chinui in intunericul orbirii si a altor suferinte.

Acum sa vedeti deosebirea dintre noi si Dumnezeirea lui Iisus. Iisus era si este Dumnezeu. Multi n-au stiut; si multi nu vor sti pana la sfarsitul lumii ca Iisus este Dumnezeu (pentru ca nu vor sa stie). Vindecarea aceasta minunata a orbului din nastere face dovada Dumnezeirii Lui si-i arata omului marginile puterii si stiintei sale. Noi ocolim “lazarii”, dar Iisus ii cunostea si ii chema la Sine. Il cunostea pe Natanael pe cand era copil mic, ascuns sub frunzele de smochin de urgia lui Irod. Cunoaste acum pe orbul acesta mai inainte de a se naste, dezvaluindu-ne cu el o taina a lui Dumnezeu: ca nu s-a nascut orb nici pentru pacatele lui, nici pentru pacatele parintilor sai, ci ca sa se arate lucrul lui Dumnezeu cu el. Intr-o alta imprejurare, Iisus Se marturiseste a fi mai inainte de Avraam; iar in alta, mai inainte de a fi lumea. O icoana il arata pe Iisus zidindu-l pe Adam.

vindecarea-orbului-din-nastere

Si asa este: “Toate printr-insul s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (Ioan 1, 3). A face ochi vii din pamant si scuipat, nu mai e treaba de om, ci lucrul lui Dumnezeu. A drege niste ochi, a taia albeata de pe ei o mai fac si doctorii, dar a face ochi noi si inca din asa material si pe care ii mai si trimiti la spalat in apa Siloamului, iar asta la un orb din nastere, aceasta a putut-o face numai Cel ce l-a zidit pe Adam cu mana Sa din tarana. Acesta este talcul tamaduirii orbului din nastere: Dumnezeu Tatal a vrut sa descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Creator al lumii si ca autor al vietii. La aceasta vointa a Tatalui s-a aprins Duhul lui Iisus, Si-a insusit aceasta vointa ca o misiune a Sa in lume, asa cum e intr-o lumina aprinsa insusirea de a lumina! Aceasta vointa a Tatalui s-a aprins in Duhul lui Iisus, prin El luminand lumii adevarul. Cunoscand Iisus pe orb ca-i omul prin care Tatal are sa faca lumii o revelatie – descoperire – a Fiului ca autor al vietii, cunoscand voia Tatalui pe care Si-a insusit-o drept misiunea vietii Sale pamantesti – model pentru noi pamantenii – cu aceasta siguranta dumnezeiasca a scuipat pe pamant si a facut tina si a uns ochii orbului, adica gaurile ochilor, si a zis: “Mergi de te spala in scaldatoarea Siloamului” (Ioan 9, 6-7). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand. Dar lucrul lui Dumnezeu nu se termina cu niste ochi de reparat. Desi pentru noi oamenii ar fi totusi un lucru convingator pentru simplul motiv ca, pana azi, stiinta a facut aparate ca ochiul – aparatul de fotografiat si altele – dar stiinta omeneasca n-a putut face cu viata nici macar un bob de grau sau un ou de musca. Imparatia vietii este Imparatia lui Dumnezeu.

 

Natura vietii, nasterea si sustinerea ei atarna de Dumnezeu, de la creatia ei, pana la sfarsitul lumii: “Deschizand Tu mana Ta, toate se vor umplea de bunatati. Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor, si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce” (Psalmul 103, 29-30). Deci sa ne cunoastem marginile si il vom cunoaste pe Dumnezeu. Faptele lui Dumnezeu, care toate-s minuni ale vietii, ii pun pe oameni in multe nedumeriri. Asa s-a intamplat si cu orbul din nastere, care a capatat vederea prin minune. Vecinii si cei care il cunosteau si-l vazusera orb, s-au minunat si incepura a se nedumeri intrebandu-se, despre el: Cine o fi, el sau altul care seamana cu el? Iar el zicea: “Eu sunt!” Dar oamenii nu ies asa usor din nedumerire. Marturisirea orbului despre Omul care se cheama Iisus si care i-a facut ochii din pamant, nu i-a lamurit deloc. Drept aceea il duc la interogatoriul fariseilor din Templu. Si era sambata, zi sensibila pentru farisei. Deci, de la inceput ancheta era sortita sa iasa rau. Iata-l din nou pe Iacov al Vechiului Testament luptandu-se cu Dumnezeu. Dar iata-l si pe orbul din nastere transformat in misionar. Urmeaza un schimb de intrebari si raspunsuri, despre cum a decurs capatarea vederii, precum si despre Cel ce i-a dat vederea. Orbul il apara pe Datatorul ochilor sai. Fariseii il huleau zicand ca-i un pacatos, desi unii recunosteau ca un om pacatos nu poate da vedere orbilor. Neispravind nimic, au chemat pe parintii orbului.

Acestia, infricosati de farisei, dau doar marturia ca acesta care a fost orb din nastere, e fiul lor. Dar cum vede acum si cine i-a dat vederea, ei nu stiu. Se lepadau de a marturisi pe Dumnezeu, lasand darul marturisirii fiului lor, ca-i in varsta. Deci insusi el sa graiasca despre sine! Jidovii se sfatuisera intre ei sa dea afara din sinagoga pe oricine va marturisi pe Iisus ca este Mesia, adica Fiul lui Dumnezeu, asteptatul neamurilor. Aceasta o stiau toti, deci si parintii orbului, de aceea au si fugit de un raspuns raspicat, precum ca unde nu erau ochii din nastere, numai Dumnezeu putea sa-i puna. Deci au chemat a doua oara pe omul care fusese orb si-l sileau, in numele lui Dumnezeu,sa zica vorbe rele de Iisus, cum ca e pacatos. Dar el n-a zis. Si din nou l-au pus sa povesteasca vindecarea sa. Omul si-a permis atunci o intrebare care i-a infuriat: “Acum v-am zis si n-ati auzit? Ce, iarasi voiti sa auziti? Au doara, vreti sa va faceti si voi ucenici ai Lui?” Au sarit deci iudeii cu ocara pe el, graind totusi adevarul: “Tu esti ucenic al Aceluia; iar noi ai lui Moise suntem ucenici. Noi stim ca Dumnezeu cu Moise a grait; iar pe Acesta nu-L stim de unde este!” (Ioan 9,1-29). In alta imprejurare au fost si mai nestapaniti la manie, zicand despre Iisus ca-i de la diavolul (Matei 12, 24).

 

Asa-i firea omului pacatos; cand il lovesc dracii, iti zice ca tu ai drac. Ajunge la aceasta sucita intorsatura de minte pe care o fac prejudecatile in capul fariseilor, si care ii opreste de a sti de unde este Iisus. Omul care a capatat vederea trupeasca, prin marturisire capata si vederea sufleteasca, si auzim una dintre cele mai frumoase marturisiri: “Intru aceasta este minunea ca voi nu stiti de unde este, iar El a deschis ochii mei. Si stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, si face voia Lui, pe acesta il asculta. Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea face nimic” (Ioan 9, 30-33). Aceasta era credinta tare ca muntele a acestui nou misionar al lui Iisus. Deci fariseii, vazand ca nu pot ispravi nimic cu el, l-au ocarat: “In pacate tu te-ai nascut tot, si tu ne inveti pe noi”, pe cei drepti, tainele lui Dumnezeu? Si l-au dat afara. Iata tragismul situatiei. Orbul capata vederea, iar fariseilor li se intuneca mintea, ochii, de manie asupra lui si asupra lui Iisus. Un duh rau ii tine de inima ca sa nu recunoasca pe Iisus si sa le lumineze si ochii sufletelor lor. Iisus a tamaduit orbirea ochilor, dar n-a putut tamadui orbirea rautatii, care nu are leac, dar are pedeapsa. Deci sa urmarim desavarsirea vederii orbului din nastere si desavarsirea orbirii sufletesti a fariseilor. Cand a auzit Iisus ca l-au gonit afara din sinagoga, aflandu-l, i-a zis:”Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?” Iar el a zis: “Cine este Acela, Doamne, ca sa cred Intr-insul?” Si i-a zis Iisus: “L-ai vazut pe El.

Cel ce graieste cu tine, Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne!” si I s-a inchinat Lui. Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul sa descopere lumii pe Fiul Sau, Creator al vietii, dandu-i din tina o pereche de ochi, s-a invrednicit de la Dumnezeu, la randu-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin insasi dumnezeiasca marturisire. De putine ori S-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. O data samarinencii, a doua oara acestui orb din nastere si a treia oara ucenicilor, inainte de slavitele Sale Patimi. Poate ca aceasta a fost in lumea aceasta recunoasterea lui Dumnezeu catre el, pentru ca a purtat cu rabdare orbia fara vina si pentru ca L-a marturisit pe Iisus ca este de la Dumnezeu inaintea tagaduitorilor Sai, ca l-a invrednicit de o descoperire dumnezeiasca. Orb fiind si a capata prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a vietii, o iesire fericita din intuneric, iesirea la lumina veacului acestuia.

Pamantean fiind si a te hotari sa marturisesti pe Dumnezeu cu orice pret si cu orice luare in deradere, e o si mai mare bucurie, care te poate duce pana la deschiderea ochilor duhovnicesti, ai credintei, si sa-L vezi pe Iisus, sa ti Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacului. A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamana cu nici o bucurie pamanteasca; iar aceasta se intampla din cand in cand si din neam in neam, ca sa nu se stinga dintre oameni siguranta existentei lui Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu si marturisirea Lui este acelasi lucru cu iesirea sufletului din intuneric in lumina dumnezeiasca, iesirea in lumina veacului viitor. Iata o tamaduire deplina. Iata un misionar neinfricat al lui Iisus.

Parintele Arsenie Boca Articol preluat din volumul “Cuvinte vii”, Deva 2006

 

Nasterea Domnului – Bucurie, Pace si Intelegere intre noi, oamenii!

Craciunulcea mai frumoasa , plina de bucurie, iubire, pace si buna intelegere Sarbatoare a crestinilor din lumea toata. Asa sa fie si asa sa ramana. Asa a fost de cand ne stim noi si stramosii nostri.

bcdvbv

Nu avem mai mare speranta si incredere decat aceea pricinuita de coborarea printre noi oamenii a Celui  far’de Inceput, cum au zis proorocii.

De copila am indragit marea , minunata Sarbatoare nu doar prin fastul , cadourile si veselia din familie pe care le aducea cu ea in fiecare an….dar printr-un anume mister , un sentiment cu totul deosebit pe care il implanta in inima mea. Un sentiment de evlavie care nu  era cu totul pe intelesul meu si totusi ma captiva total. Nu voi putea uita vreodata farmecul de nedescris al atmosferei din Ajun ce se prelungea timp de trei zile…pana dupa Sfantul Stefan , o sarbatoare care a ocupat un loc special in lumea copilariei mele.

Multe s-au spus si se spun, sau se repeta in cuvinte , despre Sarbatoarea cea mai dorita si mai asteptata a anului. Este, cu adevarat, cea mai senina , mai aducatoare de liniste si pace sarbatoare ortodoxa din intregul an. Plina de Bucurie .

De aceea am gasit foarte potrivit ca sa redau aici cuvintele pline de har ale Parintelui Arsenie Boca , in randurile  ce urmeaza .

Parintele Arsenie Boca – Cugetari la Nasterea Domnului

97746_nasterea_domnului_01

Nici frică nimicitoare, nici răzvrătire; nici prăvălire apocaliptică, nici explozie necumpănită, ci mirare plină de sfială, înfiorare plină de smerenie, bucurie senină, a unei intimităţi negrăite.

Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel nevăzut e purtat în braţe de o fecioară.

Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace.
– Locul cel mai curat pe care L-a găsit pe pământ.

Din Betleem, spunea profetul, trebuia “să vină Acela a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, e dintru început, din zielele veşniciei” (Miheia 5,1). A lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd.

– Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.

Astăzi s-a despicat istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Încă de la Naştere Iisus e începutul şi sfărşitul istoriei.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfărşit.

Naşterea lui Iisus a produs în Ierusalim tulburarea lui Irod şi a tot Ierusalimul. Deci cei ce erau datori să-L primească s-au arătat ostili chiar şi numai naşterii Sale. Drept aceea Irod pune gând să-l omoare.Aceştia erau ai Săi, între care a venit.

Păgânii se poartă cu totul altfel. Cei trei înţelepţi magi ai răsăritului, vin ca la un împărat şi-şi aduc darurile, dar la Betleem găsesc că Pruncul e mai mult decât un împărat, e şi Dumnezeu totodată.
De aceea îşi schimbă planul darurilor.

Principii răsăritului Îi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. În calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, nu numai că se bucură de Naşterea Lui, dar i se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Principii aceia au călătorit depărtări mari şi cu primejdii ca să-L vadă pe Iisus: astăzi creştinii nu mai ostenesc nici până la Biserică.
Sursa partiala :  Vestitorul (preluat  de pe site-ul vladherman.blogspot.com)

Articol postat de Cristina David

 

Parintele Pantelimon – marturie despre harul Parintelui Arsenie Boca , adevarat sfant in viata

Voi prezenta cateva pasaje din cartea Parintele Arsenie Boca Marturia Parintelui Pantelimon , carte scrisa in baza marturiilor unui bun ucenic al Sfantului Ardealului care a mentinut o legatura stransa cu duhovnicul lui in pofida greutatilor pricinuite atunci de agenti din securitatea comunista care il urmareau pe Parintele Arsenie Boca la tot pasul.

parintele-arsenie-boca-e1318002319215

Parintele Arsenie Boca Medic de suflete

Părintele a fost un om pregătit, care a învăţat Medicina, el a ştiut să o folosească şi ca preot. El a ştiut să povăţuiască familia. Ştia care e măsura în toate. El le cunoştea pe toate din practică, nu din cărţi. Şi a pus mai întâi înţelepciunea. Nu canonul mare îndreaptă turma. El i-a condus pe toţi cu înţelepciune. El spunea ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Nu întinde postul! Cine întinde postul îşi provoacă boală”… Dar ne învăţa: ,,Nici nu exagera cu mâncarea, nu înfunda stomacul, căci atunci e ca la maşină… Dacă îi bagi mult combustibil face explozie”…

Cel mai bun duhovnic român

Părintelui Arsenie Boca i-am fost ucenic şi fiu duhovnicesc şi m-a povăţuit toată viaţa. Din 1959, îndeosebi până când a murit am ţinut legătura. El ştia gândurile oameni şi nu trebuia să deschizi gura să-i zici ceva, el ştia cu ce gând ai venit şi ce te frământă. La prima întâlnire cu Părintele eu mă dusesem la el ,,croit” să întreb ce e mai bine pentru mine, dar Părintele mi-a spus ferm: ,,Te duci şi faci armata şi după aceea vorbim!”. Când m-am eliberat din armată aş fi vrut să-l găsesc, dar Părintele era deja dus la Canal. Plaga aceasta, care s-a numit comunism a căzut peste noi şi Părintele a fost dus la munci grele la canal. Dar nu a fost totul… Practic, Părintele Arsenie Boca a fost exilat timp de 40 de ani. După ce a venit de la Canal m-am întâlnit în mai multe rânduri cu Părintele. Nu trebuia să-i zic ce mă frământă. Întotdeauna Părintele îmi spunea şi pentru ce problemă am venit, ce trebuie să fac şi ce are să se întâmple. Toate obiectele care s-au făcut la Făgăraş, cu racla Sf. Ioan Botezătorul, şi celelalte, el le-a gândit şi proiectat, povăţuindu-ne drept. Îmi spunea mereu că ,,Dacă ştiu şi sunt gata să sufăr să continui lucrarea asta (n.ed proiectarea raclei şi povăţuirea credincioşilor se făceau într-ascuns, Părintele Arsenie fiind exilat şi tot timpul urmărit de Securitate), dacă nu, să mai aştept”.

La scaunul Spovedaniei

Cât i-am fost fiu duhovnicesc, când m-am mărturisit la dânsul, Părintele căuta mult să ne aducă la sfinţenie, să luptăm cu păcatul. Aşa ne învăţa că prin păcat ne dezbrăcăm de harul pe care ni L-a dat Dumnezeu la Botez. Foarte mult punea bază pe sfinţenie: ,,Lăsaţi păcatele şi să vă întoarceţi la Dumnezeu, ca să nu vină peste voi boală sau întristare”, ne spunea Părintele. Mai zicea: ,,Unde nu e păcat, toate le învingeţi, unde e păcat toate merg greu. Când faceţi ceva să faceţi cu dragoste, că dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, pentru El faci ce faci!”. Când mă spovedeam la dânsul era ceva de nu mai simţeam. Plecam de pe pământul ăsta. Părintele a fost cel mai bun duhovnic al monahismului românesc.

sursa : http://cristiserban.wordpress.com/

NOTA

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, “Sfantul Ardealului”.
Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.

Parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu - ucenic al Parintelui Arsenie Boca

In anii ’50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi.

http://hermanvlad.wordpress.com

articol postat de Cristina David

Lumina suferintei – Parintele Arsenie Boca (Cararea Imparatiei)

Să iubim pe tot omul

Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu.

Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se statorniceşte în bine şi purtările dinafară de asemenea, amărăciunile încercărilor trec şi vremea iarăşi se întoarce spre bucurie, dimpreună cu toate lucrurile, care nu ne mai stau împotrivă. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie; căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile, nici oamenii şi nici dracii. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte, curăţă, apără şi întoarce toate spre pace. Deci, când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul, iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie.

Despre o atare întoarcere a lucrurilor, când într-un fel când într-altul, ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în nici unul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa. De aceea a zis David (ca unul ce trecuse prin acestea): Nu voi nădăjdui în arcul meu şi sabia mea nu mă va mântui. Căci Tu, Doamne, ne-ai mântuit pe noi de cei ce ne necăjesc şi ai făcut de ruşine pe cei ce ne urăsc pe noi.

(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, Arad, 1995, p. 47)

d974d8cf10f2fc739906cbc8e1c9c18b_screen35

Cat este de adevarat si frumos spus….noi , copiii  Lui Dumnezeu, nu avem puterea de a ne indrepta in ale noastre  greseli si nereusite decat daca Tatal ceresc ne atrage atentia prin anumite incercari , suferinte chiar , prin care El ne doreste ca sa  trecem victoriosi. Acest lucru sa-l constientizam! Este de mare ajutor.

Dumnezeu ne iarta dar noi continuam ca sa gesim fata de El, fiind oameni cu puteri limitate….avem mult efort de depus, multa nevointa de implinit pentru a ajunge la pace cu Dumnezeu. Pacatul in sine, este iertat odata marturisit. DAR, cu ispitele din jur care ne poarta pe calea obisnuintei de a pacatui trebuie sa luptam o viata intreaga , de cele mai multe ori. Asupra acestui lucru ne atrage atentia Parintele.

“Sa nu uitam insa ca una e lupta si suferinta omului marturisit si alta e suferinta omului nemarturisit. Unul e luminat la minte, linistit si castiga din nou nevinovatia ; celalalt e intunecat, indaratnic, si mai rau se afunda.”

Parintele Arsenie ne previne: Dumnezeu ingaduie ca sa fim ispititi de vrajmas, ca sa ne incerce …ca nu cumva sa se mai afle in noi, robii Lui ,ceva iubire de sine , mandrie sau parere “inalta” care sa ne intineze si sa ne intoarca din calea spre mantuire.

Sa ne lumineze si sa ne ajute Dumnezeu ca sa avem puterea de a trece prin suferinte smeriti si stand alaturi de El .

Cristina David

 

Aveti grija de Ingerii pazitori ! Ei exista ! (II)

Continui sa redau dialogul- in etape – pe tema existentei Lui Dumnezeu si a credintei in El , purtat de curand cu o prietena care are unele ezitari si nelamuriri ce au sigur o explicatie de care nu isi da seama. Este mai dificil sa ajungi ca sa scoti anumite feluri de a vedea lucrurile din sistemul de gandire si intelegere al unei persoane care a dus o viata diferita de a ta…

Toti credem . Toti speram . Toti visam Cristina ..
Dar de mult prea multe ori visele si sperantele sunt spulberate…
Si ajungem la proverbul… ‘ Nevoia te invata’ ..si ..la ..’Ajuta-te singur’…
O seara buna Cristina..
Nu exclud insa si …MINUNILE…
DUMNEZEU …sigur exista…

Draga mea, nu este ceva neobisnuit ca omul sa nu poata, sa nu aiba motiv (poate) sa creada in forte care sunt mai presus de fire…Dar atunci cand in viata ta se petrec MULTE lucruri inexplicabile decat prin ajutorul dat de Cineva altul decat tine, ramai mut , apoi incepi sa “vezi” si in final “crezi”fara vreo urma de indoiala. Eu sunt convinsa ca de aceea au murit atat de multi oameni in numele credintei crestine, incepand de acum 2000 de ani si pana acum…Nu imi ajunge timpul sa relatez cate minuni , episoade care te lasa fara cuvinte sau reactie…am trait. Doar le-am primit ca pe ceva REAL. Din frageda copilarie…incepand cu Taina Botezului – relatarea apartinea mamei si a fost cu adevarat imposibil de inteles decat daca accepti ca pe langa noi, oamenii, exista forte benefice ATOTPUTERNICE. Noi singuri prin propriile puteri ale mintii noastre nu putem sa ne ajutam in cele mai multe imprejurari , dar daca suntem atenti la cele ce s-au intamplat in viata noastra pana in prezent si aruncam o privire retrospectiva asupra lucrurilor “intamplate” in anumite momente sau perioade si asupra modului cum s-au petrecut lucrurile , nu se poate sa nu realizam ca nu am fost singuri.

CHURC101

Cristina , aceeasi nesiguranta simt si in modul tau de exprimare.
DUMNEZEU..ZEU,..ALAH..BUDA… FORTA SUPRANATURALA ..EXISTA
Am aceptat toata viata mea..si am primit si semne …in viata mea ca DUMNEZEU exista si sustin acest punct de vedere si in cartile scrise de mine pana acum..
Chiar am avut un semn cand am cerut lui DUMNEZEU daca raman pe baricade la locul de munca…sau voi fi pusa pe liber si ma voi apuca de scris.. Dorinta cea mai ascunsa a mea si dorinta tatalui meu …
Am scapat din trei accidente de masina..incredibil dar foarte adevarat ..
Nu neg existenta lui DUMNEZEU …
Dar fara munca mea intensa ..nu am reusit niciodata nimic …
DUMNEZEU ESTE IN noi si noi trebuie sa stim ce vrem..
Semnele le primim in vis…cel putin asa le primesc eu… Dar am fost si
dezamagita in viata mea si nu o data…
O seara de sambata fericita alaturi de cei dragi … si …o…
Duminica placuta iti doresc Cristina..

Prietena draga, de-ar fi viata asa cum ne-o dorim ! Dar ea este cu minusuri si plusuri , iar negativele sunt date cu scop de autoanalizareamanuntita  si de o  ridicare , desprindere de la nivelul eului – care lasat in libertate de manifestare poate deveni distructiv siesi si celorlalti.
Avem o anume libertate , daruita fiecaruia spre a alege unde vrea sa mearga , ce sa faca cu viata lui. Cei mai multi dintre noi inteleg acest lucru prea tarziu sau de fel. De la a nu nega existenta Lui Dumnezeu si a CREDE in El fara putinta de tagada sunt pasi multi de parcurs . In sufletul si mintea noastra. Eu vorbeam de acele momente cruciale din viata unei persoane , momente cand CEVA se petrece si vezi TOTUL cu alti ochi. Atunci incepi sa intelegi ceea ce nu fusese decat vag, incetosat in minte , credinta era sovaielnica.

Parintele Arsenie Boca , un profund traitor in Hristos pe meleaguri ardelene (supranumit de credinciosi “Sfantul Ardealului”) are o ruga scurta care cuprinde o cerere jertfelnica:

Invredniceste-ma Doamne, sa fiu martor marturisitor martir al dumnezeirii Fiului Tau Iisus Hristos pe pamant”.

Si cererea i-a fost implinita.

Ieromonahul ardelean cu Har “cat carul” definea apartenenta la crestinism astfel :

4a7291ae2b8e908dbb48c68e6fbe6342_screen
Au fost si sunt in continuare foarte multe vieti schimbate radical de asemenea trairi (revelatii). Nu le avem prin noi insine , ci prin duh sfant. Dupa cum nimic din ce facem “cu propriile puteri” nu le infaptuim printr-un merit personal, am fost dotati de Creator. . Ce ne-a fost dat (un talant sau mai multi..) trebuie folosit si asta asteapta Dumnezeu de la noi. Munca este obligatorie , munca de toate felurile, la care ai fost pregatit si la care te pregatesti in continuare pentru ca in timpul vietii ti se deschid si alte cai daca Domnul voieste.

Ai simtit ca esti condus de mana sa faci lucruri la care nici nu te-ai gandit vreodata a le face ? Si odata pornit fara sa-ti dai seama, mergi mai departe condus in permanenta sa faci, legate, actiuni intr-o anume directie si cu un scop care abia la un moment dat, dupa ceva timp (pot fi luni, sau un an…) ti se lumineaza, ti se dezvaluie.  Realizezi deodata ca nu tu ai initiat actiunea, caci, repet, nici nu aveai ideea in cap. Desigur ca fara munca nu se obtine nimic, Dumnezeu vrea ca noi sa fructificam tot ceea ce ne-a dat si sa inmultim acest DAT chiar, de se poate, tot cu ajutor de la El (vezi parabola talantilor). Cine nu este dezamagit in viata ???? Insa trecem peste dezamagiri si mergem mai departe asa cum este intelept.
Putem sa conversam pe tema asta, sunt atat de multe de spus si experientele pe care le-am impartasi sigur ar ajuta reciproc.
Prin accident de masina am trecut , ca si tine , eu fiul meu si sotul meu . Trei accidente separate in timp si spatiu. Dumnezeu ne-a pazit pe fiecarin parte prin adevarate minuni. Ingerii Lui pazitori au fost la postul lor. Inaintea accidentului baiatului am avut ca o strafulgerare , am vazut chiar accident in fata ochilor. El pleca cu un prieten cu masina aceluia…dar pe data, cu toata convingerea si linistea am spus in sinea mea “Dumnezeu ii apara” si nu m-am mai gandit de loc. La vreo doua ore am primit telefon de la Cris (erau la spital) ca avusesera un accident grav cu masina (loviti de un camion) dar ei doi erau neatinsi . Nu mai pun la socoteala accidente care puteau fi – practic vorbind  iminente – Dumnezeu  a intervenit insa. Ingerii pazitori exista …

O seara placuta draga mea, si o saptamana binecuvantata.

Doamne ajuta-ne!

Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte spre trezvie si intarire

In cartea sa de capatai “Cararea Imparatiei”, Parintele Arsenie Boca ne pregateste prin invataturi de mare valoare duhovniceasca pentru ceea ce trebuie sa implinim ca sa ajungem sa parcurgem calea care duce spre Imparatia Lui Dumnezeu . Este vorba despre un razboi de maxima importanta cu cel care ne vrea raul asa incat sa nu putem primi mantuirea.

“E de la sine înţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim în
războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i îndrumă luptele; iar
cunoştinţa e atrasă de iubire, care încălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie
spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei însă sunt eroii credinţei şi sfinţii
creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat până în sfârşit şi s-au
mântuit. Dar noi, până să ajungem la o voinţă puternică şi statornică în
bine, avem de furcă nu mai puţin decât cu un furnicar de voinţe sau tendinţe
sufleteşti, care ne hărţuiesc în toate părţile şi ne ostenesc în toate
contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o
singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte
greu, căci sunt multe tendinţe care se împotrivesc şi atunci se porneşte un
război înăuntrul omului pentru înfrângerea potrivnicilor.

 

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte spre trezvie si intarire

“… inainte de a se ridica omul pe treapta mai inalta a contemplatiei, trebuie sa treaca prin faza implinirii poruncilor, prin faza dobandirii virtutilor, prin faza faptelor. Faza contemplatiei e o faza de pace launtrica. Dar omul nu se poate odihni in fericirea contemplatiei pana nu si-a unificat si consolidat fiinta, ca sa iubeasca numai binele.
Iar aceasta nu se poate realiza decat prin actiune prelungita, prin fapte convergente spre bine, prin castigarea deprinderilor neclintite in savarsirea binelui’

Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa – si aceea o vreme regulata – la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare.Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte.
De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune .Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie.
Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.

(in “Cararea Imparatiei “, cap. “ Lucrarea poruncilor stinge crizele vointei”)

599099_459019544171113_895442128_n

articol alcatuit de Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Un miracol petrecut in familia mea

auNjzTHzlq

Parintele nost’ (expresie din Ardeal) ii cel mai bun duhovnic ce tara intreaga l-a avut vreodata . Doamne, iti multumim ca ni l-ai dat !

 

Redau in continuare Povestirea unei credincioase , una din fiicele duhovnicesti ale Parintelui.

“Vreau să vă relatez un scurt episod petrecut în vremea copilăriei mele, în familia noastră, eu având bucuria, copil fiind, să fiu în preajma părintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Brâncoveanu – de la Sâmbăta de Sus, din apropiere de Făgăraş, prin anii 1946 – 1950.

Noi fiind săceleni, de lângă Braşov, în acea perioadă mergeam deseori la Sâmbăta, cu mătuşile şi verii mei. Părintele Arse­nie era tânăr. Avea o statură suplă, era înalt, cu ochii mari, albaştri, pătrun­zători. Umbla îmbrăcat cu o rasă albă din aba, încins la mijloc cu o centură lată, din piele. Cine îl vedea, îl perce­pea ca pe un sfânt, ca pe o icoană. Se­măna cu o icoană vie. Erau femei în vârstă, credincioase, care îndrăzneau şi îl întrebau: “Cine sunteţi, părinte? Par­că semănaţi cu Sfân­tul Ilie…” Părintele zâmbea şi le spu­nea: “O să vedeţi voi, după ce nu voi mai fi pe pământ.” Eram mulţi copii în jurul părintelui, pe toţi ne iubea. În acea perioadă, acolo, la Sâm­băta, era o oază de foarte mare încăr­că­tură duhovni­ceas­că.

images 21
Ca să ajungem la mânăstire, de la gară se mergea pe jos câţiva kilometri, pe drum de ţară, cu rucsacul în spate. Fie­care purta o desagă în care avea pregătite alimente pentru trapeză şi untdelemn pentru candelele din mânăstire, însoţite de pomelnice, atât pentru vii, cât şi pen­tru cei plecaţi dintre noi. Rareori ne ajun­gea câte o căruţă trasă de boi sau de dri­gane (bivoli), care ne lua pe noi, copiii, şi bagajele. Venea foarte multă lume la mânăstire în acei ani, atrasă de slujbele şi predicile părintelui. Toată lumea parti­cipa la slujbă, apoi la masa comună, după care fiecare se odihnea pe unde putea. Când nu mai erau locuri suficiente de dormit, se dormea şi în poduri cu fân. Pe nimeni nu interesa în mod deosebit masa şi odihna. Lucrul cel mai important era bucuria de a participa la slujbă, la spove­danie şi împărtăşanie şi, mai ales, privi­legiul de a-l vedea pe părintele şi de a-i asculta predicile. Era cea mai mare bucu­rie. Ţin minte că pe noi, copiii, ne impre­siona şi ni se părea că toţi călugării, dar mai ales părintele Arsenie şi părintele Serafim, stareţul mânăstirii, când veneau spre altarul din pădure pentru Sfânta Li­turghie, nu atingeau pământul, parcă zbu­rau pe deasupra.
Părintelui Arsenie Boca nu puteai să nu-i spui pentru ce ai venit să-l cauţi. Dân­sul ştia totul de cum te vedea. Ştia şi dacă nu te vedea în faţă. Ştia ce necaz ai, ce păcate mari sau mici, ştia pentru ce îl cauţi.
Acum vreau să vă relatez un episod din viaţa uneia din mătuşile mele, care era foarte credincioasă şi mergea foarte des la părintele Arsenie. (Ea ne lua şi pe noi, copiii şi nepoţii ei, la mânăstire.) Anii au trecut. Noi, copiii, am ajuns la liceu, a venit prigoana rusească şi comu­nistă peste noi. Mătuşa avea două fete. Cea mică a reuşit să ajungă la un liceu bun, în Braşov. Era o elevă foarte bună la învăţătură. În primele două luni ale anului şcolar, anumiţi “binefăcători” au reclamat-o la partid şi la conducerea liceu­lui că este fiică de chiabur şi nu are ce căuta într-un liceu de elită, conducerea liceului fiind obligată s-o dea afară. Su­pă­rarea fetei şi a familiei era foarte mare, căci nu avea şanse de reuşită în niciun alt liceu din judeţ.
Atunci, mătuşa, necăjită, a plecat la Sâm­băta, la părintele Arsenie Boca. Sin­gura salvare era la dânsul. Când a ajuns aproape de uşa mânăstirii, în faţă i-a apă­rut părintele, care i-a spus: “Soră Elena, ştiu de ce ai venit, dar aici nu te pot aju­ta. Rămâi la noapte, te odihneşti, iar mâine, dis-de-dimineaţă, te duci la gară, şi în tren, în drum spre casă, ai să găseşti un bărbat care îţi va rezolva problema”.”

Cititi intreg articolul aici:

http://www.formula-as.ro/2013/1076/spiritualitate-39/parintele-arsenie-boca-un-miracol-petrecut-in-familia-mea-16612

CUVINTE VII – Lepadarea de sine – Fragment

 

Doamne ! Citind acest scurt fragment din cartea care aduna laolalta scrieri ale Parintelui Arsenie Boca , ramai fara sa vrei “socat” de puterea cuvintelor.

Dupa Duminica vindecarii orbului din nastere si intelesul de maxima importanta duhovniceasca a pericopei din Evanghelia Sfantului Apostol Ioan , aceste cuvinte alese imi par o urmare fireasca a ideii expuse in predica lui de catre Parinte. Pentru aceia dintre noi care Il recunoastem pe Domnul Iisus drept Fiul Lui Dumnezeu prin ochii sufletului nostru. Dupa recunoasterea Lui ca Fiul al Domnului , deci El isusi Dumnezeu, este firesc sa actionam intr-o anume directie. Iar aceasta directie, SINGURA fireasca , de altfel , ne este aratata foarte clar , din nou, de duhovnicul nostru drag  fara nici un fel de echivoc in cuvintele folosite . Ele suna ca o porunca si sunt de fapt o porunca data noua de Mantuitorul . El ne cheama sa-L urmam, fara a ne obliga la aceasta, ci lasand la libera alegere a fiecaruia. Ce inseamna a-L urma pe Mantuitorul ? Inseamna, in sensul spiritual al cuvantului, a incerca , a te stradui ca in fiecare zi, in caliatea ta de crestin sa fii precum a fost Iisus cand a trait pe pamant in mijlocul oamenilor ca Om. Om ca toti oamenii, dar far’ de pacat. Asa cum aflam din Sfintele Evanghelii ca a fost El.

Exemplul vietii duse de El ramane valabil pana in zilele de acum. Si aici facem referire nu la port, regim alimentar sau educatie , ci la calitatile/trasaturile morale , duhovnicesti pe care Iisus Hristos le-a avut ca Om . Pe care ni le-a aratat a fi obligatoriu de urmat ca noi sa fim inarmati mintal si sufleteste asa cum trebuie impotriva celui care se opune Adevarului si face tot posibilul sa ne indeparteze de la calea Lui.  La aceasta ne obliga chiar cuvintele Lui redate in  Sfinta Evanghelie scrisa de Sfantul Apostol Marcu : “Ori cine voieste sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze”. El este langa noi , asa cum ne-o spune de mai multe ori, si ne ajuta ca sa ne transformam prin El.

Dar noi trebuie sa vrem sa facem acest lucru , El nu ne impune nimic. Si calea prin care Ii urmam este lepadarea iubirii de sine , indreptarea iubirii noastre catre Domnul si catre semenii nostri . Si aceasta urmare trebuie sa fie o traire vie in si pentru Hristos. Este foarte greu pentru noi ca oameni sa devenim Oameni si frati ai Domnului nostru Iisus Fiul mai mare al Lui Dumnezeu. Dar nu este imposibil , caci cu Dumnezeu alaturi toate sunt posibile in viata noastra. Se subintelege aici ca noi sa avem credinta ca El  lucreaza in noi.

“Iisus zise catre el: De poti crede, toate sunt cu putinta pentru cel credincios.” (Marcu 9:23)

Cristina David

4737d61086f1dc593f8ebd6737c8a2c1_screen

CUVINTE VII „Lepădarea de sine” (Fragment)

„Nu poți urma pe Dumnezeu urmându-ți ție. Trebuie să alegi între tine și Dumnezeu. E o alegere care te poate pierde; dar tocmai această pierdere pentru Dumnezeu te câștigă. Alegerea aceasta «dacă vrei» e darul libertății cu care a cinstit Dumnezeu pe om, făcând și de el atârnătoare mântuirea sa. Primul care a adus știrea, i-a făcut conștienți pe oameni de libertatea lor, este creștinismul. Libertatea este un excepțional de mare dar, însă, pentru cine se iubește numai pe sine, e tot așa de mare primejdie. Iubitorul de sine își înclină libertatea spre fărădelegi, la care ajunge rob și din om neom.

Libertatea își câștigă însă valoarea de mântuire numai dacă trece prin jertfă. Jertfa acelei iubiri de sine e vama ei de verificare. Liber ajunge numai cel ce se leapădă de toate și în primul rând de sine. Ucenicii lui Iisus sunt oameni liberi.
Libertatea aceasta presupune o austeritate a vieții.

În împărăția religiei, libertatea nu e un concept abstract, ca în câmpul cunoașterii în general, aci ea e o structură a omului devenit spiritual, străbătut de adevăr, încă din veacul acesta. Unul ca acesta, chiar de-ar tăcea, mărturisește înaintea oamenilor pe Iisus, Cel ce l-a făcut liber.

Aceasta e ceea ce urmărește Iisus, când ne cheamă să-I fim ucenici, începând de la libertate!”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

Parintele Arsenie Boca – Orbul din nastere si sufletele oarbe

8

Cuvantul Parintelui Arsenie Boca ( pentru a carui viata de sfant marturisesc o evlavie fara margini) la pericopa evanghelica din Duminica a VI a de dupa Sfintele Pasti ne spune cu claritatea specifica predicilor marelui duhovnic ca minunea savarsita de Domnul Iisus prin redarea vederii unui orb din nastere nu a fost ca toate celelalte minuni savarsite in prezenta unui numar mai mic sau mai mare de oameni. Aceasta miraculoasa vindecare a avut loc cu intentia precisa a Lui Dumnezeu Tatal de a-l prezenta pe Iisus multimii adunate drept Fiul Lui , fara posibilitate de tagada : “Acesta este tâlcul tămăduirii orbului din naştere : Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Creator al lumii şi ca autor al vieţii. La această voinţă a Tatălui s-a aprins Duhul lui Iisus, Şi-a însuşit această voinţă ca o misiune a Sa în lume, aşa cum e într-o lumină aprinsă însuşirea de a lumina! Această voinţă a Tatălui s-a aprins în Duhul lui Iisus, prin El luminând lumii adevărul.”

Orbului tamaduit de incapacitatea fizica de a vedea cu ochii trupului , i-a fost dat sa “vada” cu sufletul dumnezeirea Lui Hristos. Si sa-L marturiseasca  pe Acesta drept Dumnezeu in fata fariseilor orbi si bolnavi sufleteste. Fara teama , fara ezitare.

“Întru aceasta este minunea că voi nu ştiţi de unde este, iar El a deschis ochii mei. Şi ştim că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea face nimic” (Ioan 9, 30-33).

Cristina David

Vindecarea-orbului-5

“Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul să descopere lumii pe Fiul Său, Creator al vieţii, dându-i din tină o pereche de ochi, s-a învrednicit de la Dumnezeu, la rându-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin însăşi dumnezeiască mărturisire.

De puţine ori S-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. O dată samarinencii, a doua oară acestui orb din naştere şi a treia oară ucenicilor, înainte de slăvitele Sale Patimi.

Poate că aceasta a fost în lumea aceasta recunoaşterea lui Dumnezeu către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină şi pentru că L-a mărturisit pe Iisus că este de la Dumnezeu înaintea tăgăduitorilor Săi, că l-a învrednicit de o descoperire dumnezeiască. Orb fiind şi a căpăta prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a vieţii, o ieşire fericită din întuneric, ieşirea la lumina veacului acestuia. Pământean fiind şi a te hotărî să mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi cu orice luare în derâdere, e o şi mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochilor duhovniceşti, ai credinţei, şi să-L vezi pe Iisus, să ţi Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului.

A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească; iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui este acelaşi lucru cu ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina veacului viitor. Iată o tămăduire deplină. Iată un misionar neînfricat al lui Iisus. -

(Rostul Incercarilor – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iasi 2004)

Intreaga predica o aflati aici : http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/predici/ierom-arsenie-boca-orbul-din-nastere-sufletele-oarbe

Articol postat de Cristina David

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 65 other followers

%d bloggers like this: